Cosmetic Plant vrea vânzări de peste 2,5 mil. euro în 2018
Cu peste 1,2 milioane de produse comercializate în 2017, Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aprox. 11,1 milioane lei (2,4 mil euro). Pentru 2018, producătorul și-a setat o creștere de 10% a afacerilor, în linie cu evoluția din ultimii ani, targetul fiind depășirea pragului de 12 milioane de lei (2,6 mil. euro).
„Numărul produselor comercializate în anul 2017, dar și cifra de afaceri realizată ne demonstrează încă o dată că business-ul nostru are o evoluție firească ce se datorează creșterii notorietății brandului Cosmetic Plant atât pe piața tradițională, cât și în retailul modern, unde continuăm listările produselor noastre la noi parteneri, respectiv lărgim sortimentația de produse la partenerii existenți", afirmă Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant (foto).
În ceea ce privește evoluția pe categorii, una dintre cele mai mari creșteri din ultimii doi ani a fost înregistrată de produsele de protecție solară și cele de îngrijire după plajă, vânzările acestora crescând cu aproape 80% în această perioadă. De altfel, în sezonul de vară al anului trecut (iulie - august 2017), ponderea vânzării produselor pentru plajă a reprezentat cca. 35% din totalul vânzărilor companiei. Cele mai solicitate produse din această categorie au fost soluțiile pentru plajă din gama COCOS, pe bază de ulei de cocos bio și cele din gama OLIV, pe bază de ulei de măsline.
Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România. Afacerea a fost înființată în 1991 la Cluj-Napoca, de farmacista Ileana Mester. În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 120 produse împărțite în 18 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal sau de utilizarea produsului. Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Cora, Carrefour, DM DrogerieMarkt, Profi, dar și în farmacii și magazine naturiste din țară.





