Cooperativa Țara Mea investește 2,5 mil. euro în dezvoltarea gamei de produse ready to eat și ready to cook

Cooperativa Țara Mea a încheiat un parteneriat strategic cu AAylex ONE, producătorul Cocorico, pentru dezvoltarea și comercializarea de produse ready to cook și ready to eat, investiția fiind de 2,5 milioane de euro. În urma acordului de colaborare, 30 de produse din carne de pui, 100% românești, vor fi comercializate cu ajutorul retailerilor internaționali sub brandul Țara Mea. Cooperativa Țara Mea investește 2,5 mil. euro în dezvoltarea gamei de produse ready to eat și ready to cook

Investiția Cooperativei Țara Mea vizează, de fapt, echipamentele de optimizare a fluxului tehnologic și logistic în fabricile deja funcționale Aaylex, fiind vorba de cea de la Buzău și unitatea de producție de la Călărași. Demersul ar urma să contribuie cu un plus de cel puțin 5% la rulajele celor două companii.

„Ca în fiecare dintre segmentele de food, România are o capacitate extraordinară de a produce marfă de calitate, doar că de fiecare dată au lipsit strategia pe termen lung și orientarea către consumator. Dacă vrem să ținem pasul cu nevoile consumatorilor,  trebuie să facem asta astăzi,  nu când piața e saturată. Produsele ready meal și ready to cook câștigă zilnic cote mai mari de piață, datorită stilului de viață din ce în ce mai ocupat din marile orașe,  iar 93% din aceste produse vin din import. Ne propunem și vom reuși să schimbăm acest aspect”, declară Florin Burculescu, Președintele Cooperativa Țara Mea.


Citește și Schimbare la conducerea Kotányi Condimente România


Fabricile Aaylex One, cu o capacitate de producție de 40 tone/zi, au început deja probele de lucru, iar primele produse vor fi listate de Carrefour, Kaudland, Metro, Penny, Lidl, Cora și Kaufland din această lună.

Parteneriatul a fost pus la punct în ultimele șase luni, ambele echipe având scopul de a promova și valorifica produsele românești la cele mai înalte standarde. Accentul va fi pus pe optimizarea fluxului tehnologic și logistic, cu scopul de a trece produsele autohtone într-o nouă eră. Acestea vor ajunge pe rafturi într-o formă mult mai atractivă, mai modernă și mai accesibilă, gata de gătit sau de consumat”, susțin reprezentanții Cooperativei Țara Mea.

„Răspundem astfel, nevoilor consumatorilor de a avea opțiuni versatile de pregătire a meselor. Le oferim în același timp, alimente sănătoase, naturale și apetisante, game complexe, inovative, bazate pe carnea ce provine de la puii Cocorico, crescuți etic, hrăniți 100% în mod natural și responsabil. Sunt convins că acest parteneriat va genera o creștere a cifrelor de afaceri a ambelor companii cu cel puțin 5%, doar anul acesta”, completează Bogdan Stanca, fondator și Președinte Directorat AAylex ONE.

Cooperativa Țara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România și singura cooperativă integrată, cu activități de la cultivarea legumelor și creșterea animalelor până la producția de lactate, conserve, mezeluri și produse de băcănie, 100% românești. Cu peste 10.000 de fermieri români membri, produsele Țara Mea sunt disponibile pe piață de peste 14 ani.

Producătorul Cocorico are un nou Director General Executiv
Producătorul Cocorico are un nou Director General Executiv
AAylex One, producătorul Cocorico, a anunțat numirea lui Ciprian Alexandru în funcția de Director General Executiv. În această calitate,...
AAylex One producător Cocorico credit pentru sustinerea activitatii
Producătorul Cocorico împrumută 15 mil. euro de la CEC Bank pentru finanțarea activității
AAylex ONE, producătorul brandului Cocorico, continuă modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție, bazându-se pe un împrumut în...
Cooperativa Țara Mea a bătut palma cu eMAG pentru vânzarea produselor românești prin intermediul Freshful
Cooperativa Țara Mea a bătut palma cu eMAG pentru vânzarea produselor românești prin intermediul Freshful
Cooperativa Țara Mea a încheiat un nou parteneriat pentru vânzarea online a produselor disponibile sub brandul „Țara mea”. Astfel,...
Parteneriat între cora și Cooperativa Țara Mea pentru produse 100% românești
Parteneriat între cora și Cooperativa Țara Mea pentru produse 100% românești
cora România și Cooperativa Țara Mea au semnat un acord prin care produsele 100% românești marca Țara Mea vor fi disponibile pe rafturile...