Schimbare la conducerea Kotányi Condimente România

Kotányi GMBH anunță o schimbare în conducerea operațiunilor din România prin numirea lui Narcis Mihai în funcția de Director General. Schimbare la conducerea Kotányi Condimente România

Cu o experiență de peste 25 de ani, acumulată în companii precum British American Tobacco, Reckitt Benckiser, Lekkerland Group, Green Factory Poland, Narcis Mihai a deținut funcții de conducere în managementul companiilor respective atât la nivel local, cât și regional.

Narcis Mihai a preluat conducerea businessului Kotányi Condimente România de la Mircea Cenan, iar misiunea sa este aceea de a continua dezvoltarea businessului Kotányi Condimente România, astfel încât împreună cu partenerii tradiționali și cu cei viitori să dezvolte sortimentația brandului Kotányi pentru a îndeplini cerințele tot mai diversificate ale consumatorilor.


Te-ar putea interesa și: Ionuț Ilie, numit la conducerea Vel Pitar după 25 de ani de Unilever


”Preluarea conducerii companiei Kotányi Condimente România este o provocare, însă împreună cu colegii mei vom reuși să dezvoltăm un brand curat și cu tradiție în piața condimentelor, iar deviza noastră “Spice up my life” să fie “gustată” și apreciată de toată lumea”, declară Narcis Mihai, Country Manager Kotányi Condimente România.

Grupul austriac Kotanyi, o afacere de familie care își are originile la sfârșitul secolului al 19-lea, este prezent pe piața românească din 1999.

Narcis Horhoianu preia conducerea departamentului de e-commerce la Carrefour România
Narcis Horhoianu preia conducerea departamentului de e-commerce la Carrefour România
Narcis Horhoianu, Director de Marketing, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România, responsabil al departamentelor de Marketing, Customer...
Fuchs Condimente, investiție de 14 mil. euro în extinderea capacității de producție
Fuchs Condimente, investiție de 14 mil. euro în extinderea capacității de producție
Fuchs Condimente România, liderul pieței de condimente și ingrediente alimentare de pe piața locală, parte din grupul german Fuchs, anunță o...
Condimentele, o categorie cu puternice fluctuații între tradițional și exotic
Condimentele, o categorie cu puternice fluctuații între tradițional și exotic
Piața locală de condimente, care își păstrează o puternică amprentă tradițională, a cunoscut o creștere accelerată odată cu debutul...
Ionuț Ilie, numit la conducerea Vel Pitar după 25 de ani de Unilever
Ionuț Ilie, numit la conducerea Vel Pitar după 25 de ani de Unilever
Ionuț Ilie, unul dintre managerii cu ștate vechi în industria FMCG, a fost recrutat la conducerea Vel Pitar de către grupul mexican Bimbo, la...
Pe ce mix pariază Fuchs Condimente pentru dublarea businessului în cinci ani
Pe ce mix pariază Fuchs Condimente pentru dublarea businessului în cinci ani
În termeni de cinci ani, Fuchs Condimente și-a propus să genereze un plus de 25 de milioane de euro la cifra de afaceri anuală, ceea ce...
Condimentele, de la tradiționalism la sofisticare
Condimentele, de la tradiționalism la sofisticare
După un 2020 atipic, piața locală de condimente a crescut ușor, evoluție alimentată de perioada de lockdown. Consumatorii români, deși...