Comerțul global, scădere de cel puțin 13% în 2020

Comerțul internațional de mărfuri a scăzut până la un nivel record în primele luni ale acestui an din cauza pandemiei de Covid-19, însă nu s-a ajuns la cele mai pesimiste estimări ale analiștilor, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Comerțului citat de Reuters. Comerțul global, scădere de cel puțin 13% în 2020

Inițial, estimările inițiale indicau o scădere de 18,5% față de anul trecut, însă reacția rapidă a guvernelor privind atât măsurile de limitare a infectărilor, cât și susținerea economiei au făcut ca în primul trimestru volumul comerțului cu mărfuri să scadă cu doar 3%.

Una dintre deciziile importante luate la nivel guvernamental a fost asigurarea veniturilor salariaților, măsura despre care Organizația Mondială a Comerțului spune că a încurajat consumatorii să își mențină cheltuielile la un nivel normal, cu excepția achizițiilor de valoare mare cum ar fi automobilele, de exemplu.

Potrivit raportului realizat în luna aprilie, comerțul internațional va scădea în acest an cu un procent cuprins între 13% și 32%. Însă, dacă de la jumătatea acestui an comerțul ar crește cu 2,5% pe trimestru, prognoza mai optimistă ar putea fi respectată. Chiar și în acest scenariu, scăderea ar fi peste nivelul istoric din 2009, în plină criză financiară. În urmă cu 11 ani, comerțul internațional a scăzut cu 12,5%.

Datele Organizației Mondiale a Comerțului arată că o revenire a sectorului va fi posibilă din 2021 când creșterea estimată de analiști este cuprinsă între 21 și 24%.

 


 

Harta comerțului mondial, redesenată odată cu încetinirea creșterii globale și întărirea legăturilor regionale
Harta comerțului mondial, redesenată odată cu încetinirea creșterii globale și întărirea legăturilor regionale
Pe măsură ce economia globală se adaptează la presiunile și perturbările economice și geopolitice, rutele familiare care au definit harta...
Comerțul cu vin atinge o valoare record la nivel global, dar volumele scad
Comerțul cu vin atinge o valoare record la nivel global, dar volumele scad
Comerțul cu vin la nivel global a atins în 2022 o valoarea record, susținută de o creștere bruscă a prețurilor, dar cantitatea de vin vândut...
Creșterea comerțului global va rămâne în urma PIB-ului pentru prima dată în 25 de ani
Creșterea comerțului global va rămâne în urma PIB-ului pentru prima dată în 25 de ani
Conflictul din Ucraina a înlocuit pandemia ca principală sursă de tensiune asupra comerțului global. Pentru prima dată în 25 de ani, comerțul...
România înregistrează aproape jumătate din vânzările online din Europa de Est
România înregistrează aproape jumătate din vânzările online din Europa de Est
Cu o creștere de 13% la nivel european în 2021, până la 718 miliarde de euro, comerțul electronic a demonstrat că a devenit și mai ferm...