Cine este Dave Birss, speakerul cap de afiș la Conferința Progresiv 2017
Ediția din acest an a Conferinței Progresiv din Sinaia îl va avea ca invitat special pe Dave Birss, un speaker internațional renumit pentru discursurile sale energizante despre inovație și creativitate în business.
El și-a petrecut o mare parte din cariera sa ca director de creație al unora dintre cele mai mari și mai apreciate agenții de publicitate din Marea Britanie – printre care OgilvyOne, McCann Worldgroup și Poke. În prezent, misiunea sa este a de a “demistifica” noțiunea de creativitate și de a ajuta companiile să obțină rezultate mai bune prin creșterea capacității de generare de inovații pe piață.
În industria evenimentelor de business, Dave Birss este renumit pentru discursurile sale energizante care captează instant atenția publicului datorită abordării inedite pe care acesta o propune, a studiilor de caz și a sfaturilor practice inserate de-a lungul prezentărilor. El este foarte apreciat ca speaker și datorită tehnicilor sale de interacțiune cu oamenii din audiență.
Prin discursurile ținute la conferințe de business și prin seminariile pe care le organizează, Dave nu doar spulberă toate miturile și pre-concepțiile legate de inovație, ci și prezintă cele mai noi metodologii, rezultate și bune practici în domeniu. De asemenea, scopul său este de a determina companiile să se concentreze pe crearea unei culturi organizaționale axate pe creativitate și inovație. Această abordare, spune el, poate rezolva foarte multe probleme reale în afaceri datorită creșterii capacității de diferențiere a companiei, chiar și pe o piață foarte aglomerată.
Fiind unul dintre cei mai respectați specialiști din industria creativă, opiniile lui Dave au fost publicate, de-a lungul anilor, în foarte multe cărți, reviste și ziare. El este, de asemenea, fondatorul și editorul OpenForIdeas.org, o revistă online care prezintă tehnici de îmbunătățire a skill-urilor creative pentru toți cei care vor să facă progrese în acest domeniu.
În 2012, Dave Birss a publicat cartea “A User Guide to the Creative Mind”, având în prezent alte câteva cărți în lucru. În 2014, Dave a cochetat și cu televiziunea, fiind producător și prezentator al emisiunii “The Day before Tomorrow”.
Discursul lui Dave Birss de la Conferința Progresiv este programat pentru ziua de 16 martie.
Line-upul de speakeri locali este și el unul impresionant. Găsiți detalii aicidespre speakerii confirmați la Conferința Progresiv 2017 până la acest moment.
Despre Conferința Progresiv din Sinaia
Conferința Progresiv, cel mai mare și mai important eveniment de business al pieței FMCG românești, atrage anual peste 400 de profesioniști de top din comerțul și industria bunurilor de larg consum, creând cadrul perfect de interacțiune între retaileri și furnizorii acestora.
Ediția din acest an a Conferinței Progresiv se va desfășura într-o nouă locație, Hotel Internațional din Sinaia, între 15-17 martie 2017.
Aceasta integrează alte două evenimente relevante pentru publicul-țintă: Leadership Cinema (pe 15 martie dupa-amiaza) și Gala Progresiv Awards 2017 (în seara zilei de 16 martie).
Prin intermediul conceptului de „Leadership Cinema”, participanții la Conferința Progresiv au acces la un eveniment global care le oferă o experiență de leadership cu un conținut bogat, idei la cheie de luat acasă și planuri de acțiune ușor de implementat. Live2Lead este un eveniment marca John Maxwell Team oferit de compania HL Display.
În seara zilei de joi, 16 martie, vor fi anunțați câștigătorii Progresiv Awards 2017 în cadrul Galei ce va avea loc la Casino-ul din Sinaia. Câștigătorii la cele nouă categorii de premii din competiție vor primi trofeul Progresiv Awards în fața a peste 400 de profesioniști din piața FMCG.
Programul detaliat al evenimentului, precum și modalitățile de înscriere, sunt disponibile pe www.conferintaprogresiv.ro



