CFA România: Politica fiscală, principalul risc asupra stabilității financiare a României
Impredictibilitatea fiscală, invocată de aproape toți executivii ca una dintre cele mai mari piedici în conturarea unor planuri de business pe termen lung, este și principalul risc asupra stabilității financiare a României, potrivit CFA România.
„Principalul risc asupra stabilității financiare a României este politica fiscală. Deficitul bugetar este anticipat de către participanții la o valoare de peste 7% din PIB în acest an. Acest deficit este asociat și cu o reducere ușoară a anticipațiilor de creștere economică pentru acest an”, explică Adrian Codirlașu, Vicepreședinte al Asociației CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut marginal în luna iulie, cu 0,2 puncte până la valoarea de 52,0 puncte. Această situație s-a datorat scăderii cu 1,3 puncte a componentei de anticipație a indicatorului, în timp ce componenta de condiții curente s-a majorat cu 2,2 puncte.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iulie 2025) s-a redus față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 4,43%. În același timp, aproximativ 47% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni, iar 41% anticipează o stabilitate a acestui indicator.
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, în jur de 82% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de șase luni este de 5,0258 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,1062 lei pentru un euro, arată datele sondajului CFA România.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a continuat să se majoreze și este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) la 7,1% din PIB, iar anticipațiile de creștere economică pentru anul curent au continuat să se reducă față de exercițiile anterioare și se situează la valoarea de 2,5%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.
În exercițiul din luna iulie a fost realizat și un sondaj privind anticipațiile de aderare a României la zona euro. Conform rezultatelor sondajului, media anticipațiilor este un orizont de 11 ani. Valorile anticipate s-au situat într-un interval cuprins între 5 ani și 20 de ani, fiind exprimată și o opinie că România nu va adera la zona euro (opinie care nu a intrat în calculul mediei anticipațiilor).
Metodologie: Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 13 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.