Bonduelle scapă de o amendă de 250 mil. euro din partea Comisiei Europene

Comisia Europeană a amendat cu 31,6 milioane de euro producătorii de legume la conservă Cecab și Coroos întrucât făceau parte dintr-un cartel. Grupul francez Bonduelle, care a dezvăluit existența acestui cartel, a scăpat de o amendă de 250 de milioane de euro, scrie Retaildetail.eu. Bonduelle scapă de o amendă de 250 mil. euro din partea Comisiei Europene

Francezii de la Cecab au fost amendați cu 18 milioane de euro, în timp ce compania olandeză Coroos a primit o amendă de 13,6 milioane de euro. În schimb, deși a fost găsit vinovat, Bonduelle a evitat o amendă pentru că a făcut publică această înțelegere, cu toate că făcea parte la rândul său din cartel.

Potrivit Comisiei Europene, cele trei companii au format un cartel prin care își asigurau distribuția de conserve de legume în retail sau în sectorul de catering pentru perioda 2000-2013, inclusiv fixarea prețurilor, alocarea de clienți și piețe între cei trei producători, respectiv schimbul de informații comerciale secrete.

“Consumatorii europeni trebuie să aibă parte de alimente cu prețuri accesibile. Competiția facilitează acest lucru. Însă, în loc să concureze unul cu celălalt, Coroos și Cecab s-au înțeles să își împartă între ei piața și să fixeze prețurile la nivel european. Au făcut acest lucru mai bine de zece ani. Cartelurile nu fac altceva decât să afecteze consumatorii europeni și prin această decizie transmitem un mesaj clar că nu acceptăm astfel de înțelegeri”, a punctat Margrethe Vestager, comisar European.
 

Bonduelle a lansat pe piața din România noua sa gamă Croustis
Bonduelle a lansat crochetele și burgerii Croustis pe piața din România
Bonduelle a lansat pe piața din România noua sa gamă Croustis: crochete și burgeri 100% din legume pline de savoare și brânză, acoperite cu o...
Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Bogdan Chirițoiu, CC: Deși suntem o țară ieftină, inflația diminuează acest avantaj
După două trimestre de stagnare economică înregistrate anul trecut, România a pierdut locul în topul celor mai bune creșteri ale Produsului...
KV campanie Bonduelle, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Bonduelle, campanie de marketing 360º în retailul modern, în cel tradițional și în online
În contrast cu evoluția stagnantă înregistrată în Vestul Europei, piața locală de retail alimentar și-a continuat creșterea în primele...
congelate
Legumele și fructele congelate, un segment cu un potențial uriaș și prea puțin exploatat
Piața locală de legume și fructe congelate pare că stagnează, fapt care – în contextul unui consum mult mai ridicat – nu ar fi adus...
bonduelle
Bonduelle caută cumpărător pentru fabricile sale din Franța și Germania
Bonduelle intenționează să vândă fabricile din Franța și Germania în care producătorul ambalează salate pe fondul scăderii dramatice a...
Cu gama Vapeur, Bonduelle demonstrează impactul inovației în serviciul strategiei de business
Cu gama Vapeur, Bonduelle demonstrează impactul inovației în serviciul strategiei de business
Pentru menținerea poziției de lider în categoria legumelor în conservă, Bonduelle, unul dintre principalii jucători de pe piața de profil,...