Beciul Domnesc – vinul preferat al românilor în segmentul upper mainstream

Beciul Domnesc este vinul care poposește pe mesele românilor de peste 15 ani, spunând povestea locului în care s-a născut, a oamenilor care l-au crescut, născând noi file de poveste pentru fiecare dintre consumatorii săi. Și poveștile sunt nenumărate, pentru că tradiția și istoricul acestui brand se leagă de Crama Beciul Domnesc, construită în secolul al XIV-lea, chiar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Desemnat monument istoric, el adăpostește în prezent vinoteca profesională a companiei Vincon Romania, producătorul Beciul Domnesc. [P] Beciul Domnesc – vinul preferat al românilor în segmentul upper mainstream

Astăzi, Beciul Domnesc își invită consumatorii să-i descopere povestea și să își creeze propriile povești ce merită sărbătorite, alături de un vin cu un caracter aparte.

30 de milioane de sticle de vin Beciul Domnesc – consumate în peste 15 ani

Conform celor mai recente date ale companiei, pe segmentul upper mainstream, Beciul Domnesc este alegerea numărul unu a consumatorilor români. Atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric, cota de piață a acestui brand este de peste 30% în 2018. În peste 15 ani de existență pe piață, s-au consumat peste 30 de milioane de sticle de vin Beciul Domnesc. Printre soiurile preferate de români din această gamă sunt, în ordine, Feteasca Neagră, Pinot Noir sau Cabernet Sauvignon, Rosé, Sauvignon Blanc, Merlot și Chardonnay.

Pe lângă încrederea de care se bucură în fiecare zi din partea consumatorilor săi, Beciul Domnesc are parte și de recunoașterea pe care i-o oferă experți de renume din industria vinului. O dovedesc cele mai recente premii la una dintre cele mai prestigioase competiții ale domeniului, International Wine Contest Bucharest 2018, unde Beciul Domnesc a fost recompensat cu argint pentru Chardonnay 2017.
Vânzările de vin Beciul Domnesc au crescut cu aproximativ 10% în 2018, rezultate peste media pieței, care a avut o creștere de 8% pe segmentul upper mainstream.

Vincon Romania – performanță în industria vinului românesc

Vincon se află în prezent pe locul al doilea în topul producătorilor de vinuri din România și are capacitatea de a produce vinuri pentru toate cerințele consumatorilor, conform celor mai noi tendințe și după cele mai înalte standarde calitative. Deținătoare a 1.500 de hectare de viță de vie, compania se menține pe un trend ascendent în ultimii patru ani de activitate, cu o creștere de cotă de piață de 4% în doar ultimii doi ani.
Gradul de cunoaștere și apreciere a vinului de calitate de către consumator este în creștere. Vinurile din segmentele superioare de piață sunt din ce în ce mai apreciate și cumpărate de către români, care înclină spre alegerea soiurilor de vin roșu (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot), urmate de Tămâioasă Românească, Busuioacă de Bohotin, Rosé, Sauvignon Blanc, Chardonnay și Galbena de Odobești – din portofoliul Vincon.

La nivel european, International Organisation of Vine and Wine (OIV) anunță o producție mai mare cu aproape 20% față de 2017 – ceea ce se va reflecta și în industria locală. Pentru Vincon, nu numai producția în sine va crește semnificativ față de anul anterior, ci și calitatea plantațiilor, ce va permite companiei să ofere în continuare vinuri de o calitate premium, printre care se numără și gama Beciul Domnesc.
Vinurile din gama Beciul Domnesc pot fi găsite în Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro, Profi, Selgros și în magazinele de proximitate din retailul tradițional.

Gramma Wines continuă investițiile în extinderea culturii de vie și își consolidează operațiunile pe zona de turism
Gramma Wines continuă investițiile în extinderea culturii de vie și își consolidează operațiunile pe zona de turism
Gramma Wines, unul dintre cele mai importanți producători de vinuri din nord-estul țării, a finalizat prima etapă de plantare a 3,5 hectare de...
Programul Carrefour „Deschidem Vinul Românesc”, pentru a doua oară în Italia
Programul Carrefour „Deschidem Vinul Românesc”, pentru a doua oară în Italia
Deschidem Vinul Românesc, programul Carrefour România care sprijină industria vinurilor românești încă din 2019, a susținut, la invitația...
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
După doi ani în care retailul a condus creșterea în categoria de vin, marea provocare pentru producători este să mențină trendul ascendent...
[P] Beciul Domnesc – vinul preferat al românilor în segmentul upper mainstream
Beciul Domnesc – vinul preferat al românilor în segmentul upper mainstream
Beciul Domnesc este vinul care poposește pe mesele românilor de peste 15 ani, spunând povestea locului în care s-a născut, a oamenilor care l-au...