Antreprenorii din spatele brandului Artesana fac primele exporturi în Spania și Italia
Soții Alina și Daniel Donici, antreprenorii care au lansat compania Klaus (producătorul brandului de lactate și sucuri Artesana), au realizat anul acesta primele exporturi de produse pe piețele din Italia și Spania, iar obiectivul este de „creștere organică”, în paralel cu piața locală. 
Compania Klaus, care deține o unitate de producție în Tecuci, județul Galați, a realizat în primul semestru vânzări nete de aproximativ 1,35 milioane de euro, în creștere cu 23% comparativ cu aceeași perioadă din 2017. Unul dintre factorii care au contribuit la această evoluție a fost creșterea bazei de magazine, prin extinderea la nivel național a unor articole listate inițial în câteva locații. La acesta se adaugă dezvoltarea echipei de vânzări.
“Cel mai important factor credem însă că este creșterea organică a bazei de clienți ca urmare a recomandărilor venite de la acei clienți mulțumiți de promisiunea Artesana de a le oferi o alternativă viabilă la produsele super-industrializate”, a spus pentru Progresiv Alina Donici.
Potrivit acesteia, producătorul a înregistrat o creștere constantă a cererii pentru iaurturile simple, dar și pentru variantele de băut.
„Ca și tendințe de comportament de consum, în primul rând observăm o conștientizare a impactului asupra mediului pe care îl au toate deciziile noastre de consum. Există tot mai multe știri legate de abundența de deșeuri de plastic, peste tot în jurul nostru, astfel că sunt preferate tot mai mult ambalajele reciclabile sau biodegradabile. Chiar dacă nu am reușit încă să convingem niciun retailer să implementăm un proiect de a colecta ambalajele, sticla este unul dintre materialele care nu ajunge sau ajunge prea puțin la groapa de gunoi, pentru că se reciclează destul de ușor. O altă tendință pe care nu o putem ignora este preferința pentru produse care se pot consuma pe loc, fără a mai ajunge în frigiderul de acasă. În gama Artesana exista iaurturile de băut la sticlă de 250 ml și sucurile naturale la sticlă de 300 ml care se mulează pe această tendință”, a adăugat Alina Donici.
Investiții în producție și intrarea pe piața lactatelor BIO
Investițiile începute anul trecut au constat într-o extindere a fabricii existente – o secție nouă de acidofile și un depozit nou – valoarea totală fiind de peste 250.000 euro, finanțată prin credite bancare, leasing-uri și fonduri proprii. Până la finalul acestui an, compania intenționează să finalizeze construcțiile și să aducă fabrica în stadiul necesar obținerii certificării IFS.
Pe lista de priorități se află și dezvoltarea unei game noi de articole alături de frufru. O altă noutate este intrarea producătorului pe zona lactatelor bio.
“Suntem pe ultima sută de metri cu obținerea certificărilor pentru gama BIO Artesana, sperăm că până la sfârșitul lunii august să se găsească în magazine. Preferăm să ne adresăm unor nișe pe care să le dezvoltăm”, a afirmat antreprenoarea.
În prezent, 95% din vânzările Artesana sunt susținute de retailul modern. “Retailul tradițional este un canal de interes pentru noi, dar necesită o altă atenție, să-i spunem "diferită" față de retailul modern, unde din anumite puncte de vedere lucrurile sunt mai simple, de exemplu la procedurile de lucru. În cazul IKA, marfa se livrează de regulă la platformă, printr-o firmă de logistică (nu avem o flotă de distribuție - un minus pentru partea de TT), se facturează avizele returnate și se așteaptă încasările la termenul convenit, fără prea mari surprize. La retailul tradițional, din păcate, lucrurile nu funcționează la fel. Nu putem generaliza, nici nu am interacționat cu foarte mulți retaileri, însă experiența avută ne-a descurajat să dorim să dezvoltăm foarte mult acest canal de distribuție, cel puțin pe moment”, a explicat Alina Donici.
În ceea ce privește strategia pentru export, aceasta este similară cu cea de pe piața internă. “Ne dorim o creștere organică, pas cu pas; dacă până acum, nu ne-am îndreptat deloc atenția către piața externă, practic am ignorat-o complet, cocentrându-ne doar pe ce avem de făcut în țară, anul acesta am făcut primii pași - am primit cereri din partea unor rețele de distribuție a produselor românești în Italia și Spania, și am și făcut deja două livrări. Nivelul este însă mic, ca la orice început”, a declarat Alina Donici.
Dacă compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 10,8 milioane de lei, pentru 2018 ținta este de 14 milioane de lei, în creștere cu circa 30%. Pe viitor creșterile vor veni din conștientizarea din ce în ce mai accentuată din partea clienților a beneficiilor pentru sănătate care vin din consumul unor produse fabricate după alte principii (lapte controlat strict, pasteurizat la temperatură joasă, neomogenizat), față de cele puternic industrializate.
“Alți factori care pot susține creșterea sunt articolele noi, fie că sunt în colaborare cu alte branduri sau private label, sau gama proprie de articole din lapte ecologic. Vorbim și de canale noi de distribuție - retail tradițional, HoReCa, export, magazin propriu - nu e pe lista noastră scurtă, am avut o experiență neplăcută aici, dar nu spunem niciodată <<niciodată>>”, a conchis Alina Donici.








