Alex Filip face trecerea de la McKinsey România spre industria vinului

Grupul Purcari Wineries face schimbări la nivel de management și l-a cooptat în echipă pe Alexandru Filip, actual Managing Parterner în cadrul biroului din București al McKinsey & Company. Începând cu 1 ianuarie 2024, acesta va prelua funcția de Director General adjunct și va raporta directorului general al grupului, Victor Bostan, și va supraveghea direct ariile administrative, ESG, finanțe, HR, IT, juridic, marketing, relații cu investitorii și vânzări. Alex Filip face trecerea de la McKinsey România spre industria vinului

Totodată, dacă rezultatele obținute în primul an de mandat vor fi conforme obiectivelor de performanță, Alexandru Filip va fi numit Director General al Grupului Purcari, în locul lui Victor Bostan.

„Experiența extinsă a lui Alex în domeniul strategiei de business și transformărilor digitale în regiunea Europei Centrale și de Est va fi crucială pentru noi, întrucât ne concentrăm în a eficientiza operațiunile noastre, precum și să capitalizăm oportunitățile enorme de creștere din piață, într-o industrie care parcurge transformări masive ale modului în care consumatorul cumpără și interacționează cu brandurile de vinuri. Vedem o oportunitate extraordinară să accelerăm creșterea afacerii noastre, prin modernizarea operațiunilor într-o industrie tradițională, mai conservatoare, care are mult de avansat la capitolul digital”, a menționat Vasile Tofan, Președintele Consiliului de Administrație al Purcari Wineries.

„Purcari este un adevărat campion regional și oferă o platformă extraordinară pentru creștere accelerată într-o industrie tradițională și fragmentată, care constituie o parte esențială a moștenirii și identității culturale a regiunii noastre. Aștept cu nerăbdare startul acestui nou capitol și să contribui ca Purcari să-și valorifice potențialul enorm”, a adăugat Alexandru Filip.


Citește și Veniturile Purcari, creștere de 30% în prima jumătate a acestui an


Alexandru este originar din România și deține în prezent rolul de Managing Partner în cadrul biroului din București al McKinsey & Company, fiind și liderul grupului de expertiză digitală și analitică al firmei în Europa Centrală. După finalizarea studiilor universitare în Spania și Marea Britanie, el a revenit în țară și s-a concentrat pe ajutarea companiilor din România, precum și a celor din regiunea extinsă a Europei Centrale, să se dezvolte și să creeze valoare prin transformări digitale. Înainte de a se alătura McKinsey & Company, Alex a mai activat și ca Project Manager în cadrul Roland Berger, și a fost asociat la divizia de Investment Banking a Raiffeisen.

Purcari Wineries este unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri și brandy din regiunea Europei Centrale și de Est. Grupul gestionează aproximativ 1.450 de hectare de podgorii și operează șapte platforme de producție în România, Moldova și Bulgaria.

În 2022, veniturile la nivel de grup au crescut cu 22% față de anul precedent, ajungând la 302,5 milioane lei. Pe categoria de vinuri, vânzările au ajuns la 281,1 milioane lei, în creștere cu 18% față de perioada precedentă. În ceea ce privește profitul, grupul a raportat un rezultat net de 57,2 milioane lei în anul fiscal 2022, ceea ce reprezintă o creștere de 12% an la an, în timp ce rezultatul net pentru ultimul trimestru al anului trecut a atins 21,8 milioane lei (+92% an la an).

Victor Bostan, Purcari: Așteptăm cu încredere o creștere robustă în viitor
Victor Bostan, Purcari: Așteptăm cu încredere o creștere robustă în viitor
Purcari Wineries, unul din principalii producători de vin din Europa Centrală și de Est, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 39,...
Purcari se extinde în Turcia
Purcari se extinde în Turcia
Purcari Wineries a achiziționat participația de 90% din compania nou-formată HTA Danişmanlik Turizm Diş Ticaret Limited Şirketi, devenind...
Purcari, creștere de 37% a veniturilor pe piața din România la nouă luni
Purcari, creștere de 37% a veniturilor pe piața din România la nouă luni
Producătorul de vin Purcari Wineries a raportat o creștere de 26% a cifrei de afaceri pentru primele nouă luni ale acestui an față de același...
Veniturile Purcari, creștere de 31% după primele trei luni din acest an
Veniturile Purcari, creștere de 31% după primele trei luni din acest an
În contextul presiunilor inflaționiste globale, Purcare Wineries a înregistrat o performanță financiară puternică după primele trei luni din...