Veniturile Purcari, creștere de 30% în prima jumătate a acestui an

Purcari Wineries continuă să își consolideze businessul la nivel de grup și bifează venituri cu 30% mai mari în primul semestru din acest an față de perioada similară a anului trecut. Cumulat, veniturile înregistrate după prima jumătate a acestui an s-au ridicat la valoarea de 161,4 milioane lei. Astfel, grupul a înregistrat o creștere de 30% a vânzărilor pentru al doilea trimestru consecutiv, asigurând în același timp o creștere robustă a profitabilității, cu EBITDA în creștere cu 29% și avans al profitului net de 43%, până la valoarea de 25,5 milioane lei. portofoliu vinuri Purcari Wineries

„Vedem premise bune de îmbunătățire a marjelor începând cu al doilea semestru. În general, simțim că suntem într-o poziție puternică, majorând cota de piața pe fondul slăbiciunii economice generale din lume. Poziționarea noastră în segmentul de lux accesibil își demonstrează încă o dată reziliența, ceea ce este foarte încurajator”, a declarat Victor Bostan, CEO Purcari Wineries PCL.

Pe piața din România, producătorul a raportat o creștere a vânzărilor cu 40% peste rezultatul obținut în prima jumătate a anului trecut.

„Seria Nocturne își continuă succesul extraordinar în segmentul HoReCa, seria 1827 la fel înregistrând o dinamică puternică de creștere. Crama Ceptura livrează o creștere de 20% în S1 2023, continuând tendința ascendentă începută în T4 2022. Bardar continuă să se extindă pe canalele de vânzări și să își crească baza de consumatori”, explică reprezentanții Purcari.

În Moldova, creșterea a fost de 11% an la an, cu un nivel moderat de încredere al consumatorilor. Segmentul premium, condus de Purcari, s-a dovedit rezilient și a crescut pe toate canalele atât valoric, cât și volumic. „Continuăm prioritizarea marjelor de profitabilitate față de volum pentru Bostavan și Bardar. Am implementat creșteri de preț pentru a compensa presiunile inflaționiste”, adaugă reprezentanții companiei.

În ceea ce privește piața din Polonia, într-un context dificil, cu presiuni continue asupra economiei și segmentului vinurilor de masă, Purcari a decis să prioritizeze marjele față de volum pentru Bostavan, prin implementarea majorărilor de preț. Au consolidat astfel prezența în segmentul premium cu Purcari, extinzându-se în HoReCa.


Citește și FineStore se alătură comunității CTP prin închirierea unui depozit de aproape 10.000 mp


Raportat la piețele din Cehia și Slovacia, a fost înregistrată o recuperare puternică a vânzărilor după un început de an slab. Încrederea scăzută a consumatorului, condiționată de erodarea puterii de cumpărare,afectează brandurile mainstream. „Continuăm prioritizarea marjelor față de volum pentru Bostavan. Avem focus pe premiumizare, iar Purcari a fost în creștere de 1,7x în S1 2023 față de perioada similară a anului precedent, deși de la o bază mai mică”, se arată în raportul financiar al producătorului.

În Ucraina, primul semetru din acest an s-a încheiat cu perspective bune, deși sectorul este încă mic raportat la rezultatele înregistrate înaintea războiului. „Menținem echipa locală și creștem distribuția în rețelele mari. Continuăm extinderea geografiei vânzărilor Bardar prin parteneriatul cu Coca-Cola Beverages Ucraina”, declară reprezentanții Purcari. 

În Asia, perspectivele de redresare economică în China nu s-au materializat și au atras după sine o performanță slabă la nivel de țară pentru toate importurile. A fost, de altfel, o evoluție generală slabă pentru întreaga piață a vinurilor în China.

În ceea ce privește tot anul 2023, producătorul optează pentru o abordare prudentă, păstrând estimările inițiale neschimbate, și anume un plus cuprins între 18-22% în dreptul vânzărilor, o creștere cuprinsă între 14 și 18% în segmentul cheie de vinuri, un plus de 22-26% pentru marja EBITDA și 12- 16% marja profitului net.

Purcari Wineries este unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri și brandy din regiunea Europei Centrale și de Est. Grupul gestionează aproximativ 1.450 de hectare de podgorii și operează șapte platforme de producție în România, Moldova și Bulgaria.

În 2022, veniturile la nivel de grup au crescut cu 22% față de anul precedent, ajungând la 302,5 milioane lei. Pe categoria de vinuri, vânzările au ajuns la 281,1 milioane lei, în creștere cu 18% față de perioada precedentă. În ceea ce privește profitul, grupul a raportat un rezultat net de 57,2 milioane lei în anul fiscal 2022, ceea ce reprezintă o creștere de 12% an la an, în timp ce rezultatul net pentru ultimul trimestru al anului trecut a atins 21,8 milioane lei (+92% an la an).

 

 

Purcari, creștere de 37% a veniturilor pe piața din România la nouă luni
Purcari, creștere de 37% a veniturilor pe piața din România la nouă luni
Producătorul de vin Purcari Wineries a raportat o creștere de 26% a cifrei de afaceri pentru primele nouă luni ale acestui an față de același...
Veniturile Purcari, creștere de 31% după primele trei luni din acest an
Veniturile Purcari, creștere de 31% după primele trei luni din acest an
În contextul presiunilor inflaționiste globale, Purcare Wineries a înregistrat o performanță financiară puternică după primele trei luni din...
Purcari raportează o creștere de 12% a profitului net în 2022 față de 2021
Purcari raportează o creștere de 12% a profitului net în 2022 față de 2021
Anul trecut s-a dovedit unul de creștere susținută pentru Purcari Wineries în ciuda provocărilor de ordin macroeconomic și social. Veniturile...
Purcari Wineries, creștere double digit la nivelul vânzărilor în primul semestru
Purcari Wineries, creștere double digit la nivelul vânzărilor în primul semestru
Purcari Wineries, producătorul vinurilor Purcari, a raportat o cifră de afaceri de 123,9 milioane de lei pentru primele șase luni ale acestui an,...