Afacerile Sole Mizo, creștere puternică în 2018

Sole Mizo România, parte a grupului ungar cu același nume, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 147,5 de milioane de lei, în creștere cu 38% față de 2017 și cu 48% față de 2013, anul cu prima raportare oficială către Ministerul Finanțelor. Afacerile Sole Mizo, creștere puternică în 2018

Deși Sole Mizo nu are o unitate de procesare în România, 2018 a fost anul cu cele mai bune afaceri pe piața din România. Nu același lucru putem spune și la capitolul profitabilitate, compania raportând un rezultat net de 702.398 lei, sub nivelul din 2017, când profitul net a fost de  944.313 lei.

În 2017, afacerile locale ale companiei s-au ridicat la 99,5 milioane de lei și a fost raportat cel mai bun profit de când sunt prezenți pe piața din România – 944.313 lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Sole Mizo este o companie deținută de Sándor Csányi, șeful OTP Bank și unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria, parte a grupului Bonafarm. Compania a intrat în România a intrat în 2008, iar portofoliul cuprinde lactate sub brandul Sole Mizo, dar și mezeluri. Din 2013, Sole Mizo este distribuitorul exclusiv al mezelurilor fabricate de Pick Szeged din Ungaria.

 

Topul marilor rețele de retail: 2023, un an cu rezultate afectate de inflație
Topul marilor rețele de retail: 2023, un an cu rezultate afectate de inflație
Cu un plus de peste 12 miliarde de lei în cont la finalul lui 2023, marile lanțuri de retail active pe piața locală au reușit să bifeze o...
OTP Bank iese de pe piața din România. Subsidiarele, vândute către Banca Transilvania
OTP Bank iese de pe piața din România. Subsidiarele, vândute către Banca Transilvania
După 20 de ani de prezență în România, OTP Group vinde OTP Bank România către Banca Transilvania, liderul pieței bancare românești. BT a...
O piață în creștere accelerată
O piață în creștere accelerată
Piaţa locală de distribuţie FMCG se află, în mod cert, pe o traiectorie ascendentă, având în federe faptul că avansul mediu al cifrei de...
Topul marilor rețele de retail: 2022, un an considerabil mai bun și mai profitabil
Topul marilor rețele de retail: 2022, un an considerabil mai bun și mai profitabil
Cu un plus de 14 miliarde de lei în cont la finalul lui 2022, marile lanțuri de retail active pe piața locală au reușit să bifeze o creștere...
Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România, lansează magazin online
Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România, lansează magazin online
Sol și Suflet, prima fermă regenerativă, fondată de Institutul de Cercetare în Permacultură din România (ICPR) cu sprijinul Kaufland...
Sole Mizo își ia Director Comercial cu experiență de peste 30 de ani în industrie
Sole Mizo își ia Director Comercial cu experiență de peste 30 de ani în industrie
Petru Tranculov, manager cu experiență de peste 30 de ani în industria lactatelor se alătură companiei de distribuție de produse lactate și...