80% dintre români preferă mâncarea gătită în casă
După un an care a reușit să modifice comportamentele de consum în rândul populației, unu din cinci români susține că în 2020 a luat masa cu familia chiar de mai multe ori pe zi. În aceste condiții, mâncarea preparată acasă și-a păstrat aproape intact și rolul său afectiv, potrivit unui studiu recent realizate de Bonduelle, producător de legume congelate și conservate, prin intermediul companiei de cercetare iVox. Majoritatea respondenților (53%) spun că iau masa alături de familie sau de cei dragi cel puțin o dată pe zi, respectiv seara.
Iar atunci când mănâncă alături de familie, aproape 80% dintre cei care au răspuns întrebărilor sondajului preferă mâncarea gătită în casă. Doar 13% dintre respondenți au declarat că în astfel de ocazii preferă să iasă să mănânce în oraș. Pe de altă parte, proporția celor care pentru asemenea ocazii comandă mâncare pentru a fi livrată la domiciliu este de doar 8%.
Prânzul este masa la care peste jumătate dintre respondenți (54,51%) consumă cel mai des legume, iar 26,6% mănâncă mai multe legume la cină decât la alte mese.
Șase din zece români își arată aprecierea pentru o mâncare gustoasă mulțumindu-i direct persoanei care a pregătit-o, 23% mănâncă tot din farfurie, iar 10% mai cer o porție.
De altfel, și așteptările gazdei de la oaspete, drept semn de mulțumire, sunt ca acesta să mănânce tot (11%), să spună cât de mult i-a plăcut mâncarea (42%) și cele două combinate (35%), arată rezultatele studiului „Gătești pentru cei dragi? Cum pui dragostea în farfurie?”
Dacă aproape o jumătate din respondenți (44%) își exprimă pur și simplu prin viu grai aprecierea pentru familie sau prieteni, puțin peste o treime (35%) au declarat că își demonstrează afecțiunea oferind un cadou, în vreme ce unu din cinci români (19%) gătește mâncarea preferată a persoanei dragi.
Când vine vorba despre rețete, internetul este principala sursă de informare despre rețete. Totodată, aproape o zecime dintre români preferă să gătească feluri de mâncare italiene, nu bucate tradiționale.
Metodologie:
Studiul a fost realizat online, în luna mai, pe un eșantion de 2.042 de persoane, reprezentativ pentru populația utilizatorilor de internet din România cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban.



