Carrefour lansează cea de-a patra ediție a campaniei Plata cu PET

Carrefour România lansează cea de-a patra ediție a campaniei Plata cu PET, în 20 de hypermarketuri din țară. Campania este derulată în parteneriat cu liderul pieței locale de băuturi, Coca-Cola HBC România și GreenPoint Management. Carrefour lansează cea de-a patra ediție a campaniei Plata cu PET

O noutate adusă anul acesta o reprezintă echipamentele inteligente de colectare separată a ambalajelor de băuturi (Reverse Vending Machines), tehnologie care oferă posibilitatea consumatorilor de a colecta separat atât PET-uri, cât și doze de aluminiu și ambalaje de sticlă.

La fel ca în edițiile anterioare, pentru fiecare PET colectat, clienții Carrefour primesc un fruct sau o legumă cultivate în România, iar de anul acesta, acelaşi mecanism este aplicat şi pentru doze de aluminiu și sticlă. Ȋn plus, pentru fiecare sticlă rPET Dorna, realizată din plastic 100% reciclat și 100% reciclabil, clienții se pot bucura de o cantitate dublă de fructe și legume. Astfel, PET-ul, doza de aluminiu și ambalajul de sticlă devin o monedă de schimb, iar clienții contribuie la reducerea amprentei asupra mediului, susțin producătorii locali și se pot bucura de produse românești, proaspete.

Rezultatele primelor trei ediții Plata cu PET

Plata cu PET a fost lansată în premieră, în anul 2019, de Carrefour România, ca parte din programul de economie circulară Punem Preț pe Plastic, și a beneficiat de popularitate în rândul clienților: în primele trei ediții au fost colectate peste 750.000 de PET-uri și au fost date la schimb peste 120 de tone de fructe și legume românești, în 35 de hypermarketuri din țară.

„Ca lider de piață, încercăm să colaborăm cu furnizorii, consumatorii și întreaga comunitate pentru a dezvolta practici care pot îmbunătăți calitatea vieții. Credem cu tărie că, prin educarea consumatorilor referitor la consumul responsabil de plastic și prin transformarea acestuia în monedă de schimb, vom ajuta clienții să adopte obiceiuri mai bune. Mai mult, anul acesta ne dorim să continuăm demersurile asupra economiei circulare, iar prin introducerea echipamentelor inteligente de colectare separată a ambalajelor de băuturi (Reverse Vending Machines), ne dorim să arătăm societății faptul că printr-un comportament responsabil, putem avea parte de un mediu mai bun, mai curat”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

Inițiativa se derulează în paralel în câte două orașe, în 20 de hypermarketuri din țară (Constanța- București Orhideea, Galați – Ploiești, Bârlad – Târgoviște, Iași – Brașov, Buzău – Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț – București Vulcan, Suceava -  Râmnicu Vâlcea, Baia Mare – Drobeta Turnu Severin, Satu Mare – Timișoara, Oradea - Cluj) în perioada 22 septembrie – 27 noiembrie. Totodată, participanții din fiecare oraș se pot înscrie la marea tombolă cu premii prietenoase cu natura.

Campania se derulează începând cu data de 22 septembrie, în 20 de hypermarketuri din țară, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România și GreenPoint Management, cu sprijinul Financiar Recycling, Professional Recycle, Green PC Ambalaje și Envipco România.

Parteneriat între Coca-Cola HBC, Penny și GreenPoint Management în sprijinul selectării colective
Parteneriat între Coca-Cola HBC, Penny și GreenPoint Management în sprijinul selectării colective
Coca-Cola HBC, Penny România și GreenPoint Management lansează campania de informare și colectare separată a ambalajelor PET, care aduce...
Campanie în premieră pentru România: Bilete pentru mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor
Campanie în premieră pentru România: Bilete pentru mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor
Săptămâna Europeană a Mobilității a fost sărbătorită la nivel național printr-o campanie inedită desfășurată în 65 de orașe din...
Carrefour România relansează Plata cu PET în 20 de orașe
Carrefour România relansează Plata cu PET în 20 de orașe
Carrefour România relansează Plata cu PET în 20 de hypermarketuri din țară, campanie derulată în parteneriat cu liderul pieței locale de...
Carrefour continuă programul Punem Pret pe plastic
Carrefour continuă programul Punem Pret pe plastic
Programul Punem Preț Pe Plastic, lansat în 2019, a crescut în ultimii ani cuprinzând acțiuni concrete: schimbări operaționale prin care...