Carrefour își menține focusul pe proximitate. 7 magazine Express deschise într-o singură zi

Carrefour România atinge pragul de 138 de unități Express la nivel național, prin deschiderea a 18 magazine în cea de-a doua jumătate a anului. Șapte din cele 18 magazine au fost deschise într-o singură zi, pe 15 decembrie. În prezent, întreaga rețea de proximitate este deservită de 115 magazine integrate și 23 în regim de franciză. Carrefour își menține focusul pe proximitate. 7 magazine Express deschise într-o singură zi

„Continuăm să dezvoltăm conceptul de proximitate Carrefour Express diversificând locațiile în care alegem să deschidem noile puncte de vânzare - de la zone rezidențiale, până la clădiri de birouri sau chiar zone urbane centrale. Obiectivul nostru este să facilităm accesul clienților noștri la produsele favorite, în cadrul unei singure sesiuni de cumpărături, aproape de casă sau de locul de muncă. Astfel, aducem cât mai aproape de clienți produsele proaspete provenite de la fermierii locali, gama BIO, dar și mărci proprii, precum Drag de România sau vinuri regionale din programul Deschidem Vinul Românesc”, a declarat Vincent Rochefort, Director Proximitate, Carrefour România.

Extinderea formatului Express reprezintă un obiectiv strategic al Carrefour, aliniat viziunii companiei de a fi aproape de clienți, oferind opțiuni sănătoase și de calitate atât în mediul fizic, cât și online, prin aplicația Carrefour, site-ul carrefour.ro și platforma Bringo.

Magazinele Carrefour de proximitate reprezintă modalitatea prin care retailerul francez aduce clienților o gamă variată de peste 3.500 de produse în apropierea caselor, în centrele de birouri sau în zone aglomerate. Acestea reflectă universul Carrefour, în care clienții pot găsi game de produse consacrate și sortimente adaptate stilului de viață și obiceiurilor de cumpărături ale consumatorilor:

  • Produse de sezon, la mare căutare în perioada sărbătorilor de iarnă – bomboane, tablete de ciocolată sau diverse pachete cadou;
  • Produse BIO, precum Sana Ecologică, Carrefour BIO 3.6% grăsime sau Afine BIO 500g;
  • Produse proaspete de panificație, spre exemplu Demibaghetă French 100g;
  • Produse dietetice și produse sau specialități internaționale, pentru o experiență potrivită fiecărui moment;
  • Mărci proprii, cum ar fi Carrefour sau Drag de România, cu o gamă variată din care clienții pot alege diverse produse în funcție de nevoi - de la Smântână 35% grăsime la Ceafă de porc crud-uscată 80g;
  • Vinuri regionale și etichete exclusive sau consacrate din programul Deschidem Vinul Românesc;
  • O gamă largă de fructe și legume proaspete, cu proveniență locală, care poate fi găsită în spațiul special dedicat categoriei. Pentru magazinele din București, acestea provin de la Cooperativa Vărăști, prima cooperativă agricolă fondată de Carrefour în România.
  • Produse pentru întreținerea și îngrijirea casei.

Cu un design modern, magazinele ocupă o suprafață construită cuprinsă între 100 mp și 350 mp alocați spațiului de vânzare. Prin deschiderea noilor magazine Express, Carrefour generează un număr de 135 locuri de muncă la nivel național, clienții fiind așteptați în magazine de luni până duminică, în intervalul 07:00 - 22:00. În interiorul magazinului, clienții au la dispoziție și servicii precum PayPoint, reîncărcare electronică, plată facturi sau viniete.


Citește și Robotizarea retailului, în creștere: comercianții implementează soluții de self-checkout și de cleaning


În perioada sărbătorilor de iarnă vor apărea modificări în ceea ce privește programul de lucru. Mai exact, pe 24, 26 și 31 decembrie, dar și 2 ianuarie, magazinele vor funcționa doar până la ora 18:00.

Cele 18 magazine noi sunt localizate în:

  • București, adresele:

                - Sos. Panduri, nr. 1, bloc P33
                - sos. Chitilei 242C, bl. Corp C8, sector 1
                - Str. Iuliu Maniu, nr. 16
                - B-dul. Unirii, nr, 21
                - Aqua City, intr. Guliver nr. 13, sector 6
                - Str. Metalurgiei 132

  • Alba Iulia, adresa: str. Revoluției 1989, nr 12B
  • Iași, adresa: Str. Chimiei 101
  • Ghimbav, jud. Brașov, adresa: Str. Orhideei FN
  • Brașov, adresa: Str. Dimitrie Anghel nr. 172
  • Timișoara, adresa: B-dul Take Ionescu 46B
  • Drobeta, adresa: Bd. Revoluției 16-22 Decembrie 1989, nr. 3
  • Oradea, adresa: B-dul Dacia nr. 60
  • Târgu Mureș, adresa: Str. Cutezanței, nr. 21
  • Cluj, adresele:

              - Florești, str. Stejarilor, nr. 66, jud. Cluj
              - Cluj-Napoca, Str. Brăduțului nr. 25, Cluj-Napoca, jud. Cluj

  • Suceava, adresa: Aleea Jupiter, nr. 14

Extinderea rețelei Carrefour Express rămâne o prioritate pentru noi și în 2023, fiind o parte esențială din strategia noastră de expansiune. Astfel, implementăm constant modelul omnichannel Carrefour: să fim alături de clienții noștri acolo unde sunt ei și în modul în care preferă să cumpere. Urmărim consolidarea poziției atât în București, cât și în restul țării, prin securizarea de noi locații în orașele cu o populație de peste 10.000 locuitori”, a adăugat Bogdan Jigman, Director Property & Expansiune pentru formatele Market, Express, Supeco.

Folosind aplicația Carrefour, clienții pot scana produsele direct de la raft, pot verifica prețurile și apoi le pot adăuga în coșul virtual și plăti rapid la casa de marcat, fără să mai așeze produsele pe bandă. Tot prin intermediul aplicației, clienții au acces la programul de loialitate Act for Good unde, săptămânal, pot găsi noi oferte și promoții.

Rețeaua Express are un rol esențial în susținerea livrării rapide, în doar 30 de minute, a produselor Carrefour prin Bringo, serviciul fiind menit să traducă proximitatea și în mediul online. Momentan, serviciul nu este valabil și la nivelul noilor magazine, dar se urmărește integrarea cât mai rapidă, pentru o experiență completă a clienților. Până atunci, rămâne disponibil pentru 26 magazine Express din întreaga țară.

Carrefour România a raportat o cifră de afaceri de 672 de milioane de euro pentru cel de-al treilea trimestru al acestui an, în creștere cu 8,8% în termeni comparabili față de aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, piața locală înregistrează, din nou, a doua cea mai mare creștere la nivel european, cu o tendință de creștere stabilă și solidă de 8,8% în termeni comparabili, într-un context de inflație ridicată.

Retailerul operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional SRL și Supeco Investment SRL.

Carrefour România continuă investițiile în e-commerce și extinde parteneriatul cu Glovo
Carrefour România continuă investițiile în e-commerce și extinde parteneriatul cu Glovo
Carrefour România extinde serviciile de vânzare online și de livrare a produselor în noi orașe din țară, în rețeaua de magazine Carrefour...
Carrefour investește în formatul Market și deschide trei noi magazine
Carrefour investește în formatul Market și deschide trei noi magazine
Carrefour România își extinde amprenta formatului de supermarket, odată cu deschiderea a trei noi magazine Market în București, Iași și...
Carrefour România atinge pragul de 120 de unități Express la nivel național
Carrefour România atinge pragul de 120 de unități Express la nivel național
Proximitatea rămâne focusul Carrefour România în prima jumătate a anului, iar investițiile recente au dus la inaugurarea a 12 magazine Express...
 Final de an cu focus pe proximitate pentru Carrefour România
Final de an cu focus pe proximitate pentru Carrefour România
Carrefour România își extinde rapid amprenta formatului de proximitate în mai multe regiuni din țară odată cu deschiderea a șase noi...