FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Alimentele, cu aproape 14% mai scumpe față de anul trecut

Alimentele, cu aproape 14% mai scumpe față de anul trecut

Prețul alimentelor continuă să crească de la lună la lună, inflația fiind deja de două cifre. Datele Institutului Național de Statistică arată că în luna aprilie, mărfurile alimentare costau cu 13,54% mai mult decât în aprilie 2021 și cu 8,46% peste nivelul din luna decembrie a anului trecut.

Topul scumpirilor este condus de produsele de morărit și de ulei. Concret, făina costa în aprilie cu 26,7% mai mult față de aprilie 2021, iar prețul unui litru de ulei a crescut cu 38,1% în perioada analizată. Dacă ne referim la legume, cartofii bifează din nou cea mai mare scumpire, efectul fiind și unul sezonier. Potrivit datelor INS, prețul acestora era cu 41,8% mai mare în aprilie 2022 față de aceeași lună a anului trecut.

Carnea, preparatele și conservele din carne s-au scumpit cu 10,2%, carnea de pasăre înregistrând cea mai mare creștere de preț. De altfel, toate produsele de bază costau mai mult luna trecută atât raportat la aceeași lună a anului trecut, cât și la finalul anului 2021.


Citește și: Calitatea și prețul, decisive în realizarea unei achiziții


În cazul mărfurilor nealimentare, creșterea a fost de 16,3% în perioada analizată, cele mai mari influențe fiind din nou din sectorul energetic. Raportat la aprilie 2021, gazele naturale sunt cu 85,2% mai scumpe, în timp ce energia electrică s-a scumpit cu 18,8%.

Cumulat, rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) este 7,4%.

În condițiile inflației crescute, Banca Națională a României a decis pentru a patra oară în acest an să majoreze rata dobânzii de politică monetară.

„Rata anuala a inflației este așteptată să-și accentueze ascensiunea în trimestrul II 2022 și să descrească doar gradual în următoarele patru trimestre, dar mai alert ulterior, pe fondul unor ample efecte de bază și în condițiile restrângerii excedentului de cerere agregată spre valori cvasi-nule. Prin urmare, dinamica inflației va urca probabil considerabil peste nivelurile previzionate anterior și va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023, rămânând deasupra intervalului țintei la finele orizontului prognozei.”, explică BNR în raportul asupra inflației.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content