Alpro lansează gama Alpro Kids pe piața din România
Alpro, liderul segmentului de produse pe bază de plante deținut de Danone, anunță lansarea Alpro Kids, o nouă gamă de produse fermentate și băuturi pe bază de plante dedicată copiilor. 
„Ne dorim să facilităm accesul la produse pe bază de plante pentru fiecare membru al familiei, nu doar pentru părinți. Stilul de viață echilibrat continuă să crească în importanță, iar noua gamă Alpro Kids este o modalitate grozavă de a-i ajuta pe părinți să demonstreze că alimentația sănătoasă chiar are un gust bun. Aceasta este o soluție simplă în a-i ajuta pe părinți să introducă alimente noi în dieta familiei. Este o alegere inteligentă și delicioasă pentru întreaga zi”, a declarat Ștefania Diaconu, Head of Alpro Danone România și Bulgaria.
Noua gamă Alpro Kids a fost creată special cu gândul la copii, din ingrediente naturale precum soia și ovăzul, oferind o combinație echilibrată de proteine, calciu și vitaminele B2 și D. Noul sortiment este conceput special pentru a fi complementar unui mic dejun variat sau ca gustare la școală. Alpro Kids își propune să schimbe percepția copiilor conform căreia alimentația echilibrată nu are gust bun. Produsele pe bază de plante din gama Alpro KIDS sunt sursă de calciu și vitamina D, proteine vegetale, dar și o gustare delicioasă. Produsele Alpro Kids sunt fabricate în Belgia și sunt potrivite atât pentru o dietă flexitariană, cât și pentru familiile care au adoptat un stil de viață vegan.
Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996 și a produs primul iaurt în anul 1999 dupa 3 ani de investiții în modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, un milion de iaurturi sunt produse zilnic în fabrica din București și distribuite către consumatorii români, dar și către alte 14 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte 100% românesc colectat de la 22 de ferme mari și peste 100 de gospodari. Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).








