O nouă față a modernității

În anul în care se împlinesc 20 de ani de la intrarea pe piața locală, Carrefour România se apropie tot mai mult de pragul de 400 de unități operate la nivel național. Jean Richard de Latour, CEO al retailerului francez, vorbește despre cum ar putea arăta 2021, în condițiile în care ia în calcul doar scenarii de creștere. O nouă față a modernității

Anul 2020 a fost unul cu extrem de multe provocări pentru toți retailerii, mai ales în ceea ce privește adaptarea la un context schimbător, este de părere Jean Richard de Latour, CEO al Carrefour România. „Comportamentul consumatorilor s-a schimbat, de asemenea, uneori de la o lună la alta. Din punctul de vedere al managementului a fost destul de interesant, pentru că am schimbat modul de lucru pentru a ne putea adapta și pentru a putea reacționa într-o perioadă scurtă de timp.” Prin urmare, spune el, au existat multe provocări, dar a fost și un an al oportunităților. Adaptarea și modelarea abordării comerciale, procesul de a răspunde nevoilor clienților au reprezentat exerciții foarte interesante. „La începutul acestei crize am discutat despre cum putem să abordăm toată situația, și cred că dacă nu ai un minimum de empatie față de clienți, dacă nu acorzi atenție atât acestora, cât și angajaților - cum se simt, cum își exprimă îngrijorările, pentru că acestea au fost numeroase - cred că atunci ratezi ceea ce e important.”

Într-un an marcat de incertitudini, rezultatele Carrefour România au fost bune: în primele nouă luni ale lui 2020, retailerul a înregistrat o cifră de afaceri de 1,67 miliarde de euro, respectiv o creștere de 5,3%. Mai exact, vânzările au revenit pe creștere în trimestrul al treilea, după ce în Q2 vânzările like-for-like au fost la un nivel constant. Francezii au raportat pentru trimestrul al treilea o cifră de afaceri de 570 de milioane de euro, marcând o creștere organică de aproape 4% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivel de grup, Carrefour a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu venituri de 57,84 de miliarde de euro, marcând o creștere organică de 7,8%. Și investițiile în expansiune au fost unele importante, numărul unităților deschise anul trecut ridicându-se la 25. La finalul lui 2020, Carrefour opera pe piața locală peste 360 de unități, dintre care 40 în format hypermarket.

O nouă definiție a proximității

„Am avut o dinamică foarte bună, în general, a cotei de piață în 2020, cu o creștere consistentă a acesteia, de la lună la lună, în al doilea semestru”, subliniază Jean Richard de Latour. „Cred că asta s-a datorat măsurilor luate și faptului că am putut să îi asigurăm pe consumatori că atunci când cumpără de la noi se află în locul potrivit.” De asemenea, retailul din România continuă să crească, se se extindă, fiind o piață extrem de promițătoare, mai spune el, iar 2020 a avut ca motiv central compensarea efectelor generate de criză. „Abordarea noastră omnicanal e principalul factor de creștere pentru viitor. În România operăm 4 formate (hypermarket, supermarket, proximitate, Supeco), ideea fiind de a-i oferi clientului posibilitatea să cumpere oricând, de oriunde, și de a fi cât mai aproape de el. Mai mult, livrarea online în 90 de minute reprezintă cel mai bun model de proximitate pe care îl poți crea. Îl ai pe mobil, pe laptop, îl poți accesa când ești pe canapea cu cei mici și nu poți ieși din casă, având livrare la prețul din magazin. Astfel, am văzut o creștere imensă a hypermarketului ca și canal de proximitate, și asta grație tehnologiei și a platformei Bringo. Există clar un trend către proximitate, iar asta va influența creșterea retailului și a Carrefour în viitor.” Pentru Carrefour, tehnologia s-a tradus și prin introducerea caselor de tip self check-out, o decizie în acest sens fiind luată încă de acum doi ani, după cum explică CEO-ul Carrefour România, care adaugă faptul că este surprins de gradul mare de adopție al acestei soluții în România. El spune că este o soluție care oferă timp și e văzută ca fiind una sigură, mai ales în timpul unei crize sanitare. În 2020, în unele hypermarketuri (spre exemplu, Corbeanca) până la 50% din tranzacțiile efectuate s-au finalizat la casele self check-out, potrivit datelor companiei.

O altă inovație a Carrefour de anul acesta a fost lansarea Bonteria Very&So. „Am deschis magazinul pe 1 iulie 2020, după primăvară, ca un format de proximitate pe segmentul de drogherie. Pentru noi, este un test pe o nouă piață și mai exact noi segmente din această piață.”

Jean Richard de Latour crede că multe dintre tendințele anului 2020 se vor manifesta și în continuare, pentru că îngrijorările cu privire la sănătate, la igienă vor rămâne. De asemenea, e-commerce și livrarea acasă vor deveni din ce în mai relevante. „Cu toate acestea, drumul la hypermarket este o experiență, reprezintă interacțiune, deci nu cred într-o soluție exclusiv online, dar cu siguranță va exista un mix între cele două. Ai anumite nevoi în anumite momente și vei apela la soluția care ți se potrivește. Dezvoltăm și sistemul click&collect pentru produsele alimentare, tot prin aplicația Bringo, ceea ce este un nou mod de a face cumpărături. Trimit online lista de cumpărături, cineva face acele cumpărături pentru mine de la Carrefour și apoi pot să trec să îmi ridic produsele. Încercăm diverse lucruri pentru a putea oferi timp clienților. Dar hypermarketul rămâne o experiență și vrem să fie una fantastică.”

CEO-ul Carrefour România spune și că prețurile competitive vor juca un rol important anul acesta. Atenția la prețuri și relevanța promoțiilor vor rămâne și după ce se termină criza sanitară, explică el.

O piață cu potențial

România este o țară „fantastică” pentru retail, fiind o piață foarte dinamică, expansivă, cu o competiție extrem de puternică, spune de Latour. „Ne construim businessul pentru a fi sustenabil în timp, pentru a avea capacitatea de a se adapta și de a crește pe termen lung. În 2021 vom sărbători cea de-a 20-a aniversare a Carrefour în România și pot spune că în acești ani am trecut la o abordare de tip full-service, omnichannel, și cred că aceasta este una extrem de sustenabilă. Pentru noi, aniversarea va avea la bază ideea de modernitate. Nu am fost acolo, dar am văzut imagini de la deschiderea primului magazin din România, cu oameni stând la coadă în Chiajna pentru că era ceva complet nou, era ideea de retail modern. Noi abordăm modernitatea cu o față nouă: e vorba de magazine, de echipele din magazine, susținute de tehnologie și de platforme, pentru că acestea reprezintă acum o parte extrem de importantă a businessului și vor continua să crească. O nouă față a modernității, aș spune, aceasta este intenția noastră.”

Doar scenarii de creștere pentru 2021

În 2021, Carrefour România va continua să investească în expansiune, așa cum a făcut-o și în 2020, potrivit CEO-ului. „De asemenea, vom investi în tehnologie, atât în zona de back office, cât și în cea de front office, în soluții care înlesnesc procesul de achiziție pentru clienți. Avem un plan consistent de expansiune pe toate formatele.” Jean Richard de Latour crede „cu tărie” că există loc pentru dezvoltarea zonei de agrobusiness în România, pentru dezvoltarea capacității de producție. „Avem de lucrat pentru a lista mai mulți furnizori locali, pentru că sunt iubiți de consumatori. Vrem, de asemenea, să extindem zona de private label în această direcție.” Este de remarcat aici evoluția mărcii private Drag De România, care a înregistrat o creștere de peste 20% în 2020 față de 2019.

„Avem și un program numit Deschidem Vinul Românesc, prin intermediul căruia am adus alături de noi mulți producători locali care nu erau înainte listați. Este doar un exemplu, dar credem că va avea un rol important în creșterea businessului în următorii ani”, adaugă de Latour. În concluzie, legat de climatul macroeconomic, consum și retailul în general, CEO-ul Carrefour România spune că există câteva ipoteze, dar nu ar îndrăzni să avanseze vreo cifră în acest sens. „Mergem însă pe ideea că va exista creștere în 2021, pentru că există suficient loc de creștere pe piața de retail, și sperăm că va fi măcar similară cu cea de anul acesta. Toate scenariile luate în calcul implică creștere, atât în ceea ce privește expansiunea, cât și like-for-like.”

Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
De la câteva rețele de retail modern în 1999, IKA a ajuns în prezent la borna 4.750. Chiar dacă industria a făcut în mod constant slalom...
Carrefour România, pe podiumul creșterii la nivel de grup în 2023
Carrefour România, pe podiumul creșterii la nivel de grup în 2023
Carrefour România a încheiat 2023 pe plus, bifând o cifră de afaceri de 2,9 miliarde de euro, în creștere de 7% prin comparație cu anul...
Gabriela Stănică, Carrefour România: Personalizarea, un diferențiator pentru brandurile de retail, alături de AI și date
Gabriela Stănică, Carrefour România: Personalizarea, un diferențiator pentru brandurile de retail, alături de AI și date
Cu 8% din vânzările totale provenind din online și cu inovații tehnologice precum aplicații mobile cu AI pentru angajații din magazine sau...
România, lider de vânzări la nivel european pentru Carrefour
România, lider de vânzări la nivel european pentru Carrefour
Grupul francez Carrefour anunță o performanță financiară solidă pentru primele trei luni din acest an, înregistrând o creștere a...