Branko Roglić, fondatorul Orbico Group, antreprenoriat cu accent pe idei și nu pe ierarhii

Într-o industrie a distribuției marcată de competiție acerbă și creștere accelerată, puțini lideri reușesc să rămână ancorați în aceleași valori care i-au ghidat în anii de început. Pentru Branko Roglić, fondatorul Orbico Group, drumul antreprenorial a fost din start unul neconvențional, pornit în contextul politic dificil al fostei Iugoslavii, însă cu o direcție fermă și o idee clară: construcția unei organizații a cărei cultură să reziste testului timpului. Antreprenoriat cu accent pe idei și nu pe ierarhii. Detalii pe revistaprogresiv.ro

Orbico Group este astăzi liderul pieței de distribuție din Europa, operând în 24 de țări și deservind peste 400 de milioane de consumatori. Însă povestea din spatele acestei performanțe este una în care perseverența și intuiția strategică au contat mai mult decât orice oportunitate de moment. „Aș urma același drum”, spune Branko Roglić fără ezitare. O afirmație surprinzătoare pentru un lider care și-a început cariera într-o perioadă fără libertate economică reală, fără piețe deschise și fără ocazii evidente de dezvoltare antreprenorială. Dar tocmai aceste condiții au stat și continuă să stea la baza filosofiei sale de business.

Onestitatea, integritatea, pasiunea pentru victorie și responsabilitatea – „fără de care totul se destramă” – au compus busola care a ghidat deciziile de atunci, decizii care stau, astăzi, la baza culturii Orbico. „Sunt valori care vorbesc despre disciplină, dar și despre un angajament profund față de echipă și rezultate”, afirmă Branko Roglić, cel care, în 1987, punea bazele Orbico, în Elveția.

Cum s-a aprins scânteia? O companie în piața de distribuție nu a făcut parte din planul său inițial, ci a venit ca un efect al contextului. După ce cariera sa a început promițător în cadrul companiei IRET din Split, unde a devenit în scurt timp director comercial, Branko a fost catalogat drept indezirabil politic, în urma evenimentelor din Primăvara Croată, și a fost expulzat din partid, pierzându-și, de asemenea, funcția din companie. Această turnură l-a obligat să caute noi direcții, iar colaborarea cu Croatia Baterije, o companie care producea și distribuia baterii în parteneriat cu firma germană Varta, i-a deschis un nou orizont: piețele externe. „Activitatea mea presupunea călătorii îndelungate – nu numai în țările comuniste din Est, ci și la partenerii noștri din Germania – și puteam vedea clar că sistemul comunist se apropia de sfârșit. Împreună cu partenerul meu de afaceri, am decis să înființăm o companie în Elveția – prima Orbico – cu 60.000 de mărci germane pe care le economisisem. Am început să comercializăm diverse produse, inclusiv baterii Varta, în fosta Iugoslavie și Bulgaria. Acesta a fost începutul unei călătorii care avea să se transforme în Orbico Group pe care o cunoaștem astăzi”, își amintește fondatorul companiei.

Fără spațiu pentru greșeli

În perioada de început, capitalul era limitat, iar fiecare decizie făcea diferența între faliment și supraviețuire. Prin urmare, filosofia omului de afaceri era una simplă: greșelile nu erau o opțiune. „Greșelile apar de obicei mai târziu, când compania crește și începe să investească mai mult — și sunt adesea legate de decizii de investiții greșite. În principiu, este inevitabil să nu se facă greșeli atunci când o companie se extinde rapid, iar fiecare lider trebuie să fie conștient de acest lucru. Ce contează nu este evitarea greșelilor cu orice preț, ci învățarea din ele și transformarea lor în experiență care întărește organizația”, spune Branko Roglić.

Perioada 1990–2000 a adus cele mai dure încercări: destrămarea Iugoslaviei, războaiele din Slovenia, Croația și Bosnia. În tot acest timp, Orbico continua să se extindă în mijlocul turbulențelor. „Încă îmi amintesc prima mea vizită la Sarajevo împreună cu Klaus Terhag, care era atunci directorul secției de produse cosmetice la P&G. Străzile și trotuarele erau acoperite de sticlă spartă, orașul fusese asediat luni de zile. Poate că acei ani de război au fost cea mai dificilă perioadă dintre toate. Dar, chiar și în acele vremuri dificile, am rămas concentrați pe viziunea noastră: să construim o companie bazată pe încredere, parteneriat și valori pe termen lung. Societatea abia începea să se deschidă către capitalism și încă exista o mare incertitudine, dar acea perioadă a adus și oportunități pentru cei dispuși să-și asume responsabilități și să meargă mai departe”, povestește omul de afaceri.

Ideile contează mai mult decât ierarhia

Recunoaște cu franchețe că cea mai inspirată decizie pe care a luat-o de la începutul afacerii a fost să aplice în business principiul conform căruia ideile contează mai mult decât ierarhia. „Oamenii sunt cea mai importantă resursă a companiei. Această filosofie a modelat cultura și succesul pe termen lung al Orbico. În ceea ce privește deciziile mai puțin inspirate, le-am uitat. Dacă nu erau bune sau utile, nu era nevoie să le păstrez”, spune fondatorul Orbico.

Dacă ar fi însă să schimbe ceva pe traseul antreprenorial, Branko Roglić afirmă că ar dedica mai mult timp educației și dezvoltării angajaților în cadrul companiei. „Poate că aș renunța la unele dintre achizițiile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, deși nu sunt pe deplin sigur de asta. Cu toate acestea, sunt sigur că mi-aș alege partenerii de afaceri cu mai multă atenție. Unii dintre ei au renunțat în cele din urmă, iar experiența m-a învățat cât de important este să construiești parteneriate care să fie aliniate nu numai în ceea ce privește obiectivele de afaceri, ci și valorilor”, crede Branko Roglić.

Pe parcursul anilor, a învățat că un lider trebuie să inspire, nu doar să decidă, să fie prezent, să câștige încrederea oamenilor și să acționeze responsabil. Să protejeze sustenabilitatea businessului pe termen lung, chiar dacă asta înseamnă să refuze bonusuri excesive sau investiții fără fundament solid. „Angajații sunt mult mai motivați când cred că businessul se îndreaptă în direcția corectă și când văd că proprietarul și conducerea sunt prezenți, implicați și se preocupă sincer. În plus, cred că un bun lider are nevoie de o viziune clară, disciplină și empatie – capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți și de a construi relații bazate pe respect. Leadershipul nu ține de autoritate, ci de responsabilitate. Este vorba despre luarea de decizii care creează valoare nu numai pentru companie, ci și pentru angajați, parteneri și comunitatea în ansamblu”, mai afirmă Branko Roglić.

România, de la oportunitate la motor strategic

Orbico a intrat pe piața românească în 2012, inițial prin distribuția de branduri de produse cosmetice, marcând începutul dezvoltării accelerate. Adevăratul impuls a venit în 2019, odată cu achiziția Interbrands, mișcare ce a creat liderul pieței de distribuție. În prezent, România joacă un rol-cheie în cadrul Orbico, fiind cea mai importantă companie din punctul de vedere al veniturilor din cadrul grupului. Mai exact, Interbrands Orbico reprezintă aproximativ 30% din cifra de afaceri totală a companiei. Anul trecut, compania a depășit borna de șapte miliarde de lei cifră de afaceri, un avans de 16% față de 2023, în timp ce profitabilitatea s-a contractat cu 28%, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. „Deși piața românească este lider în ceea ce privește amploarea, profitabilitatea nu urmează întotdeauna aceeași proporție. Incertitudinile recente în politica fiscală au creat un mediu de afaceri mai puțin previzibil, iar rezultatele finale, după impozitare, vor depinde de modul în care vor evolua aceste schimbări. Cu toate acestea, România rămâne una dintre piețele noastre strategice și dinamice”, crede Branko Roglić.

Prin urmare, planurile pentru anii următori în România sunt clare: investiții, consolidare și extinderea parteneriatelor, mizând pe potențialul solid al pieței de FMCG. La nivel de grup, Branko Roglić mizează pe o creștere anuală de 10–15%, extindere geografică, dezvoltarea portofoliului de mărci, precum și pe integrarea totală a tehnologiei și a inteligenței artificiale. „Lumea se schimbă mai repede ca niciodată – din punct de vedere politic, economic și tehnologic –, iar incertitudinea a devenit parte din viața de zi cu zi a mediului de afaceri. Pentru a naviga cu succes în acest mediu, liderii au nevoie de reziliență, adaptabilitate și de o busolă morală puternică. Nu este suficient să reacționăm, trebuie să anticipăm. Liderii trebuie să rămână aproape de piață, de oamenii lor și de realitate, nu izolați la vârf”, conchide fondatorul Orbico.

Ciprian Moldoveanu manager Nordic Food
Ciprian Moldoveanu, leadership de nouă generație sub semnul continuității
Cu un parcurs profesional sinonim cu businessul de familie, Ciprian Moldoveanu face parte din noua generație de antreprenori care mizează pe...
Armina Sîrbu, Learning & Development Expert. 
Armina Sîrbu: Ideal ar fi ca liderii să iasă din zona de confort și să se orienteze spre gestionarea incertitudinii
Într-un mediu profesional volatil, în care nu mai putem vorbi despre construirea unei cariere liniare, iar angajații trebuie să îndeplinească...
Georgian Bâlă, Managing Director Julius Meinl România
Georgian Bâlă, Julius Meinl România: Lucrul bine făcut și consecvența sunt două atribute esențiale în ecuația reușitei
Pentru Georgian Bâlă, Managing Director Julius Meinl România, filosofia profesională pornește de la un adevăr simplu: atunci când îți pasă...
Robert Iancu, Trend Consult Group
Robert Iancu, Trend Consult Group: Performanța nu e întâmplătoare. Este despre oameni, relații și rezultate
A crescut în Oltenia, a făcut sport de performanță – karate – a trecut prin ONG-uri, corporații și lucrul direct cu organizații publice...