Fezandate de Moșie, conceptul care mută gustul de la restaurant în bucătăria de acasă

Bazate pe o tehnică folosită de foarte mulți ani în restaurante, dar necunoscută publicului larg, Fezandatele de Moșie sunt produse care reușesc nu doar să economisească timpul de gătit, ci și să recreeze acasă experiența culinară dintr-un restaurant. Deși sunt lansate de doar două luni, fondatorii iau deja în calcul investiții de peste jumătate de milion de euro în extinderea producției. Fezandate de Moșie, conceptul care mută gustul de la restaurant în bucătăria de acasă

Se spune că unele dintre cele mai bune idei de business apar în momentele de criză, un principiu pe care Fezandate de Moșie, brandul care poartă semnătura fondatorilor Moșiei Corbeanca, Călin Cîndea și Bogdan Doltu, pare să îl confirme întocmai. Dezvoltarea liniei de produse Fezandate de Moșie și listarea acestora în retail a venit ca efect al unui exit dintr-un alt business axat pe ospitalitate. Era vorba despre două bistrouri, Stația Universitate și Stația Floreasca, ambele închise din cauza pandemiei.

„Planul nostru inițial era să francizăm Stația și să avem o bucătărie centrală de unde să livrăm produse către toți francizorii, tocmai produse de sous vide, să putem păstra calitatea în toate locațiile, astfel încât să nu avem diferențe de gust. Pe listă aveam trei locații, pe care voiam să le validăm și apoi să francizăm conceptul”, povestește Bogdan Doltu, Co-fondator și Co-owner Moșia Corbeanca. Cum pandemia a anulat proiectul inițial, conceptul a fost regândit și redirecționat către zona de retail. „Când am început să facem research pe poziționare, ne-am dat seama că cei pe care îi putem considera «early adopters» vor fi oameni care se uită la calitate și care sunt cumva pasionați de gastronomie. Veniturile sunt importante și ele în ecuație, însă nu cântăresc la fel de mult ca atenția la calitate sau deschiderea către gusturi noi”, spune Bogdan Doltu.

Ce a rezultat? O gamă de produse pe bază de carne gătită la sous vide, comercializată sub brandul Fezandate de Moșie. Este vorba despre cinci tipuri de produse: piept de pui, pulpă de pui, mușchiuleț de porc și ceafă de porc gătite prin metoda sous vide, dar și coaste de porc afumate și coapte.

Fezandate de Moșie, extensia în retail a Moșiei Corbeanca

În primă fază, fondatorii au gândit un dish complet, cu tot cu garnitură, însă testele pe care le-au făcut au dus la concluzia că legumele reduc considerabil termenul de valabilitate a produsului finit. Au luat astfel decizia de a păstra doar produsele din carne, urmând ca ulterior, când stabilizează categoria, să gândească și game extinse. „Am ales în primă fază să avem un range mic de produse, să vedem feedbackul consumatorului, pentru că vorbim despre produse premium, cu un preț puțin mai ridicat. Suntem primii din categorie în retail cu acest tip de produse, mai sunt businessuri care livrează sous vide, dar o fac în regim propriu și fac dish complet. Din păcate, oamenii încă nu știu ce înseamnă sous vide, nu înțeleg categoria, nu înțeleg ce se află în cutie”, explică Bogdan.

Astfel, pe lângă consumatorii din zona de foodies, gourmet, antreprenorii îi targetează și pe clienții care sunt familiarizați cu Moșia Corbeanca, acesta fiind și motivul pentru care au lansat Fezandatele sub acest brand. Asta pentru că la Moșia Corbeanca, încă de când a fost deschisă locația, toată carnea a fost gătită sous vide, iar coastele pregătite la smokerul texan. Drept urmare, cei care au fost clienții Moșiei, cunosc deja gustul Fezandatelor și îl pot reda și acasă. „Într-o perioadă în care restaurantele s-au închis și consumatorii nu mai puteau beneficia de experiența culinară din restaurant, noi am încercat să o recreăm la ei acasă prin aceste produse”, spune Călin.

Citește articolul complet AICI. 

Ready meals, o categorie adaptată stilului de viață contemporan, cu un „potențial de creștere extraordinar”
Ready meals, o categorie adaptată stilului de viață contemporan, cu un „potențial de creștere extraordinar”
O categorie în continuă creștere, fie că vorbim despre valoare sau volum, produsele ready meals câștigă cotă de piață datorită noilor...
Grigore Horoi, Grupul Agricola: În contextul dat, nu va mai fi fezabilă o creștere a businessului de peste 10%
Grigore Horoi, Grupul Agricola: În contextul dat, nu va mai fi fezabilă o creștere a businessului de peste 10%
După ce în 2022 Grupul Agricola a atins borna de un miliard de lei cifră de afaceri, miza pentru 2023 este continuarea trendului ascendent....
Chef Adrian Hădean intră în retail cu specialități din carne
Chef Adrian Hădean intră în retail cu specialități din carne
Adrian Hădean a lansat o gamă de produse MEATic BBq box dedicată retailului ca răspuns la efectele pandemiei asupra pieței HoReCa. Gama...
Moșia Corbeanca intră în retail cu gama Fezandate de Moșie
Moșia Corbeanca intră în retail cu gama Fezandate de Moșie
Începând din această lună, Moșia Corbeanca intră în retail cu prima gamă de produse pe bază de carne gătită la sous vide. Sub brandul...