FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Tendințe în supply chain care vor modela viitorul comerțului electronic

Tendințe în supply chain care vor modela viitorul comerțului electronic

tendinte in supply chain

Întreruperea lanțurilor de aprovizionare provocată de COVID-19 a „prins” majoritatea firmelor nepregătite. Cu toate acestea, evaluarea corectă a acestor probleme poate aduce beneficii brandurilor dacă le pregătește pentru potențiale viitoare dificultăți ale lanțului de aprovizionare.

Shopify, una dintre cele mai mari platforme de comerț electronic din lume, și-a propus să analizeze atât pașii făcuți de companiile din zona de e-commerce pentru a se asigura că supply chain-ul este pregătit pentru orice situație, cât și cele mai importante tendințe în managementul acestuia.

Mai multă putere pentru managerii responsabili de supply chain. 78% dintre managerii C-level se plângeau de lipsa vizibilității inventarului înainte de pandemie, iar 50% susțineau că le lipsesc platformele necesare pentru a crește alternativele de livrare. După întreruperi semnificative ale lanțului de aprovizionare în 2020 și 2021, executivii au descoperit nevoia de a investi în manageri a căror principală responsabilitate este să monitorizeze operațiunile și îndeplinirea lanțului de aprovizionare.

Folosirea centrelor de microfulfillment pentru îmbunătățirea livrărilor pe ultima milă. Costurile pentru ultima milă reprezintă 41% din toate cheltuielile de expediere pe lanțul de aprovizionare. Modificările recente, cum ar fi creșterea taxelor de către expeditori pe acest segment, nu au făcut decât să agraveze această situație. Maggie M. Barnett, COO al Ship Hero, susține că retailerii omnicanal reduc efectele întreruperilor în lanțul global de aprovizionare prin utilizarea „micro-fulfillment”, adică gestionarea livrării prin folosirea unui depozit din apropiere.

Pregătirea pentru noi situații de risc. Doar 40% dintre companii aveau date în timp real și sisteme de monitorizare a stocurilor înainte de pandemia de COVID-19, conform unui raport din 2021 al Asociației pentru Managementul Lanțului de Aprovizionare (ASCM). Ulterior, majoritatea companiilor au început să implementeze sisteme de siguranță și să planifice răspunsul în cazul unor anumite scenarii. Cu alte cuvinte, chiar dacă următorul COVID-19 nu va avea loc niciodată, afacerile se pregătesc pentru orice variantă.

Integrarea contractelor flexible. Contractele flexibile împart comenzile de aprovizionare în segmente mai mici, oferindu-i cumpărătorului flexibilitatea de a schimba comenzile „din mers”. Creșterea adaptabilității se realizează, astfel, prin reducerea numărului de contracte stabilite pe termen lung cu furnizorii. Potrivit lui Jeff Langely de la KPMB Australia, „producția pe baza unui contract flexibil permite companiilor să schimbe mai mult din vechea lor bază de costuri fixe cu cheltuieli variabile pentru a se adapta noilor cereri”.

Creșterea rezervelor de stocuri. Creșterea stocurilor oferă companiilor flexibilitate atunci când se confruntă cu creșteri neprevăzute ale cererii, acționând ca un fond pentru „zile negre”. În mai 2020, când pandemia de COVID-19 era în plină desfășurare, 47% dintre companii intenționau să-și extindă stocurile, potrivit McKinsey. Procentajul companiilor care intenționează să facă același lucru a urcat la 60% în ultimele 12 luni.

Investiții în agilitatea lanțului de aprovizionare. Nu toate măsurile legate de lanțul de aprovizionare trebuie să fie drastice. Pentru a menține sănătatea supply chain-ului, pot fi necesare schimbări organizaționale menite a crește agilitatea afacerii sau capacitatea organizației de a se adapta rapid la schimbări. Potrivit studiilor, punerea accentului pe agilitate poate crește viteza de luare a deciziilor a unei companii cu un factor de cinci până la zece. Agilitatea afacerii și un lanț de aprovizionare adaptabil nu sunt două concepte distincte; mai degrabă, ele sunt strâns legate.

Investiții în customer experience. Efectul cel mai ușor de remarcat al unui management slab al lanțului de aprovizionare este apariția clienților nemulțumiți. Compania de cercetare Forrester estimează că mărcile vor pierde 50% din vânzări din cauza bunurilor care se livrează cu întârziere. Singura soluție pentru companii este să compenseze aceste întârzieri oferind clienților o experiență mult peste medie în alte zone ale procesului de cumpărare.

Îmbunătățirea prognozei. Unele companii au fost nevoite să găsească soluții neconvenționale pentru a îmbunătăți previziunile. Potrivit Harvard Business Review, o companie importantă din sectorul alimentar a investit în servicii anonime de urmărire a telefonului pentru a vedea câți oameni se adunau la hoteluri și restaurante. Evident, informațiile au reprezentat o imagine cu totul nouă a comportamentului consumatorilor. Pentru a monitoriza și mai bine emoțiile clienților, compania a dezvoltat chiar și un „indice de panică”.

Investiție în analiză. Conform studiilor de la Universitatea Texas din Austin, unele companii ar putea vedea o creștere cu 10% a veniturilor printr-o simplă îmbunătățire a „utilizabilității datelor”. Deși aceasta se traduce de obicei prin îmbunătățirea procedurilor de vânzări și marketing, poate oferi mai multă flexibilitate și lanțurilor de aprovizionare.
 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content