FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Rodagria sau pariul pe modernizarea și „fructificarea” potențialului agriculturii românești

Rodagria sau pariul pe modernizarea și „fructificarea” potențialului agriculturii românești

Bogdan Mihalcea, Rodagria

Despre sectorul agricol din România se spune des că este subdezvoltat și, prin urmare, incapabil să atragă investiții care să genereze schimbare. În Călărași însă, în comuna Dor Mărunt, un grup de tineri se încăpățânează să facă agricultură într-un mod responsabil. Au atras fonduri europene și au riscat totul prin prisma Cooperativei Agricole Rodagria. Spun că și-ar dori ca producătorii locali de fructe să se reunească sub același nume, fiind astfel asigurat accesul mai facil către piețele de desfacere, interne sau internaționale, „dar încă suntem prizonierii unor mentalități vechi”, consideră Bogdan Mihalcea, unul dintre acționarii Rogadria.

Deși oficial Cooperativa Rodagria există din 2017, planurile pentru acest business existau încă din 2012. Fondatorii, niciunul agricultor la bază, susțin că au fost conduși în această zonă antreprenorială de conjunctură, moștenirea unui teren în satul Ogoru, comuna Dor Mărunt din județul Călărași, fiind primul pas spre ceea ce reprezintă astăzi Rodagria. Asociații și-au propus să practice agricultura într-un mod responsabil, pe care să îl aducă mai apoi în atenția consumatorului final. „Am știut de la bun început că nu ne doream să facem agricultură într-un mod tradițional, voiam ceva diferit. Am decis să alocăm 55 de hectare de teren pentru dezvoltarea fermei. Iar proiectul privind plantația l-am definitivat după ce am mers la mai multe târguri în străinătate și ne-am interesat ce anume am putea dezvolta, având în vedere specificul zonei noastre”, spune Bogdan Mihalcea.

Cu ajutorul unor experți din Olanda, au ajuns la concluzia că cel mai potrivit ar fi să înființeze o livadă de cireși, de tip modern, cu sistem antigrindină. Au luat probe din sol și le-au trimis în Olanda, au discutat despre cum ar trebui îngrijiți pomii, de la sol, plantă, modul în care se fac tăierile și sunt formați pomii până la felul în care se face recoltarea. Fondatorii cooperativei au decis să facă o parte din lucrări mecanizat, o parte manual. Au înființat primele cinci hectare de livadă de cireși și, cu ajutorul unor fonduri europene, au demarat proiectul. Investițiile în Cooperativa Agricolă Rodagria s-au ridicat la trei milioane de euro, bani care au fost direcționați către zona de producție și, ulterior, către procesarea fructelor.

Investiția în agricultură nu înseamnă însă și încasări imediate. Din contră. În cazul unei livezi de cireși, aceasta intră pe rod abia din anul cinci. Pentru a susține costurile de producție, Rodagria a început în prima fază colaborarea cu marii retaileri pentru care au făcut livrări de fructe. Primele contracte au fost semnate cu Mega Image și Carrefour, timp în care fondatorii continuau să contureze businessul în dezvoltare.

Acum, în cadrul cooperativei, pe șapte hectare, sunt produse fructe – cireșe, zmeură și căpșuni în spațiu protejat, caise, piersici, mere și pere – și sucuri naturale presate la rece din fructele obținute. Cooperativa cultivă atât în sistem ecologic, cât și convențional, iar sezonul de producție ține din aprilie până în decembrie.

„Avem o tehnologie de păstrare în ozon care ne ajută să putem ambala fructele în atmosferă controlată în caserole. Acest lucru ne permite să exportăm oriunde pe glob pentru că fructele rezistă. De altfel, ne-am propus ca, la un moment dat, să atingem niște volume suficient de mari de producție, astfel încât să putem exporta fără limitări din punct de vedere logistic. Drept urmare, am făcut aceste investiții de la bun început”, declară antreprenorul.

Extinderea de la producție la procesare

Odată ce partea de producție de fructe a fost consolidată, iar portofoliul extins și cu fructe de pădure, fondatorii cooperativei au decis că este momentul pentru următorul pas în dezvoltarea companiei, cel de procesare. Astfel, în toamna anului trecut au apărut pe piață sucurile Rodagria, sortimentul fiind influențat de perioadele de producție pentru că antreprenorii vor ca sucurile să fie făcute doar din fructe proaspete.

„Noi, ca principiu, stoarcem fructele atunci când sunt recoltate. Nu le congelăm și nu folosim aditiv sau subconcentrat, ne dorim să fie cât mai puțin procesate pentru a păstra cât mai mult din proprietățile fructelor ori legumelor. În prezent, pasteurizarea sucurilor Rodagria se face la cald, în varianta clasică”, spune Bogdan Mihalcea. Cooperativa a cumpărat linia de sucuri de la o companie din Austria, un business de familie dintr-o zonă turistică unde producția locală este foarte dezvoltată datorită unui lanț economic bine organizat. „În zona vizitată de noi, aproape că în fiecare land există acest sistem: cineva are livada de pomi fructiferi sau ferma de animale, altcineva deține o fabrică și linia de producție și toată comunitatea cumpără produsele rezultate. Este un sistem integrat de dezvoltare a economiei locale pe care mi-ar plăcea să îl văd și la noi și pentru care muncim constant în comunitatea din care facem parte. Avem ambiția să producem numai cu materie primă locală”, adaugă cofondatorul Rodagria.

Deși consumatorii români, în special cei tineri, sunt tot mai atenți la proveniența produselor, piața locală se lovește de o problemă de încredere, consideră fondatorii cooperativei. Potrivit acestora, românii tind să pună sub semnul întrebării informațiile trecute pe eticheta unui produs local, o percepție pe care Rodagria se străduiește să o schimbe. „Peste tot pe unde prezentăm produsele noastre, acestea sunt foarte bine primite. Dar, totodată, suntem conștienți că există la nivel de consum această barieră de mentalitate care provine din faptul că instituțiile statului nu își fac treaba și nu verifică corectitudinea informațiilor de pe etichetă. Și este suficient un simplu exemplu negativ, pentru ca marea masă a consumatorilor să ne pună pe toți sub aceeași umbrelă”, explică reprezentantul cooperativei.

Legătura cu baza de consumatori

Pentru a fi cât mai transparenți în fața consumatorilor, Rodagria organizează periodic evenimente publice în cadrul cărora cei interesați pot vedea toți pașii producției, ba chiar se pot implica în campaniile de recoltare. Numai anul acesta aproximativ trei mii de persoane au vizitat ferma, media de vârstă fiind sub 40 de ani. Iar pentru cei care nu pot ajunge la fermă, membrii cooperativei au listat sucurile și în magazinele specializate, pe lângă fructele pe care le vindeau deja inclusiv în retailul modern. „Încercăm să ne dezvoltăm propria rețea de consumatori și de reselleri din rândul băcăniilor, dar și HoReCa. Ulterior luăm în calcul și listarea în marile lanțuri de magazine și în hipermarketurile online. Totodată, vindem pe site-ul nostru și prin intermediul magazinului pe care l-am deschis în cadrul fermei”, spune Bogdan Mihalcea. În plus, când logistica la nivel de cooperativă va fi pusă la punct, iar fondatorii vor aduce alături de ei fermieri care înțeleg avantajele unei astfel de asocieri, produsele Rodagria vor pleca și la export. Datorită târgurilor la care Rodagria participă, străinii au intrat în contact cu sucurile produse în satul Ogoru din Călărași, existând acum cerere din țări precum Italia, Germania, Marea Britanie. Iar capacitate de producție există. În 2022, Rodagria a produs sucuri naturale doar trei luni, din octombrie până la finalul anului. Anul acesta, cooperativa a ajuns la o producție medie de 1.000 de litri pe oră.

Acum, fondatorii pregătesc extinderea portofoliului de produse. „Încercăm niște rețete noi, dezvoltăm și partea de fructe uscate, eventual în combinație cu cereale. Vom deschide și un magazin propriu în București în primăvara lui 2024, unde vom avea inclusiv înghețată artizanală. Acesta va reprezenta un punct de prezentare pentru produsele noastre, în completarea magazinului pe care îl avem deja la fermă”, declară antreprenorul.

La nivel de business, 2022 s-a încheiat pentru Cooperativa Agricolă Rodagria cu o cifră de afaceri de 800.000 de euro, fiind pe un trend de creștere și recuperare după anii de pandemie. 2024 ar urma să fie primul an cu creșteri importante, pentru că abia anul viitor vor fi finalizate investițiile în derulare și vor putea fi cuantificate efectele pozitive ale acestora.

Fondatorii Rodagria se implică activ și în procesul de cercetare pentru a găsi soluții care pot crește gradul de reziliență a culturii arbuștilor fructiferi în sistem ecologic. În prezent, aceștia derulează proiectul de cercetare Resberry în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Proiectul are patru etape, obiectivul principal fiind furnizarea de cunoștințe noi și demonstrarea eficienței unor verigi tehnologice inovatoare.

Resberry va folosi cele mai recente descoperiri, inclusiv în creșterea gradului de conștientizare a fermierilor cu privire la utilizarea metodelor inovatoare de combatere a dăunătorilor.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content