FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Ipsos: 88% dintre români se așteaptă ca prețurile să crească mai rapid decât veniturile populației în 2023

Ipsos: 88% dintre români se așteaptă ca prețurile să crească mai rapid decât veniturile populației în 2023

Cumpărături

Față de media globală, mult mai mulți români sunt îngrijorați cu privire la perspectiva economică, arată cea de-a 11-a ediție a unui studiu realizat de Ipsos la nivelul a 36 de țări, care subliniază faptul că țara noastră se numără printre cele mai pesimiste națiuni alături de Africa de Sud, Chile sau Argentina.

Studiul Ipsos indică un grad mai mare de pesimism cu privire la economia globală, prin comparație cu anii precedenți. Mai puțin de jumătate dintre cetățenii planetei (46%) consideră că economia globală va fi mai puternică în 2023 față de 2022 – o scădere substanțială atât față de 2021 (61%) cât și față de primul an al pandemiei (54% în 2020). Românii sunt mai conservatori față de starea economiei globale în anul care urmează: doar 38% consideră că aceasta se va îmbunătăți, ceea ce duce la o scădere cu 15pp a acestui indicator, față de 2021.

Motivele din spatele pesimismului general cu privire la economia globală sunt clare, din perspectiva majorităţii consumatorilor: creșterea costului vieții (79% se așteaptă ca prețurile să crească, 75% se așteaptă ca rata inflației să crească), creșterea dobânzilor (74%) sau creșterea ratei șomajului (68%). Este îngrijorător faptul că aproape jumătate (46%) dintre cetățenii celor 36 de state participante la studiu sunt de acord că țara lor va trebui să fie salvată cu finanțare de urgență din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) – în special Africa de Sud (78%), dar și Argentina (70%), Columbia sau Polonia (69%, fiecare). Jumătate dintre consumatorii intervievați la nivel mondial se așteaptă ca piețele bursiere importante din întreaga lume să se prăbușească. Această pondere este semnificativ mai mare față de anul anterior (+15pp).

Mai mult, 84% dintre români spun că este probabil ca ratele dobânzilor să fie mai mari în 2023 față de 2022, la paritate cu opiniile exprimate de cetățenii din Marea Britanie sau Chile. De asemenea, un procent de 82% dintre respondenții români consideră că inflația va fi mai ridicată în 2023 față de 2022, ceea ce ne plasează între primele 6 țări care se tem de erodarea puterii de cumpărare în decursul anului viitor.

Pe de altă parte, trei din patru români (76%) se așteaptă ca rata șomajului la nivel național să fie mai mare în 2023 față de 2022 – o pondere apropiată de Ungaria, Spania, Italia sau Polonia, în timp ce jumătate dintre români (52%) văd ca probabilă salvarea țării cu finanțare de urgență din partea FMI – o pondere foarte apropiată de Spania sau Ungaria, respectiv peste media globală.

„Studiul Ipsos indică prevalența preocupărilor și amenințărilor din plan imediat asupra vieții românilor: suntem îngrijorați de starea economiei, însă sceptici cu privire la efectele schimbărilor climatice în 2023; nu știm dacă anul viitor va aduce încheierea războiului din Ucraina, iar creșterea nivelului de toleranță față de conaționalii noștri este puțin probabilă. Nivelul de optimism față de anul viitor este în scădere, însă ne păstrăm hotărârea de a adopta rezoluții pentru a schimba ceva”, spune Dorian Cazacu, Senior Client Director la Ipsos România.

În 2022, studiul Ipsos, care evaluează așteptările consumatorilor din întreaga lume cu privire la anul următor, invitându-i totodată să reflecteze la anul care se apropie de final, a ajuns la a 11-a ediție. Studiul s-a desfăşurat online în 36 de țări, între 21 octombrie și 4 noiembrie 2022, în rândul a 24.471 adulți cu vârste cuprinse între 18 și 74 ani în Statele Unite, Canada, Irlanda, Israel, Malaezia, Africa de Sud și Turcia, 20-74 ani în Thailanda, 21-74 ani în Indonezia și Singapore și respectiv 16-74 ani în alte 26 de țări (inclusiv România).

Grupul internaţional de origine franceză Ipsos reprezintă una dintre cele mai mari companii în domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris şi este prezent în 90 de ţări. Echipa Ipsos România este formată din peste 1.000 de angajați.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content