Creșteri pe linie în topul producătorilor de bere în 2021
2021 a fost un an cu creșteri pe linie pentru cei mai importanți jucători din piața berii, principalul ”vinovat” care a readus businessurile pe un trend ascendent fiind ridicarea restricțiilor din HoReCa. Un impact pozitiv în evoluție l-a avut și campionatul european de fotbal. Clasamentul a rămas însă neschimbat față de 2020, Ursus Breweries păstrându-și poziția de lider de piață, cu o cifră de afaceri de 2,14 miliarde de lei. Astfel, compania a bifat un plus de circa 11% prin comparație cu anul trecut.
Creșteri au raportat și HEINEKEN România și Bergenbier, următorii doi jucători după cifra de afaceri. Astfel, HEINEKEN România a înregistrat o cifră de afaceri de 1,37 de miliarde de lei, bifând un plus de aproximativ 9% față de 2020 când veniturile s-au ridicat la 1,26 miliarde de lei, iar Bergenbier a raportat afaceri de 716 milioane de lei, marcând un avans de 10% față de anul precedent când raportase o cifră de afaceri de 653 de milioane de lei.
În ceea ce privește profitabilitatea, situația variază de la un producător la altul. Astfel, Ursus Breweries a raportat anul trecut un rezultat net de 261de milioane de lei, în creștere cu 7% față de 2020 când profitul net a fost de 244 de milioane de lei. În categoria câștigătorilor intră și Bergenbier, care și-a majorat profitul net cu 56% față de anul precedent, de la 20 milioane de lei la 32 de milioane de lei. De partea cealaltă, HEINEKEN România a înregistrat o scădere de 14% prin comparație cu 2020, până la 118 milioane de lei.
Piața berii, constantă în 2021
În 2021, volumul pieței berii s-a menținut la nivelul anului anterior, bifând o scădere de 0,7%, până la 16,6 milioane de hectolitri, potrivit datelor Asociației Berarii României. La nivel de ambalaje, piața berii a revenit încet, dar sigur, la tendințele de dinainte de criză. Vedeta incontestabilă a anului 2021 a fost sticla, cu o creștere de 4 puncte procentuale față de anul anterior, după un prim an pandemic de scădere. Și doza și butoiul înregistrează creșteri, în cazul berii ambalate la cutie tendința ultimilor ani fiind de avans constant, iar în cazul KEG-ului, mulțumită unor perioade mai îndelungate de funcționare a sectorului Horeca, 2021 a adus o ușoară revenire, fără însă a ajunge la ponderea deținută înainte de criza sanitară. PET-ul este singurul tip de ambalaj care a scăzut anul trecut, cu peste 5 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj – sticlă: 31,6%, doză: 24,3%, butoi: 2,6%, PET: 41,5%.
În ceea ce privește tipurile de bere consumate, berea lager a continuat să domine preferințele românilor și în 2021, cu o pondere de 93,6%, în ușoară scădere față de anul anterior. Mixurile de bere și berile aromatizate și-au adjudecat 3,8% din piață, iar berea fără alcool a deținut o pondere de 1,7%. Ultimele două categorii au înregistrat cel mai mare salt anul trecut față de 2020, respectiv 21% în cazul mixurilor și 20% în cazul berii fără alcool. Specialitățile – berea neagră, nepasteurizată, albă, ale, roșie etc. – dețin 0,9% din piață și sunt cele mai afectate de criza Covid-19. Categoria a marcat anul trecut o scădere puternică, de 43% față de anul anterior, continuând trendul descendent înregistrat anul anterior (-28%).
Ponderea deținută de sectorul HORECA în vânzările de bere a crescut doar cu un procent față de 2020, până la 9% anul trecut, comparativ cu o pondere de 15-20% în anii de dinainte de pandemie.