Conceptul de convenience, noua miză a celui mai expansiv retailer

Pentru Profi, 2020 a fost anul care a adus o creștere a afacerilor cu peste 20%, dar și un ritm puternic de expansiune, cu 235 de locații noi. În câteva dintre acestea, dar și în magazinele vechi, Profi a implementat un nou concept de retail care reprezintă practic un pariu pe zona de convenience, dar și modul în care Profi a ales să se reinventeze „într-o perioadă în care o astfel de nevoie a fost mai mare ca oricând”, după cum declară Călin Costinaș, Directorul General Adjunct al retailerului. Conceptul de convenience, noua miză a celui mai expansiv retailer

După un 2020 „de criză”, Profi a anunțat că se repoziționează pe piața locală de retail. Ce presupune acest rebranding și cum vă ajută concret?

Nu este numai o repoziționare din perspectiva comunicării și a sloganului „Zilnic prețuri mici”, este și o repoziționare din perspectiva sortimentului și a aspectului magazinului pentru că am creat un concept nou de magazin care mixează zona de fast-food cu zona de supermarket. Avem acum 30 de magazine remodelate și urmează alte locații unde vom insera acest concept gastro unde noi producem pizza, burgeri, hot dogs sau cafea. Este o zonă de convenience puternic dezvoltată și a fost nevoie de un rebranding ca să înțelegem că Profi se schimbă, Profi devine mult mai actual. Clienții s-au schimbat. Cu aceste magazine încercăm să atingem de la zona rurală, care înseamnă clienți cu o putere de cumpărare mică, până la București, clienți cu o putere de cumpărare mare și alte nevoi de viteză, calitate sau produse fresh.

În mijlocul acestei repoziționări se află miza pe segmentul convenience. Vorbim despre un pariu câștigat dacă ne uităm la primele rezultate?

Zona de convenience performează bine, altfel nu am fi dezvoltat-o, mai sunt tuninguri de făcut. Performanța nu e întotdeauna măsurată prin profitabilitatea strictă pe zona gastro. Ne uităm la profitabilitatea totală a magazinului, la retenția clienților. În retail, clientul și cifra sunt the king! Suntem foarte mulțumiți de rezultate, de feedbackul clienților și suntem convinși că ceea ce am făcut va fi o minirevoluție în cadrul Profi, cât și în piață, pentru că ideea de a îmbina un supermarket cu un fast-food mic sau o cofetărie este cumva un concept mai nou. Am apărut cu noul concept în publicații de specialitate internaționale, am avut și cereri de francizare, iar aceste aspecte ne încurajează.

Câte magazine ați deschis anul acesta sub noul concept și câte ați remodelat?

În momentul în care creezi un concept nou, trebuie să creezi și o comparație. Am mers pe ideea: avem un magazin vechi, avem niște rezultate, știm ce se vinde și ce nu, remodelăm și vedem cum reacționează clientul. De aceea în primă fază proiectul a fost destinat magazinelor vechi, care au trecut prin această remodelare. Pe parcurs am făcut tuning, pentru că am avut nevoie să testăm niște idei, între ceea ce vrem noi să facem și ceea ce vrea clientul pot fi diferențe. Și au fost diferențe, respectiv categorii care au mers mult mai bine decât ne-am așteptat, categorii care au mers mai puțin bine și de aici această necesitate de a testa această teorie, de a avea o perioadă în care să ne readaptăm. Nu poți face în fiecare zi niște schimbări, cumva aștepți până ai un pilot, faci tuning pe el, iar atunci când ai rețeta cât mai aproape de varianta finală, o poți replica. Iar în următoarea perioadă, ce vom deschide vor fi magazine hibrid între ceea ce a fost Profi și ceea ce va fi Profi.

Planul este ca toată rețeaua Profi să integreze noul concept? În ce perioadă de timp?

Vrem ca toată rețeaua de magazine Profi să aibă implementat noul concept, dar vorbim de ani mulți. Să remodelezi 1.500 de magazine înseamnă un efort fantastic și investiții pe măsură, financiare, de timp, logistice: trebuie scoasă marfa, schimbat echipamentul. Ele trebuie făcute pas cu pas, de aceea în perioada următoare ne vom axa pe două direcții: expansiune și remodelare. Investițiile le vom calibra în cele două direcții pentru că magazinele trebuie actualizate, altfel îți pierzi clienții, la fel cum este nevoie de magazine noi pentru a nu pierde locațiile potrivite pentru extindere.

Câte magazine intenționați să deschideți până la final de an? Păstrați ritmul de expansiune al ultimilor ani?

În ultimii doi ani peste 60% dintre deschiderile de magazine din România au fost făcute de noi. Și anul trecut și anul acesta am avut ceva dificultăți în a deschide noi locații din perspectiva obținerii de autorizații. Au mai fost provocările pe zona de echipamente importate din China, livrările au fost întârziate, a fost o perioadă în care economia globală a fost blocată, apoi a explodat. În prima jumătate a anului am deschis 80 de magazine și în total ne-am planificat să inaugurăm/remodelăm 250 de magazine în 2021.

Citește în continuare AICI.

Rețeaua Profi continuă investițiile în expansiune
Rețeaua Profi continuă investițiile în expansiune
Cu o rețea de peste 1720 de magazine la nivel național, Profi continuă să aloce sume importante pentru dezvoltarea rețelei. În prima lună din...
Magazin Profi Super inaugurare
Rețeaua Profi, extinsă cu 87 de locații în 2023
Profi, retailerul care ar urma să fie preluat de Ahold Delhaize până la finalul acestui an, a accelerat ritmul expansiunii în ultimele două...
Pawel Musial, Profi: ”Este vremea creșterilor calitative pentru Profi”
Pawel Musial, Profi: ”Este vremea creșterilor calitative pentru Profi”
Cu un ritm anual de peste 200 de magazine inaugurate pe piața locală, Profi este businessul cu cea mai rapidă expansiune din România, titulatură...
Pawel Musial, Profi: 2022, an record pentru expansiune si remodelări
Pawel Musial, Profi: 2022, an record pentru expansiune si remodelări
Profi investește masiv în dezvoltarea companiei, lucru care presupune atât deschiderea de noi magazine, dar și remodelarea celor deja existente...