Unul dintre actionarii Grupului Metro se retrage din grupul care controleaza compania | Progresiv

Directorul executiv al Grupului Metro, Eckhard Cordes (foto), a declarat, duminica, intr-un interviu acordat presei germane si citat de Reuters, ca nu se asteapta ca Otto Beisheim sa-si vanda participatia pe care o detine la Metro. Unul dintre actionarii Grupului Metro se retrage din grupul care controleaza compania

Beisheim, 85 de ani, a anuntat vinerea trecuta ca se retrage din alianta cu familiile Haniel si Schmidt-Ruthenbeck, impreuna cu care controleaza circa 66% din actiunile grupului Metro. Participatia lui Beisheim este de 18,5%, iar iesirea din parteneriat va fi efectiva de la 1 octombrie.


„Acesta este un demers formal care nu va schimba nimic din cooperarea dovedita si constructiva dintre actionari”, a declarat Cordes ca replica la speculatiile privind posibilitatea ca Beisheim sa-si vanda actiunile. Directorul Metro a adaugat ca Beisheim ar fi putut face oricand acest lucru fara sa se consulte cu restul actionarilor.


Posibilitatea ca Beisheim sa-si vanda participatia a afectat actiunile Metro care au scazut vineri, la inchidere, cu 1,6% la 36,30 euro, desi indicele blue-chip DAX al bursei din Frankfurt a fost in crestere.


Reuters relateaza, de asemenea, ca, la inceputul acestei luni s-a speculat si posibilitatea unor schimbari in top managementul Metro. Un purtator de cuvant al familiei Haniel a declarat ca grupul este in discutii cu candidati pentru pozitii de top management.

Diana Supermarket, rebranding amplu și o nouă aplicație mobilă. Vezi detalii pe revistaprogresiv.ro
Diana Supermarket, rebranding amplu și o nouă aplicație mobilă
Diana Supermarket aniversează 35 de ani de activitate printr-o triplă transformare: un proces amplu de rebranding, care aduce o identitate vizuală...
Kari-Era
Kaufland lansează Kari Era, un avatar AI pentru orientarea în carieră a tinerilor
Kaufland România lansează Kari Era, un avatar AI de orientare profesională dedicat celor aflați la început de drum, disponibil prin conversație...
Lidl România, o nouă strategie de organizare a categoriilor de produse nealimentare. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl România, o nouă strategie de organizare a categoriilor de produse nealimentare
Lidl România anunță o reorganizare strategică a produselor non-food, într-un singur univers Lidl. Astfel, toate produsele mărci proprii Lidl...
Rottaprint investește 5 mil. euro pentru creșterea capacității de producție și tehnologii sustenabile. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Rottaprint investește 5 mil. euro pentru creșterea capacității de producție și tehnologii sustenabile
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și folii imprimate din România,  anunță investiții de...
eJobs: Aplicările tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani au crescut cu aproape 30% anul acesta. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs: Aplicările tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani au crescut cu aproape 30% anul acesta
Peste 1,2 milioane de aplicări din partea candidaților care au între 18 și 24 de ani au fost înregistrate anul acesta pe eJobs.ro, evoluția pe...
horvath
Horváth: Companiile accelerează investițiile în digitalizare, dar valoarea pentru business rămâne dificil de demonstrat
Companiile investesc tot mai mult în digitalizare, însă întâmpină dificultăți în a demonstra valoarea reală generată de aceste...