Spar Discount Brasov, un nou inceput pentru brandul de retail Spar | Progresiv
Dupa ce anunta un plan de expansiune ambitios, in 2006, SC Spar SRL Romania a depus in aceasta vara cererea de insolventa, pe care Tribunalul din Arad a si admis-o la mijlocul lunii iulie. Motivele pentru care compania se afla acum in proces de reorganizare ar putea face obiectul unui studiu de caz interesant. Important este, insa, ce se va intampla de acum inainte.
„Spar Discount este o firma relativ noua si ca an de infiintare, si ca denumire”, declara reprezentantii companiei brasovene care au negociat, in aceasta vara, preluarea in franciza a 14 magazine ale retelei Spar Romania, cu sediul la Arad. Pentru magazinele ramase in afara acestei intelegeri (Arad si Deva) compania din Brasov are drept de preemtiune. Intelegerea dintre cele doua companii nu a inclus si preluarea datoriilor catre furnizori ale firmei din Arad de catre Spar Brasov.
Patru magazine in octombrie
Conditia pentru preluarea celor 14 magazine a fost ca Spar Discount Brasov sa aiba o relatie directa cu proprietarii spatiilor si sa transfere contractele de inchiriere. „S-a stabilit ca acest lucru sa se realizeze in trei etape. Suntem in prima etapa in care s-au finalizat contractele cu primii patru proprietari pe care i-am avut in grafic urmand ca pe 1,2,3 octombrie si, respectiv, 15 octombrie, sa deschidem primele patru magazine”. Acestea sunt in Alba Iulia (fostele magazine Diskont, preluate de Spar Arad in 2007) si in Sfantu Gheorghe.
In urmatoarele doua etape sunt prevazute negocierile cu restul proprietarilor spatiilor, astfel incat, in primul trimestru al anului 2010 toate magazinele sa fie functionale. Spar Discount Brasov a preluat si stocurile de marfa, care se vor plati conform unui grafic stabilit cu francizorul, iar redeschiderea magazinelor este precedata de un proces de curatenie, de reorganizare a spatiului, sortimentatiei etc. „Ne ducem intr-o piata unde Spar Arad nu i-a adus clientului marfa pe care si-a dorit-o si atunci nu s-a mai intors. Este o munca grea sa aduci clientul in magazine. Consumatorul roman are un comportament de om curios, care se duce dupa promotii, cauta oferte si atunci speram ca prin conceptul pe care vrem noi sa i-l oferim sa readucem clientii in magazine si sa-i pastram”, a declarat Robert Cimpoca, Director Achizitii, Spar Discout Brasov.
Relatiile cu furnizorii
Mesajul pe care reprezentantii Spar Discount doresc sa il transmita furnizorilor este in primul rand de clarificare a pozitiei companiei brasovene fata de francizor. Spar Discount Brasov este o companie noua, care a preluat franciza Spar, nu este responsabila de datoriile acumulate de compania din Arad, si-si doreste o colaborare pe baza de parteneriat cu furnizorii. „Nu am preluat datoriile si de aceea am vrut sa preluam noi spatiile, ca sa nu fie nicio legatura cu Aradul. Contractele cu furnizorii sunt cu noi, contractele pentru utilitati de asemenea, pentru a avea independenta totala. In fata furnizorilor suntem prezenti acum cu patru magazine, constientizandu-i si de celelalte care urmeaza. In momentul in care am semnat contractele cu proprietarii, noi avem capacitatea de a intra imediat in magazine. Cu primii patru proprietari am semnat contractele, iar ceilalti proprietari si-au dat acordul de principiu”, explica reprezentantii Spar Discount.
Acestia au adaugat ca furnizorii au raspuns invitatiilor la discutii si negocieri, exprimandu-si disponibilitatea de a acorda o noua sansa brandului Spar. „Interesele noastre sunt pentru un comert civilizat si un profit cinstit. Magazinele sunt testul care va demonstra ca ne facem treaba cum trebuie. Daca noi ne facem treaba la care ne-am angajat, vor veni si furnizorii la noi. Totul depinde 100% la noi. Nu avem planuri pe 3-5 ani. Mergem mai departe doar daca putem sa facem performanta. Daca cifrele ne arata ca nu putem sa facem performanta intr-un spatiu, nu-l luam. In momentul in care preluam un magazin, chiar vrem sa aratam ca am si facut ceva. E imaginea noastra, a echipei si trebuie sa tinem cont de lucrul acesta”.
Concept si sortimentatie
Fiind vorba despre o franciza, Spar Brasov va pastra conceptul de supermarket Spar. „Avem obligatia sa pastram comertul la nivelul cunoscut si acceptat de Spar. Orice greseala va fi sanctionata. In masura in care vom respecta conceptele, in masura in care furnizorii vor avea incredere in noua echipa si in contextul in care criza nu mai poate dura mult, avem toate premisele la indemana sa demonstram ca preluarea Spar este o reusita”.
Din punct de vedere al sortimentatiei, magazinele se vor axa pe produsele tractor din fiecare gama, cele pentru care vine clientul in magazin. „Mergem strict pe nevoia clientului, nevoie pe care vom reusi sa o determinam mai clar dupa primele luni de la deschiderile primelor magazine. Atunci o sa simtim care este pulsul clientului de la fata locului”, a declarat, la randul sau, Raluca Beschea, Manager Achizitii Dry Food & Drinks.
Sortimentatia este gandita la 5.000 – 6.000 de produse, „dar vom fi mobili, nu ne intepenim pe anumite game. Ideea este sa ne modelam pe nevoile clientului. Daca clientul are nevoie 3.000 de articole pe magazin, acolo ne vom duce. Ceea ce cred ca o sa ne caracterizeze pe noi este flexibilitatea in relatia cu clientii finali. Daca este servit cum trebuie, te rasplateste cum trebuie”, a adaugat Raluca Beschea.
„In ceea ce priveste departamentul Fresh Food un lucru esential in atragerea si motivarea clientilor este prezenta pe rafturi a unor produse permanent proaspete si a unei sortimentatii bogate. In acest sens, raionul de legume si fructe va deveni locomotiva care va propulsa acest department. Vom incerca sa venim in intampinarea clientilor atat cu produsele marilor companii nationale, cat si cu produse ale furnizorilor locali, care vor aduce un plus de valoare si de imagine in fata clientului”, a spus Adrian Domnica, Manager Achizitii Fresh Food.
Toate aceste eforturi au ca scop pozitionarea foarte clara a conceptului de magazin in mintea cumparatorilor.
„Conform studiilor de piata pe care le-am avut, Spar a avut grija ca pe o foarte mare sortimentatie sa aiba preturi atractive pentru client. Problema a fost ca clientul n-a aflat de ele. Noi vrem sa ne facem auziti, lucru care va aparea mai clar dupa ce vom analiza rezultatele de la primele magazine. Vom vedea real cum a raspuns clientul la provocarea noastra”, adauga directorul de achizitii.
Spar Brasov si-a format o noua echipa, cu departament de achizitii, marketing, contabilitate, in timp ce personalul de la nivelul magazinelor a fost preluat de la Spar Arad. „Suntem in faza in care trebuie sa ne sudam. Avem trei buyeri cu experienta in achizitii, iar fostul director al Spar Arad, Sorana Georgia, este alaturi de noi din pozitia de consultant”, mai spun reprezentantii companiei din Brasov.
Acestia au refuzat sa dezvaluie detalii financiare sau alte detalii ale contractului incheiat cu Spar Arad.
Scurt istoric
Spar International a ajuns in Romania in 2005, iar primele magazine au fost deschise in anul urmator. Planul de expansiune al companiei pentru Romania prevedea deschiderea a 200 de magazine – supermarketuri si hypermarketuri - pe termen mediu, regiunile vizate in prima faza fiind Transilvania, Banat si Bucuresti. La momentul initial, compania prevedea o investitie de 350 de milioane de euro.
Primul supermarket a fost deschis, cu o investitie de 1,5 milioane de euro, pe 24 august 2006, la Arad, pe o suprafata de 550 mp si cu o oferta de 5.000 de produse – asa cum anuntau reprezentantii Spar la acel moment.
Spar este un comerciant de origine olandeza, infiintat in 1932. Are activitati pe patru continente, in 34 de tari, in peste 15.000 de magazine.