Marca Danone a implinit 90 de ani | Progresiv
Danone, liderii mondiali din industria alimentara, a aniversat 90 de ani de la crearea marcii Danone si zece ani de la inaugurarea fabricii din Bucuresti.
In urma cu 90 de ani, in Barcelona, Isaac Carasso lansa primele iaurturi Danone, care se puteau cumpara in farmacii, la recomandarea medicului. Cu zece ani inainte de descoperirea penicilinei, iaurtul reprezenta "leacul" pentru bolile infectioase intestinale, care faceau multe victime, mai ales in randul copiilor. In cautarea unui nume pentru produsul sau, Isaac Carasso s-a gandit la numele de alint al fiului sau Daniel. Astfel s-a lansat Danone. Daniel Carasso a fost cel care a infiintat compania Danone in Franta, in 1929.
In 1960, productia de iaurturi Danone ajunge la 194 milioane unitati pe an (peste o jumatate de milion de iaurturi pe zi), in comparatie cu cele 400 de iaurturi pe zi, produse la inceputuri in Barcelona.
In 1967, Danone fuzioneaza cu liderul francez pe piata branzeturilor - Gervais, luand astfel nastere compania Gervais-Danone. Un alt moment important in istoria companiei Danone este fuziunea, in 1987, a Gervais-Danone cu Boussois-Souchon-Neuvesel (BSN), companie fondata de familia lui Antoine Riboud.
In 1994, dupa o serie de achizitii, printre care apa minerala Evian si producatorul european de biscuiti General Biscuit, detinator al marcii LU, compania BSN devine Groupe Danone, luand numele celui mai cunoscut brand din portofoliu.
In anul 1996, Antoine Riboud se retrage din functia de CEO al Danone si este succedat de fiul sau Frank. Sub noua conducere, compania a continuat sa se dezvolte si sa isi extinda operatiunile in noi zone geografice. Grupul a luat decizia sa cedeze divizia de biscuiti si a achizitionat compania Numico, lider european in alimentele pentru copii. In prezent, Danone are patru divizii: produse lactate proaspete, ape minerale, alimente pentru bebelusi si nutritie clinica.
Danone acopera cu produsele sale intreaga gama de nevoi nutritionale ale oamenilor: copii, adolescenti si parinti, dar si persoane cu nevoi speciale (fara zahar, fara grasime sau care primesc nutritie clinica).
DANONE Romania a inregistrat in anul 2008 o cifra de afaceri de peste 422 milioane lei. Compania are in prezent peste 700 de angajati si un portofoliu ce depaseste 60 de referinte de produs, principalele marci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette si gama Casa Buna.



