InBev a vandut operatiunile din Romania si alte opt tari europene | Progresiv
Anheuser-Busch InBev (AB InBev), unul dintre cei mai mari producatori de bere din lume, a anuntat vanzarea operatiunilor din noua tari est-europene, printre care si Romania, catre fondul de investitii CVC Capital Partners contra sumei de 2,231 milioane de dolari. Intre tarile vizate se mai regasesc Bosnia, Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Muntenegru, Serbia, Slovacia.
Conform comunicatului dat publicitatii de cele doua companii, tranzactia se va finaliza cel mai probabil pana la inceputul anului 2010, iar in functie de randamentul investitiei, suma de preluare ar putea creste.
In plus, reprezentantii fondului de investitii au fost de acord “sa produca si/sau sa distribuie marci precum Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu, Hoegaarden, Spaten si Leffe, sub licenta AB InBev, in tarile mentionate mai sus, in timp ce AB InBev isi pastreaza drepturile de a produce si distribui marca Staropramen in mai multe tari, incluzand Ucraina, Rusia, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie”. Nu in ultimul rand, conform intelegerii semnate, AB InBev are dreptul de preemtiune in situatia in care conducerea fondului de investitii va decide vanzarea operatiunilor pe viitor.
„Prin aceasta tranzactie vom avea posibilitatea sa ne indeplinim angajamentul luat de a obtine lichiditati din vanzarea unor subsidiare si ne va da posibilitatea de a ne concentra resursele catre pietele cheie din portofoliul nostru”, a declarat Carlos Brito, CEO-ul companiei AB InBev.
Masura nu este singura de acest gen, in luna iunie, AB InBev vanzand operatiunile din Coreea de Sud – Oriental Brewery – catre fondul de investitii Kohlberg Kravis Roberts & Co. pentru suma de 1,8 miliarde de dolari. La momentul respectiv, oficialii companiei puneau decizia pe seama necesitatii de a reduce datoria de 52 de miliarde de dolari cauzata de cumpararea Anheuser-Busch.
Rezultatele financiare ale companiei pe primul semestru aratau ca vanzarile producatorului de bere Anheuser-Busch InBev (AH InBev) au scazut in Europa Centrala si de Est cu 8,9%, in al doilea trimestru al anului 2009, si cu 7,5%, in prima jumatate a acestui an, comparativ cu aceleasi perioade din 2008. Astfel, volumul vanzarilor pentru semestrul al doilea ajunsesera la 12,8 milioane hectolitri, iar pentru primele sase luni, la 20,7 miloane hectolitri. Doua dintre pietele care au influentat aceste rezultate au fost Rusia si Ucraina. La nivel global, volumul vanzarilor AB InBev in primul semestru al anului ajunsese la 200,2 milioane de hectolitri, dupa o scadere de 0,1%, comparativ cu aceeasi perioada din 2008. Veniturile erau contate la aproximativ 17,7 miliarde de dolari.
Concernului multinational Anheuser-Busch InBev este cel mai mare producator de bere la nivel global si una dintre primele cinci companii mondiale care produc bunuri de larg consum.
In Romania, AB InBev era prezenta de 15 ani, avand in portofoliu marci precum Stella Artois, Beck's, Bergenbier, Löwenbräu sau Noroc, si detine in prezent doua unitati de productie, la Ploeiesti si la Blaj.