1 din 2 români cumpără lunar săpun lichid, gel de duș și șampon

Jumătate dintre românii din mediul urban achiziționează lunar produse de îngrijire corporală precum săpun lichid, gel de duș și șampon, potrivit unui studiu cantitativ realizat în luna noiembrie de compania de research Exact Cercetare și Consultanță. 1 din 2 români cumpără lunar săpun lichid, gel de duș și șampon

În ceea ce privește frecvența de utilizare, șase din zece români din mediul urban folosesc gelul de duș cel puțin o dată pe zi. Analizând frecvența de utilizare pe categorii de gen, se constată diferențe semnificative între comportamentul femeilor și cel al bărbaților.

“Femeile din mediul urban folosesc gelul de duș cel puțin o dată pe zi în procent de 72%, în timp ce bărbații în procent de doar 51%. Un consum mai scăzut comparativ cu media urbană este observat și în cazul locuitorilor din orașele din Moldova (49%), în cel al angajaților cu studii medii (50%), dar și în cel al elevilor și studenților (53%)”, declară Lăcrămioara Loghin, Director General Exact Cercetare și Consultanță.

De asemenea, se remarcă faptul că un sfert dintre românii din mediul urban (26%) optează pentru gelul de duș doar de câteva ori pe săptămână. Din nou, în Moldova apare mai mult acest comportament: 36% menționează că folosesc doar de câteva ori pe săptămână acest produs, cu 10% peste media urbană.

În ceea ce privește frecvența de utilizare a șamponului, cei mai mulți români de la oraș (56%) aleg să îl folosească acest tip de produs de câteva ori pe săptămână. La fel ca și în cazul gelului de duș, se constată diferențe atunci când este analizat comportamentul în funcție de genul respondenților: femeile optează în procent mai mare pentru această frecvență (65% / vs. / 47 % în cazul bărbaților). Un comportament similar cu cel al femeilor se înregistrează și în cazul tinerilor (elevi și studenți - 65%).

Privind spre consumul de săpun lichid, 83% dintre românii din urban îl folosesc cel puțin o dată pe zi. Doar în cazul celor cu un nivel scăzut de educație se înregistrează un consum zilnic mai scăzut, de 70%.

Chestionați în legătură cu frecvența cu care au achiziționat în ultimele 6 luni produse de îngrijire a corpului, jumătate dintre românii din mediul urban au achiziționat lunar aceste produse: 48% în cazul săpunului lichid, 50% în cazul gelului de duș și 51% în cazul șamponului.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1097 de respondenți, cu vârsta cuprinsă între 15 și 59 de ani, din mediu urban și utilizatori de internet. Chesionarul a fost aplicat via internet și cercetarea este reprezentativă la nivel urban pentru populația din intervalul de vârstă analizat. Studiul vizează valul de noiembrie al CAWIBUS-ului realizat lunat de compania Exact Cercetare și Consultanță.

ecommerce & digital plati online digitale
Șase din zece români folosesc AI în luarea deciziilor de cumpărare
Inteligența Artificială are un impact tot mai mare în viața cotidiană a românilor, arată datele unui studiu recent realizat de Reveal...
Șapte din zece români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi
Șapte din zece români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi
85% dintre români obișnuiesc să cumpere produse alimentare de câteva ori pe săptămână sau chiar zilnic/aproape zilnic, arată datele celui...
Magazinele fizice, preferatele românilor când vine vorba de cumpărăturile pentru uz casnic
Magazinele fizice, preferatele românilor când vine vorba de cumpărăturile pentru uz casnic
Magazinele fizice continuă să fie preferatele românilor pentru cumpărături, 90% dintre români obișnuind să își facă cumpărăturile din...
INS: 7 din 10 români au plasat cel puțin o comandă online, iar decalajul dintre sat și oraș s-a redus în 2023
INS: 7 din 10 români au plasat cel puțin o comandă online, iar decalajul dintre sat și oraș s-a redus în 2023
Comerțul online ia amploare tot mai mare în România atât la nivel urban, cât și la nivel rural, potrivit datelor Institutului Național de...