BCG: Patru din zece executivi se simt nepregătiți pentru un posibil șoc economic în 2025

Anul 2025 se anunță plin de provocări pentru mediul de afaceri și companii. Primele cinci dintre cele mai critice aspecte cu care aproape toți liderii de afaceri se vor confrunta în acest an sunt tarifele, competitivitate și ascensiunea Sudului Global, inteligența artificială, costul în creștere al inacțiunii climatice, managementul costurilor ca motor al creșterii și, nu în ultimul rând, rolul de unificator, potrivit raportului „Five Dynamics That Will Test CEOs in 2025” realizat de Boston Consulting Group (BCG). Juhasz Laszlo Boston Consulting Group

„Modul în care liderii vor gestiona aceste schimbări va fi definitoriu pentru viitorul lor, influențând decisiv succesul sau declinul afacerii în anii următori”, a declarat Juhász László, Managing Director și Senior Partener Boston Consulting Group.

Tarife, competitivitate și ascensiunea Sudului Global

În 2025, creșterea tarifelor comerciale va deveni o realitate pe multe piețe, influențând lanțurile de aprovizionare, accesul la piețe și costurile companiilor. Președintele american Donald Trump a promis deja majorări tarifare, existănd riscul unor represalii comerciale de ambele părți, accentuând intervenția statului în economie. În acest context, liderii de afaceri trebuie să anticipeze impactul asupra strategiilor lor pentru a menține competitivitatea. În paralel, Sudul Global – format din 133 de economii emergente din India, Asia de Sud-Est și Africa – își consolidează influența economică, oferind noi oportunități de creștere pe aceste piețe.

Inteligența artificială

La doi ani după succesul ChatGPT, inteligența artificială și modelele generative de învățare automată rămân priorități strategice pentru 75% dintre liderii de afaceri, fiind incluse în top trei obiective pentru 2025. Deși investițiile în IA sunt masive, beneficiile financiare nu sunt încă clare, iar succesul depinde de implicarea directă a liderilor de companii. Pentru a maximiza impactul, BCG recomandă concentrarea pe un număr redus de inițiative cu potențial ridicat și adaptarea companiilor la schimbările necesare, ceea ce poate duce la o implementare de 2,3 ori mai eficientă și un ROI superior.

Costul în creștere al inacțiunii climatice

Tranziția către reducerea emisiilor și adaptarea la schimbările climatice rămâne o provocare globală. În timp ce UE, Japonia și China accelerează tranziția verde, SUA par să relaxeze reglementările în domeniul energiilor regenerabile. Lipsa de acțiune expune companiile la riscuri climatice tot mai mari, iar BCG estimează că fenomenele meteo extreme ar putea reduce EBITDA-ul global cu 25% în următorii 25 de ani. Cu toate acestea, multe companii subestimează impactul economic al schimbărilor climatice, riscând pierderi financiare majore din cauza dezastrelor naturale.

Managementul costurilor ca motor al creșterii

O gestionare eficientă a costurilor nu doar îmbunătățește performanța actuală, ci asigură și viitorul companiei, iar 67% dintre liderii intervievați de BCG consideră că economiile trebuie reinvestite în inovație și creștere. Totuși, 40% dintre executivi se simt nepregătiți pentru un posibil șoc economic în 2025, iar mulți dintre ei nu reușesc să atingă obiectivele de reducere a costurilor. BCG avertizează că măsurile rapide și impuse rigid nu sunt sustenabile, recomandând o abordare pe termen lung prin reconfigurarea modelelor operaționale. O cultură a conștientizării costurilor, bazată pe transparență și implicarea echipei, este esențială pentru construirea unei organizații eficiente și rezistente.

Rolul de unificator

Polarizarea politică și socială poate pătrunde în mediul de lucru, afectând coeziunea echipelor și performanța companiilor. Liderii de afaceri pot juca un rol de unificatori, transformând companiile în medii sigure pentru angajați, unde colaborarea, dialogul civilizat și siguranța psihologică sunt prioritare. Pentru a reduce diviziunile, liderii trebuie să monitorizeze subiectele politice și sociale controversate și să elaboreze strategii pentru gestionarea acestora în cadrul companiei. Ei pot cultiva o cultură a toleranței și pot stabili un cadru clar despre când și cum să se implice în probleme sensibile, în concordanță cu valorile și obiectivele organizației.

„Anul 2025 va testa liderii de afaceri în moduri fără precedent. Cei care adoptă o abordare proactivă, investesc strategic în tehnologie, gestionează costurile cu viziune pe termen lung și rămân flexibili în fața schimbărilor economice și climatice vor avea șansa de a-și consolida poziția pe piață. În schimb, cei care reacționează lent sau ignoră aceste transformări riscă să fie lăsați în urmă”, a adăugat Juhász László.

Metodologie: Cele cinci aspecte au fost identificate pe baza discuțiilor cu peste o mie de lideri din întreaga lume și detaliate în raportul „Five Dynamics That Will Test CEOs in 2025” realizat de Boston Consulting Group (BCG).

optimism oameni de afaceri studiu EY global
Directorii generali, optimiști în privința perspectivelor de creștere în 2025
Directorii generali din lume se declară optimiști în privința creșterii în 2025, în pofida complexelor provocări geopolitice și...
schimbari management ceo numiri promovari director piata locala de retail & fmcg femei la conducere business women leadership feminin schimbari de management romania. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Cele mai importante schimbări de management din industria de retail & FMCG din ultimul an
În ultimul an, industria de retail și FMCG din România a trecut printr-o serie de transformări semnificative la nivel de leadership, ceea ce...
taxe fiscalitate controale anaf penalitati
Aproape trei sferturi dintre companii se așteaptă la mai multe inspecții fiscale în următorii 3-5 ani
Aproape trei sferturi dintre companiile respondente la sondajul „Global Tax Controversy and Dispute Resolution Survey” realizat de PwC în 35 de...
risk management previziuni pentru 2025 analiza EY sector guvernamental
Un mai bun management al riscurilor, prioritate pentru sectorul guvernamental în 2025
Apariția unor riscuri disruptive și așteptările tot mai mari ale populației duc la provocări majore pentru liderii din sectorul guvernamental...