Cumpărăturile pentru Crăciun, între emoție și chibzuință

Scumpirile din ultimul an au redus semnificativ încrederea consumatorilor, iar efectul imediat a fost raționalizarea cheltuielilor. Prețul devine un criteriu definitoriu în procesul de achiziție, dar există un moment în care componenta sentimentală o depășește pe cea rațională: Crăciunul. Trei din zece consumatori europeni numără deja câte zile au mai rămas până la Crăciun și, oricât de restrâns va fi bugetul, pentru cadouri vor aloca mai bine de o treime din sumă.  Cumpărăturile pentru Crăciun, între emoție și chibzuință

Deși inflația riscă să se transforme în Grinch la finalul acestui an, „Crăciunul reprezintă o rază de speranță în tot acest scenariu sumbru dat de război, inflație, pandemie. Aproape două treimi dintre respondenții europeni așteaptă cu nerăbdare Crăciunul și, dacă ar fi să ne referim la entuziasm, în țări precum România, Grecia și Spania acesta este la cote mai înalte decât în Portugalia sau Franța, spre exemplu”, explică Vasi Dragomir, NielsenIQ Consumer Insights Leader România & Bulgaria. Conform NielsenIQ Christmas Study, realizat pe baza a 7.600 de interviuri în opt țări, 66% dintre shopperii europeni așteaptă sărbătorile de iarnă și entuziasmul este mai mare în rândul tinerilor. În România, procentul este de 79%. Aspectele emoționale precum bucuria sărbătorilor în familie sunt foarte importante, dar povara prețurilor rămâne o grijă pentru 28% dintre cei care au participat la studiu. Acest grup este puternic afectat de creșterea prețurilor la gaze și energie și cel mai probabil își va reduce cheltuielile de sărbători sau le va face în avans, deoarece se așteaptă la creșteri și mai mari de prețuri la final de decembrie.

„De remarcat pentru România față de media europeană este faptul că mai mulți consumatori declară că de Crăciun vor opta pentru produse de origine locală (22% versus 15%) în categoria alimentelor. Contextul de multi-criză facilitează o orientare mai puternică spre valoare demonstrată și spre sprijinirea economiei locale, iar în România există o asociere puternică în mintea oamenilor între marca proprie și originea locală”, declară Vasi Dragomir.

De altfel, 32% dintre shopperii chestionați spun că vor face cumpărături în avans pentru Crăciun, împreună cu prietenii și familia. Aceștia susțin că vor cumpăra din momentul în care produsele specifice încep să fie disponibile în magazine.

La nivel de buget, datele studiului NielsenIQ arată că pentru 60% dintre consumatorii europeni acesta va fi la același nivel cu 2021, iar 16% sunt dispuși să aloce sume mai mari pentru această sărbătoare decât în urmă cu un an. Chiar dacă sunt persoane care au reușit să economisească pe parcursul pandemiei, inclusiv acestea sunt vigilente în privința cheltuielilor având în vedere mediul economic instabil. Însă, când vine vorba despre Crăciun, mare parte din buget merge spre cadouri (37%), aproape similar cu cel pentru alimente și produse specifice Crăciunului. „Dacă ne uităm la nivel de țară, consumatorii din Franța cheltuiesc cel mai mult pe cadouri, mai mult chiar decât alocă pentru masa de Crăciun. Situația este similară și în Marea Britanie, iar în Germania sumele sunt similare”, detaliază reprezentanta NielsenIQ.

Impactul promoțiilor de Crăciun în decizia de achiziție

În contextul puternic inflaționist, majoritatea shopperilor se așteaptă la scumpiri în preajma sărbătorilor de iarnă. În medie, aceștia estimează prețuri mai mari cu 15%, în special în cazul alimentelor și mai puțin în cazul produselor de igienă și înfrumusețare. Concret, 72% se așteaptă să plătească mai mult pentru mâncare, 67% pentru băuturi și 59% pentru produse de igienă și înfrumusețare. În aceste condiții, opt din zece shopperi susțin că își vor schimba comportamentul de achiziție când vine vorba de Crăciun. Un exemplu în acest sens? O treime dintre shopperi vor cumpăra mai mult la promoție. În cazul României, 30% dintre cei care au participat la studiul NielsenIQ au nominalizat achizițiile produselor aflate la promoție ca pe o măsură de a economisi în cazul alimentelor.

Piața FMCG, față în față cu mecanismele de apărare contra inflației
Piața FMCG, față în față cu mecanismele de apărare contra inflației
După patru ani în care cumpărătorii au fost nevoiți să facă față unor provocări multiple și să dezvolte strategii pentru a economisi, în...
Românii, mai cumpătați de Crăciun. Bugetul, redus cu 12%
Românii, mai cumpătați de Crăciun. Bugetul, redus cu 12%
Bugetul alocat de români pentru sărbătorile de Crăciun va fi similar (50%) sau mai mic (38%) comparativ cu cel de anul trecut, arată un studiu...

Reducerea directă a prețurilor are cel mai mare impact asupra deciziei de cumpărare mai ales în cazul alimentelor (41%), în timp ce pentru 33% dintre cei chestionați, achiziționarea unui al doilea produs la jumătate de preț sau mai mult este un element definitoriu pentru achiziție. Nu în ultimul rând, cardurile de loialitate își găsesc utilitatea și în perioada Crăciunului. Discountul oferit în baza acestora este important pentru 28% dintre shopperii chestionați. „Vedem o reală oportunitate în acest caz pentru retaileri. Știm din studiile noastre că tot mai multe persoane au carduri de loialitate de la mai mulți retaileri. Crăciunul este o ocazie să le oferi acestora plusvaloare”, punctează reprezentanta NielsenIQ.

La nivel european, 25% dintre shopperi au declarat că vor reduce lista de cumpărături, 22% se vor orienta spre branduri mai ieftine, 15% vor alege brandurile private și 13% vor cumpăra produse locale din dorința de a susține economia locală.

Citește și: Reducerile, în fruntea listei de dorințe a cumpărătorilor în acest sezon de sărbători

Trendul de premiumizare și criteriile pentru alegerea cadourilor de Crăciun 

„Dacă ar fi să definim ce înseamnă «premium» pentru shopperii europeni, 60% dintre respondenți asimilează termenul cu un produs făcut cu ingrediente de calitate înaltă”, explică Vasi Dragomir. Și, în ciuda faptului că mulți vor fi în căutarea promoțiilor de Crăciun, există încă mulți shopperi care nu vor renunța la produsele premium. Carnea proaspătă (20%), brânzeturile (19%), fructele proaspete (15%), cafeaua (14%), vinurile (15%), șampania (12%) și berea (11%) sunt categoriile în care alegerile consumatorilor se îndreaptă spre premium. Din zona non food, parfumurile intră, de asemenea, în zona alegerilor premium.

Ce anume va ajunge în coșul de cumpărături dacă ne referim la cadouri în condițiile în care 37% din bugetul de Crăciun este prevăzut pentru acestea? În majoritatea țărilor, ca și în România, articolele de îmbrăcăminte (43%), parfumurile (41%), jucăriile (35%), cardurile cadou (33%) și produsele gourmet (30%) sunt primele pe lista de achiziții pentru cadouri. Românii se diferențiază însă de restul europenilor prin faptul că preferă să ofere cadouri din zona home&deco într-o măsură mai mare, cardurile cadou fiind mai jos în clasament. Indiferent de alegere, brandul este mai puternic decât prețul, în ciuda constrângerilor financiare. Dincolo de brand, shopperii acordă atenție și compoziției și felului în care arată pachetul „special”. Seturile cadou împachetate într-un mod diferit atrag atenția clienților. Atunci când aleg un pachet special de Crăciun, clienții se gândesc în primul rând să placă celui căruia îi este destinat. „Când vine vorba despre Crăciunul din acest an, nu se observă însă doar pragmatism și vânătoare de promoții. Cu toate acestea, bucuria de a sărbători împreună cu cei dragi, emoțiile, dăruirea, nostalgia pentru amintirile și tradițiile din copilărie își păstrează un rol important. Retailerii pot crea entuziasm în preajma sărbătorilor, organizând o atmosferă de Crăciun în magazine, amenajând zone speciale cu produse de Crăciun, inspirând clienții cu idei pentru meniul de Crăciun ori chiar facilitând acte de caritate, lucru important pentru 20% dintre europeni”, spune Vasi Dragomir.

Magazinele online, inspirație pentru alegerea cadourilor de Crăciun 

26% dintre cei care cumpără seturi cadou o fac pentru că acestea includ produse pe care persoanele care le vor primi le apreciază. 19% vor ca prețul să fie în acord cu numărul de produse incluse în pachet, 14% aleg setul cadou pentru că este mai economic decât dacă ar cumpăra produsele individual, iar 11% dintre cei chestionați susțin că aleg un cadou gata făcut pentru că pachetul cuprinde combinația perfectă de produse. De unde vine inspirația pentru cadouri? Mai mult de jumătate dintre shopperii europeni se inspiră din mediul online. De altfel, nouă din zece merg direct pe site-urile magazinelor online și doar 29% caută inspirația pe social media. 46% aleg magazinele fizice. „Acest lucru demonstrează încă o dată că shopperii sunt tot mai familiarizați cu segmentul de e-commerce. Este o veste bună atât pentru retaileri, cât și pentru producători. Să fie pregătiți pentru Crăciun inclusiv pe platformele lor online”, concluzionează reprezentanta NielsenIQ.

Citește și: 7 din 10 companii vor oferi anul acesta beneficii de Crăciun angajaților

Angajații români alocă în 2022 un buget cu 40% mai mic decât anul trecut pentru cadourile de sărbători
Angajații români alocă în 2022 un buget cu 40% mai mic decât anul trecut pentru cadourile de sărbători
Inflația afectează planurile și bugetele românilor pentru cadourile de sărbători. Prin urmare angajații români alocă un buget cu 40% mai...
Cum va fi împachetat anul acesta momentul de consum Crăciun
Cum va fi împachetat anul acesta momentul de consum Crăciun
Dacă în anii precedenți asistam la o explozie a vânzărilor în perioada sărbătorilor de iarnă, 2022 ar putea aduce o întrerupere a...
Cum văd retailerii sezonul cumpărăturilor de Crăciun din acest an
Cum văd retailerii sezonul cumpărăturilor de Crăciun din acest an
O perioadă care în mod normal susține vânzările din sezonul rece, luna decembrie se anunță a fi un veritabil test pentru retaileri, în...
NielsenIQ: Cumpărăturile de Crăciun, sub povara prețurilor crescute
NielsenIQ: Cumpărăturile de Crăciun, sub povara prețurilor crescute
Două noi sondaje NielsenIQ arată impactul puternic al inflației asupra consumatorilor europeni, dar și faptul că aceștia vor încerca să își...