Consumul in-home, teren sigur de creștere pentru producătorii de paste și sosuri
Dintre persoanele din mediul urban din România care obișnuiesc să consume paste, un procent covârșitor (98%) optează pentru consumul acasă, arată datele unui studiu iSense Solutions realizat pentru Progresiv. Majoritatea consumatorilor rămân însă fideli sortimentelor clasice, astfel că potențialul de creștere vine atât din zona nișelor, cât și din zona de produse complementare, în contextul în care 62% dintre consumatorii de paste preferă să-și pregătească singuri sosurile.
Pastele și-au câștigat un loc important în alimentația românilor din mediu urban, fiind incluse în meniul săptămânal cel puțin o dată pe săptămână. Mai concret, frecvența medie săptămânală a consumului de paste acasă este de 1.25, potrivit unui studiu realizat de iSense Solutions. Tinerii sunt cei care aleg să consume paste în oraș, în special, 43% dintre cei cu vârste cuprinse între 30-45 de ani consumând pastele la restaurant, procent semnificativ mai mare decât totalul. La o privire detaliată, în București 56% optează pentru consumul la restaurant.
De ce consumă românii paste acasă? Motivele principale sunt dorința de a prepara ceva rapid (71%), lipsa altor mâncăruri deja pregătite în frigider (42%), dorința de a mânca ceva diferit (37%) sau de a încerca un preparat internațional (22%), deschiderea de a încerca rețete noi (21%) sau noi tipuri de paste (21%). În plus, românii aleg să servească paste și atunci când cineva le vine în vizită (21%).
Ce tip de paste consumă românii? Balanța înclină categoric în favoarea pastelor din comerț, doar 2% dintre consumatori alegând să prepare acasă aluatul pentru paste. Destinația preferată de shopping pentru acest tip de produs este supermarketul (79%), urmat de hypermarket (62%) și magazine de cartier (28%). În ceea ce privește magazinele online, acest canal de vânzare atrage doar unu din zece cumpărători.
Dacă luăm în calcul momentul de consum preferat, 53% dintre respondenți au precizat că obișnuiesc să consume paste la prânz, în timp ce 44% au ales să consume paste seara. Doar 3% dintre locuitorii mediului urban consumă paste dimineața. Interesant de observat sunt și diferențele de consum din perspectiva genului: femeile optează în proporție de 61% pentru consumul de paste la prânz, în timp ce mai mult de jumătate dintre bărbații intervievați preferă seara pentru acest tip de produs.
Cum se împart gusturile în materie de paste
În funcție de modul de producție, pastele preferate ale românilor sunt cele uscate (pasta secca), pentru care optează mai bine de nouă din zece respondenți, în timp ce doar 25% dintre consumatori le preferă pe cele proaspete.
Dacă analizăm care sunt cele mai utilizate tipuri de paste de consum casnic, topul este condus de pastele făinoase clasice cu ou (70%), urmate de cele integrale din grâu dur și secară (50%), de pastele făinoase clasice fără ou (din grâu, orez), preferate în proporție de 46%, și de cele uscate, cu ou (42%). La polul opus, mai este loc de creștere pentru pastele proaspete cu ou și pastele din legume, aceste sortimente fiind consumate de o treime dintre consumatori, respectiv 21%. Pe lista segmentelor cu potențial putem include și pastele bio și sortimentele artizanale, incluse în meniu de mai puțin de doi din zece consumatori.
Din perspectiva tipului de făină folosit în compoziția pastelor, românii aleg pentru consumul în propria gospodărie cu precădere sortimentele din făină de grâu (82%) sau cele din făină de grâu dur (51%). Segmentele de nișă precum pastele din făină de porumb, făină de secară (17%) și făină de ovăz (10%) se bucură de o incidență mai mică în consum.
Un detaliu inedit ține de lungimea pastelor preferate de români. Astfel, 96% dintre respondenții studiului iSense Solutions optează pentru pastele lungi, 94% pentru pastele scurte, în timp ce 41% aleg pastele umplute. Mai detaliat, pastele preferate de românii din mediul urban, utilizatori de internet, sunt spaghetti (81%), penne/penne rigate (74%), fusilli (74%), farfalle (54%), tagliatelle (47%) și macaroni (45%). În schimb, românii se arată mai reticenți când vine vorba de sortimente precum pastele gata de mâncat, mezzelune sau fagottini, nominalizate de un procent cuprins între 4 și 6% dintre respondenți.
În ceea ce privește cei mai cunoscuți producători de paste, clasamentul este condus de Băneasa (99%), urmat de Barilla (98%), Panzani (95%), Maggi (91%), Monte Banato (89%), Pambac (80%) și mărcile proprii ale supermarketurilor/hypermarketurilor (78%). Mai mult, în ultima lună, cele mai consumate mărci de paste in-home au fost Barilla (69%), Băneasa (36%), Panzani (30%), mărcile proprii ale supermarketurilor/hypermarketurilor (28%) și Monte Banato (24%).
Sosurile home-made, în topul preferințelor
Mai mult de jumătate dintre consumatorii români de paste (62%) aleg să își prepare singuri sosul, în timp ce 57% achiziționează sosuri gata preparate, iar 49% combină sosurile pentru paste din comerț alături de alte ingrediente. Cei care preferă sosurile din comerț aleg să le folosească deoarece durata de preparare a pastelor este mai scurtă (62% dintre consumatori), dar și pentru gustul bun (54%), pentru că sunt ușor de găsit în magazin (53%), pentru sortimentația variată (50%) sau pentru că pot fi folosite în diverse rețete (37%).
Pe de altă parte, cei care își prepară singuri sosurile pentru paste sunt motivați de faptul că au control asupra ingredientelor folosite (64%), de gustul superior produselor din comerț (56%) sau de simplul fapt că este o activitate relaxantă, care le face plăcere (56%). Argumentul prețului este validat de doar 28% dintre respondenți, aceștia considerând important aspectul potrivit căruia sosurile preparate în casă sunt mai ieftine decât cele din comerț.
Cel mai des cumpărate sunt sosul Bolognese (60%), carbonara (50%), sosul clasic de tomate (48%), pesto (43%) și cel de busuioc (43%). În ultima lună, cel mai cumpărat sos pentru paste a fost cel al producătorului Barilla (40%), urmat de sosurile Panzani (28%), sosurile – marcă privată (21%), Maggi (20%) și Hellmann’s (12%). La nivel de notorietate, cei mai cunoscuți producători de sosuri pentru paste sunt Barilla (96%), Panzani (94%), Maggi (93%), Hellmann’s (85%) și Ben’s Original (72%).
Dacă luăm în calcul canalul de achiziție pentru acest tip de produs, 86% dintre respondenți aleg supermarketurile, în timp ce 64% optează pentru hypermarket, iar 24% pentru magazinele de cartier. Ca și în cazul pastelor, canalul online deține momentan cea mai mică pondere, fiind ales de doar 11% dintre consumatori.
Studiul a fost efectuat online, în perioada 11-12 august 2022, pe un eșantion de 505 respondenți din mediul urban, cu o marjă maximă de eroare +/- 4%, la un nivel de încredere de 95%.