Verdino intră în noi categorii
Vegetarienii și iubitorii produselor din carneplant-basedau acum la dispoziție toată gama ultra-fresh Verdino și în reţelele CORA şi Carrefour. Gama ultra-fresh Verdino oferă o alternativă din proteină de mazăre la burgeri, mici, mici picanți şi carne tocată.
Salconserv Food este primul și singurul producător român care oferă o alternativă sustenabilă, pe bază de proteine de mazăre, la produsele din carne, iar expansiunea companiei continuă.
Aceste produse se remarcă prin consistenţa și aspectul cărnii tocate, dar și prin versatilitate: spre exemplu, aceleași rețete pe care le preparăm cu carnea animală pot fi gătite și cu Tocata din plante Verdino, iar micii și burgerii sunt foarte aproape ca structură, suculență și gust de produsele similare, din carne animală.
În plus, nu conțin colesterol, antibiotice, soia şi nici organisme modificate genetic. Produsele Verdino reprezintă o sursă importantă de proteine și sunt colorate natural, cu pudră de sfeclă roșie.
Produsele Verdino se găsesc în marile rețele comerciale - Cora, Auchan, Carrefour, Kaufland şi Rewe - dar compania livrează şi prin propria platformă online.
Conform Asociației Vegetarienilor din România, 3% din români nu mai consumă carne, iar numărul lor e în creştere. Mai mult, potrivit ultimului raport ONU, în 2020 s-a constatat cel mai mare declin al consumului de carne înregistrat în ultimele două decenii la nivel mondial.