Sezamo lansează Maia Voice, un asistent activ de cumpărături

Supermarketul online Sezamo anunță lansarea Maia Voice, noua funcționalitate care transformă asistentul AI al platformei într-o experiență conversațională completă. După succesul interacțiunilor în chat, Maia poate fi acum folosită și prin voce, oferind clienților o modalitate mai rapidă și naturală de a face cumpărături, de a planifica mesele sau de a rezolva situații legate de comenzi. Sezamo lansează Maia Voice, un asistent activ de cumpărături. Detalii pe revistaprogesiv.ro

Lansată inițial ca asistent de chat, la finalul lunii ianuarie, Maia a fost adoptată rapid de către utilizatori: aproximativ 76% dintre clienții activi au accesat funcționalitatea în această perioadă. Interacțiunile sunt în continuare predominant text (88,4%), însă utilizarea comenzilor vocale este în creștere, în doar patru zile de la lansare.

Cu Maia Voice, clienții pot trece de la întrebări simple, precum „Ce gătesc diseară?”, la acțiuni concrete, cum ar fi completarea coșului sau modificarea unei comenzi, doar vorbind. Asistentul înțelege limbajul natural, oferă sugestii de rețete, recomandă produse în funcție de preferințe, alergeni sau valori nutriționale și poate identifica alternative mai accesibile pentru produsele dorite.

Printre cele mai frecvente solicitări adresate către Maia se numără adăugarea produselor din comenzi anterioare, inspirație pentru cină, informații despre produse, sugestii pentru meniuri dietetice şi recomandări pentru categorii specifice, precum steakuri sau produse pentru diete speciale, cum sunt cele fără gluten.

Maia nu este doar un instrument de informare, ci un asistent activ de cumpărături, care reduce semnificativ timpul dintre intenție și plasarea comenzii.

Pe lângă planificarea cumpărăturilor, Maia simplifică și partea de suport clienți. Utilizatorii pot semnala produse lipsă sau deteriorate, pot modifica intervalul de livrare sau pot actualiza comanda în câteva secunde, fără formulare sau timp de așteptare. În multe cazuri, soluțiile sunt oferite instant, inclusiv acordarea automată de credite pentru produsele afectate.

Deși vorbim despre un asistent AI, utilizarea Maia este puternică și pe web, semn că românii o folosesc nu doar pentru întrebări rapide, ci ca instrument de planificare a cumpărăturilor, într-un context în care ecranul mare rămâne preferat. Cea mai mare parte a interacțiunilor cu Maia are loc pe web (48,9%), urmat de iOS (32,4%) și Android (18,7%).

Noua funcționalitate voice este disponibilă inițial pentru clienții Xtra, care pot fi printre primii care interacționează direct cu asistentul AI prin voce.

„Maia nu este doar un AI, ci un ajutor real în procesul de cumpărături. Ne-am dorit să reducem cât mai mult distanța dintre o nevoie și rezolvarea ei, iar vocea este cel mai natural pas în această direcție. Clienții nu trebuie să învețe cum să folosească tehnologia, ci doar să vorbească așa cum o fac în mod normal’’, a declarat Michael Kaiser, Country Lead Sezamo.

Supermarketul online oferă o selecție de peste 16.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.

Florina Moisei, Director General la Revolut Bank UAB Vilnius Sucursala București
Florina Moisei, Revolut: Targetul pentru acest an este să facem din Revolut banca principală pentru clienții noștri
Cu a cincea cea mai mare bază de clienți retail la nivel global la sfârșitul anului 2025, România a continuat să fie o piață cheie pentru...
Gabriel Voicila Partener Tehnologie PwC Romania
PwC: Companiile românești avansează lent în implementarea tehnologiei cloud
Aproximativ 60% dintre companiile românești au adoptat tehnologia cloud - adică utilizează servere și aplicații online pentru stocarea datelor...
platile online si impactul asupra economiei
PayU România: Plățile digitale în online cresc cu 20% anual și devin infrastructură esențială în economie
Plățile digitale din România continuă să accelereze, înregistrând o creștere de aproximativ 20% în 2025, ritm estimat să se mențină și...
comportamente de achizitie in cazul apei si a comertului online
Sezamo: Apa, unul dintre cele mai recurente produse din coșul zilnic
Apa nu mai este doar un produs de bază, ci una dintre cele mai recurente categorii din coșul de cumpărături online, arată datele interne Sezamo,...