Sezamo: Creștere cu 66% a numărului de clienți care cumpără cireșe 

În primele săptămâni ale sezonului, numărul clienților care au cumpărat cireșe în supermarketul online Sezamo a crescut cu 66% față de aceeași perioadă a anului trecut, confirmând interesul tot mai mare pentru fructele locale și pentru produsele provenite direct de la producătorii români. cirese_sezamo

Datele Sezamo arată că un client cheltuiește în medie 48 lei pe cireșe, acestea fiind printre cele mai căutate fructe de sezon. Pentru a răspunde cererii în creștere, supermarketul online colaborează în prezent cu 10 producători locali din diferite regiuni ale țării, oferind clienților acces la o varietate de soiuri și tipuri de cireșe, inclusiv produse certificate ecologic.

„Vedem de la an la an un interes tot mai mare pentru fructele românești de sezon, iar cireșele sunt printre cele mai așteptate produse ale verii. Clienții caută prospețime, origine locală și gust autentic, iar rolul nostru este să conectăm cât mai eficient producătorii români cu consumatorii. Ne bucurăm să colaborăm cu fermieri și livezi din mai multe regiuni ale țării și să le oferim acces la o platformă care le permite să ajungă rapid la clienți din București, Ilfov și Ploiești”, a declarat Michael Kaiser, Country Lead Sezamo România.

În portofoliul Sezamo se regăsesc producători din Galați, Brăila, Ialomița, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Călărași și Giurgiu. Oferta include atât cireșe convenționale, cât și cireșe BIO, dar și alte fructe de sezon precum vișine, caise, nectarine, piersici sau corcodușe.

Unul dintre producătorii prezenți în platformă este Livada Erika din comuna Nicorești, județul Galați, o livadă tânără certificată ECOLOGIC (RO-ECO-026), Global GAP și GRASP. Livada produce cireșe BIO cultivate fără pesticide, fertilizatori sau alte substanțe chimice de sinteză.

„Pentru noi este o bucurie să vedem că tot mai mulți consumatori aleg fructe românești cultivate cu grijă și respect pentru natură. Parteneriatul cu Sezamo ne ajută să ducem cireșele noastre BIO către mai multe familii și să le oferim oamenilor gustul autentic al fructelor crescute în livadă. Mulțumim pentru încredere și pentru această colaborare care susține agricultura locală și producătorii români, a declarat Erika Șerban, Co-Owner Livada Erika.

Printre producătorii de cireșe și vișine care livrează prin Sezamo se numără Livada Erika (Galați), Lacul Rezii (Brăila), Livada Frumușica (Ialomița), Livada cu Amintiri (Prahova), Dealul Sofiei (Buzău), Coșul cu Fructe (Dâmbovița), Livada Domniței (Călărași), Mabo Fruct (Călărași), precum și alți producători locali din Giurgiu și Călărași.

Supermarketul online oferă o selecție de peste 16.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo. Fiind o companie bazată pe tehnologie, Sezamo se angajează în favoarea durabilității, oferind clienților opțiuni ecologice și sprijinind furnizorii locali. Compania a obținut statutul de unicorn în 2021 și este în creștere rapidă.

Sezamo x French revolution
Sezamo listează în platformă eclerele French Revolution
Supermarketul online Sezamo își extinde oferta de deserturi premium și anunță listarea produselor French Revolution, una dintre cele mai...
sezamo
Sezamo extinde portofoliul de mărci proprii și lansează o nouă gamă premium de carne
Supermarketul online Sezamo își extinde portofoliul de mărci proprii și lansează Sutcha Prime, noua gamă premium din cadrul brandului Sutcha,...
PayU: 8 din 10 români ar avea încredere în AI pentru realizarea cumpărăturilor online. Detalii pe revistaprogresiv.ro
PayU: 8 din 10 români ar avea încredere în AI pentru realizarea cumpărăturilor online
Deschiderea consumatorilor către „agentic commerce”, un model în care asistenții AI ajută consumatorii să descopere, să selecteze și să...
MAIA at Sezamo
Sezamo lansează o experiență completă de cumpărături AI end-to-end în aplicație
Supermarketul online Sezamo lansează o nouă experiență de cumpărături bazată pe inteligență artificială, care permite clienților să...