PayPoint, peste 128 de milioane de tranzacții procesate în 2025

PayPoint România își consolidează poziția la nivel național printre liderii facilitatorilor de plăți din industria serviciilor de plată, încheind anul 2025 cu o creștere de aproximativ 35% a rețelei de terminale asistate POS. În prezent, rețeaua depășește 35.000 de unități la nivel național, peste 75% dintre acestea fiind terminale POS care facilitează plata securizată cu cardul, alături de o gamă extinsă de servicii adiacente. PayPoint, peste 128 de milioane de tranzacții procesate în 2025. Detalii pe revistaprogresiv.ro

Într-un context economic marcat de digitalizare accelerată și de nevoia de eficiență operațională, POS-urile PayPoint sunt hub-uri de servicii ce permit comercianților să răspundă mai bine nevoilor consumatorilor, să își crească afacerile și să își optimizeze activitatea zilnică.

Terminalele asistate POS permit partenerilor PayPoint să ofere servicii precum plata facturilor de utilități, redirecționarea și livrarea coletelor comandate online, retragerea de numerar, reîncărcări electronice ale cartelelor telefonice, plata în rate, achiziția de vouchere digitale și alte soluții personalizate. Prin integrarea acestor funcționalități, terminalul POS devine un punct de interacțiune permanentă cu clientul final, care stimulează frecvența vizitelor și contribuie la consolidarea loialității.

„Prin terminalele POS PayPoint, partenerii noștri au la dispoziție un instrument esențial pentru creșterea competitivității în mediul de afaceri actual. Aceste terminale asigură, pe lângă eficientizarea operațiunilor zilnice, și extinderea portofoliului cu peste 20 de tipuri diferite de servicii și produse adiacente, pe care partenerii le pot oferi clienților printr-o singură interfață integrată. Versatilitatea și ușurința în utilizare a terminalelor POS PayPoint contribuie la creșterea loialității clienților, la generarea de venituri suplimentare și la consolidarea relațiilor comerciale pe termen lung, confirmând rolul PayPoint ca partener de încredere în transformarea digitală a serviciilor de plată”, afirmă Denissa Dumitriu, Chief Commercial & Operations Officer PayPoint România & 24pay.

În total, în cursul anului 2025, prin rețeaua PayPoint au fost procesate peste 128 de milioane de tranzacții, aferente serviciilor de plată și soluțiilor adiacente disponibile prin terminalele asistate POS. Astfel, se reconfirmă faptul că POS-ul PayPoint reprezintă un element central în facilitarea plăților electronice, oferind consumatorilor acces rapid și sigur la o gamă variată de servicii financiare și complementare.

Prezentă pe piața din România de 17 ani, PayPoint este unul dintre pionierii soluțiilor moderne de plată, având o rețea națională extinsă și un portofoliu divers de parteneri. Compania este unul dintre principalii payment facilitatori la nivel național, oferind soluții integrate pentru o gamă extinsă de servicii de plată destinate atât consumatorilor, cât și comercianților. PayPoint România pune la dispoziție tehnologie și infrastructură avansată, sprijinind astfel milioane de utilizatori și mii de parteneri comerciali la nivel național.

VISA lanseaza ePosibil, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Visa lansează un program național pentru accelerarea plăților electronice
Visa, lider mondial în domeniul plăților digitale, lansează în România programul ePOSibil, o inițiativă dedicată digitalizării și...
Parteneriat între PayPoint și FAN Delivery Express. Livratorii pot preda numerarul la orice punct de plată PayPoint
Parteneriat între PayPoint și FAN Delivery Express. Livratorii pot preda numerarul la orice punct de plată PayPoint
PayPoint România și FAN Delivery Express, platforma online de personal shopping cu livrare rapidă lansată de FAN Courier în 2021, pun la...
PayPoint, investiție de peste 2 milioane de euro în rețeaua de terminale
PayPoint, investiție de peste 2 milioane de euro în rețeaua de terminale
PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, anunță o investiție de peste 2...
PayPoint România: peste 820 de milioane de plăți prin rețea, în 14 ani
PayPoint România: peste 820 de milioane de plăți prin rețea, în 14 ani
În cei 14 ani de la intrarea PayPoint pe piața din România, românii au făcut peste 820 de milioane de plăți în valoare de 69 de miliarde de...
Un nou CEO pentru PayPoint România
Un nou CEO pentru PayPoint România
Utku Ogrendil a fost numit în funcția de CEO al PayPoint România. Cu o vastă experiență în domeniul financiar-bancar, acesta se va concentra...
Preluarea PayPoint România de către Innova Capital a fost finalizată
Preluarea PayPoint România de către Innova Capital a fost finalizată
PayPoint România, liderul segmentului de operare de plăți, a fost preluat de la grupul britanic PayPoint de către Innova Capital, fond de...