Minishopul automat Bob Concierge, finanțare de 6 milioane de euro

Startup-ul românesc Bob Concierge, care a construit un dispozitiv automatizat de vânzare de produse şi servicii pentru scările din complexele rezidențiale, a ridicat o finanțare de 6 milioane de euro de la fondul de investiții american NCH Capital. Minishopul automat Bob Concierge, finanțare de 6 milioane de euro

Cu această nouă rundă de finanțare de 6 milioane de euro, primită de la fondul de investiții american NCH Capital, echipa Bob Concierge are ca obiectiv scalarea businessului, astfel încât să devină cel mai important marketplace al serviciilor rezidențiale din România și din S-E Europei. Investițiile totale în startup-ul românesc cumulează 11 milioane de euro.

În prezent, Bob Concierge operează o rețea de  64 de aparate în București și încă 100 în proces de instalare. Proiectul va utiliza finanțarea obținută pentru dezvoltarea rețelei în țară și la nivel internațional. Bob Concierge este un startup dezvoltat integral în România care aduce în locuințe un mini-shop automat, cu alimente și băuturi, complimentat cu o platformă online Uncle Bob de produse esențiale și o gamă de servicii casnice.

Bob Concierge are implementată tehnologia „Grab and Go” unde clientul înregistrat în aplicația mobilă deschide mini-shop-ul și ia orice își dorește. Clientul se autentifică prin scanarea codului QR, urmând ca produsele să fie identificate de multitudinea de senzori, iar suma pentru costul produselor să fie retrasă automat din contul utilizatorului. În compartimentele pentru livrare curierii pot lăsa sau prelua un colet, iar în compartimentele speciale pentru curățătorie, utilizatorii pot lăsa hainele pe care le vor primi înapoi spălate și călcate.

Proiectul Bob Concierge este primul în lume de acest gen, fiind bazat pe tehnologii de tip Internet of Things și folosind inteligență artificială pentru a asigura un lanț integrat complet de business, de la logistică la comercializare. Astfel, Bob Concierge își propune crearea unei rețele de 5.000 de aparate în România și 50.000 de aparate în Europa în următorii ani.

Toate componentele hardware și software ale soluțiilor oferite de Bob Concierge sunt dezvoltate și produse exclusiv în România, cu echipe și talent local. "Puține startup-uri în România și Europa au curajul de a dezvolta soluții de hardware inteligent. Noi suntem convinși că inovațiile bazate doar pe software sunt acum în apogeu, dar în viitor vor decădea din cauza limitărilor pe care le au. Viitorul aparține hardware-ului automatizat dotat cu inteligență artificială”, a declarat Mihail Gîrneț, CEO-ul Bob Concierge.

Bob Concierge și serviciul adiacent Uncle Bob inovează retailul de proximitate introducând pe piața din România soluții de comercializare complet automatizate direct în complexele rezidențiale. Bob Concierge rezolvă sarcinile zi de zi ale locatarilor și pune la dispoziția lor mâncare, produse alimentare și servicii printr-un aparat complet automatizat, instalat în holurile scărilor de bloc. Clienții Bob Concierge au posibilitatea inclusiv să recepționeze colete fără să fie nevoiți să aștepte curierii și să lase hainele la curățătorie.

 

Proprietarul Bob Concierge vrea să revoluționeze comerțul de proximitate cu o investiție de 10 mil. euro
Proprietarul Bob Concierge vrea să revoluționeze comerțul de proximitate cu o investiție de 10 mil. euro
Grupul Bobnet, care a dezvoltat startup-ul Bob Concierge, deschide o fabrică ce va produce dispozitive de tip Internet of Things (IoT) pentru...
Vifrana se listează pe piața AeRO a Bursei de Valori București
Vifrana se listează pe piața AeRO a Bursei de Valori București
După ce la finalul anului trecut a obținut o finanțare de 9,5 milioane de lei printr-un plasament privat de acțiuni, Vifrana, cel mai mare...
VTEX România: Investițiile în infrastructură digitală, obligatorii pentru retaileri
VTEX România: Investițiile în infrastructură digitală, obligatorii pentru retaileri
Pandemia COVID-19 a ”forțat” retailerii să-și regândească modelele de business și să fie acolo unde consumatorii se simt cel mai în...
Macromex lansează magazinul online Food Concierge
Macromex lansează magazinul online Food Concierge
Macromex, lider pe piața locală a produselor cu temperatură controlală din România, a lansat magazinul online Food Concierge, un pion care...