Google: Adoptarea AI-ului ar putea aduce o creștere cu 5% a PIB-ul României în următorii 10 ani

Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14-16 miliarde de euro în următorii zece ani, arată concluziile studiului „The economic opportunity of AI”, comandat de Google și realizat de Implement Consulting Group. Cercetarea acoperă regiunea Europei Centrale și de Est (CEE) și analizează în detaliu patru țări, inclusiv România. Google: Adoptarea AI-ului ar putea aduce o creștere cu 5% a PIB-ul României în următorii 10 ani

Principalele concluzii ale studiului:

Oportunitatea economică a inteligenței artificiale generative:Potențialul avans de 14-16 miliarde de euro al PIB-ului României corespunde unei creșteri de +5% și este în principal determinat de o creștere a productivității muncii pentru mai mult de jumătate dintre angajații din România, de timpul câștigat prin automatizarea unor sarcini și investirea acestei resurse în activități generatoare de valoare. O amânare de cinci ani în adoptarea acestui tip de tehnologie ar putea reduce avansul potențial al PIB-ului României la +1%.

Implicațiile asupra locurilor de muncă: În total, se estimează că inteligența artificială generativă va avea un impact asupra a până la 4,5 milioane de locuri de muncă din România. Se așteaptă ca AI-ul să aducă îmbunătățiri în cazul a peste jumătate dintre locurile de muncă din România (54% sau 4,2 milioane), prin automatizarea unei părți limitate din sarcinile acestora și prin ajutorul oferit în crearea de conținut (text, cod și imagini), prin susținerea acestora în rezolvarea a unor probleme complexe și contribuind la designul produselor. În cazul unei mici părți a locurilor de muncă din România (4% sau 0,3 milioane), peste jumătate din sarcini ar putea fi automatizate prin utilizarea inteligenței artificiale generativă. Cu toate acestea, se așteaptă ca noile locuri de muncă în economia bazată pe inteligență artificială să le înlocuiască pe cele pierdute în urma automatizării. Aproximativ 42% dintre locurile de muncă din România nu vor fi afectate de adopția AI-ului, arată studiul.

Impactul sectorial: Rolul complementar al inteligenței artificiale generative predomină în cele mai multe dintre industrii; este de așteptat ca majoritatea ocupațiilor să utilizeze acest tip de tehnologie pentru a îmbunătăți capacitățile umane. Spre deosebire de automatizările anterioare, cum ar fi roboții, inteligența artificială generativă are capacitatea de a spori productivitatea în sectorul de servicii. În România, cele mai mari creșteri de productivitate sunt așteptate în serviciile de afaceri bazate pe cunoaștere și domeniul public, cu un avans de 1,4-1,5 puncte procentuale anual în perioada de vârf. În ciuda unei estimări mai reținute a avansului productivității anuale, de 0,8 puncte procentuale în perioada de vârf, sectorul producător din România are un potențial economic ridicat, în special datorită dimensiunii sale, de 20% din valoarea adăugată brută.

Gradul de pregătire în AI:Studiul Google arată că doar 4% dintre companiile din CEE și 2% dintre cele din România au adoptat cel puțin un tip de tehnologie AI în 2023, față de media de 8% în UE. Cu toate acestea, 40% dintre întreprinderile din România plănuiesc să investească în automatizarea bazată pe AI în următorii cinci ani. Principalul obstacol în calea adoptării AI, menționat de 61% dintre companiile din CEE, este costul instrumentelor AI. În ansamblu, CEE este în urma mediei UE și a liderilor globali pe toți factorii de adoptare și trebuie să valorifice beneficiile AI prin strategii guvernamentale direcționate, investiții în abilități și educație în domeniu, sprijin pentru inovația locală și inițiativele comerciale în domeniul AI.

Metodologie:Studiul a fost derulat în perioada noiembrie 2023 – martie 2024 de către Implement Consulting Group, companie scandinavă de consultanță în management, fondată în 1996, cu peste 1700 de consultanți în Scandinavia, Germania, Elveția și Statele Unite ale Americii. Cercetarea acoperă regiunea Europei Centrale și de Est (CEE) și analizează în detaliu Polonia, Lituania, Cehia și România.

IA în retail: realitatea dincolo de entuziasm
IA în retail: realitatea dincolo de entuziasm
Inteligența Artificială (IA) nu mai este doar un subiect de discuție, ci o realitate care schimbă regulile jocului în retail. Cum anume? Google...
piata de munca in primul trimestru,angajati in timpul unei discutii de strategie
Accenture: 95% dintre angajați consideră inteligența artificială generativă utilă, dar 60% se tem de pierderea locului de muncă
Deși 95% dintre angajați consideră că este util să lucreze cu inteligența artificială generativă, aproximativ 60% dintre ei sunt, de...
Tendințele revoluției comerciale și a plăților electronice în 2024
Tendințele revoluției comerciale și a plăților electronice în 2024
Indiferent de direcția economiei globale, afacerile de toate dimensiunile adoptă inițiative pentru facilitarea proceselor de plată, implementând...
Inteligența Artificială, creștere cu 14% a economiei globale până în 2030. Cum pot capitaliza companiile beneficiile AI
Inteligența Artificială, creștere cu 14% a economiei globale până în 2030. Cum pot capitaliza companiile beneficiile AI
Tehnologiile bazate pe inteligență artificială (AI) ar putea genera o creștere economică globală de 14% (15,7 trilioane de dolari) până în...