Bringo, noi features și șase milioane de comenzi la final de an

Piaţa de comerţ digital a înregistrat un ritm mai lent de creștere în anul 2022, comparativ cu anii precedenți, însă, totodată, a devenit considerabil mai competitivă, în contextul în care tot mai multe magazine sunt create sau mutate în mediul virtual. Bringo, primul e-grocery online din țară aduce noi îmbunătățiri platformei și ajunge la 6 milioane de comenzi la finalul acestui an. Bringo, noi features și șase milioane de comenzi la final de an

Anul acesta, Bringo, prima platformă din țară specializată în cumpărături online și livrare la domiciliu, a adus o serie de îmbunătățiri pentru a răspunde cât mai prompt nevoilor generale și particulare ale utilizatorilor. Bringo a început anul prin introducerea opțiunii de livrare rapidă, în 30 de minute. Pentru a ajunge la cât mai mulți consumatori, în 2022, Bringo a avut lansări în noi orașe: Bârlad, Campina, Zalău, Alexandria, Tulcea, Slatina, Lugoj, Bistrița, Bacău, Craiova, Arad, Ploiești, Galați, Brăila, Botoșani, Piatra Neamț, Oradea, Pitești, Sibiu, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău și Râmnicu Vâlcea.

În momentul actual, aplicația poate fi folosită în 44 de orașe din țară. Interesul consumatorilor pentru varietatea produselor precum și tendința în creștere de a sprijini producătorii locali s-au reflectat și în lansările cu importanți furnizori regionali – Paco Supermarket pentru Focșani și Diana Supermarket pentru județul Vâlcea.

2022 a fost și un an de afiliere dintre Bringo și numeroși parteneri, cu scopul de a oferi utilizatorilor cât mai multe opțiuni în aplicație. În contextul diversificării nevoilor utilizatorilor aplicației și a schimbării comportamentului acestora către simplitate și accesibilitate, Bringo a extins metodele de plată disponibile pentru cumpărături online, prin utilizarea cardurilor de masă și a celor de cadou. Astfel, Bringo a realizat un parteneriat cu cei mai importanți emitenți de pe piața din România – Sodexo Benefits and Rewards Services (BRS) Up România și Edenred.

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, Bringo a avut și o extindere de parteneriate cu noi retaileri – Pennyși Cora. Totodată, Bringo și-a consolidat poziția de marketplace prin dezvoltarea mai multor verticale de business: evoMAG, iStyle, Douglas, Mobexpert. De la începutul anului, în aplicația Bringo au fost listați peste 130 de noi furnizori din categorii diferite, iar în prezent, aplicația susține peste 300 furnizori în aplicație, cu peste 2500 de magazine.

În scopul construirii unei experiențe omnichannel, aplicația a primit un design nou și un stack tehnic îmbunătățit, care să poată face față numărului tot mai mare de magazine din marketplace. Cu o interfață mai ușor de folosit, aplicația a venit și cu noi opțiuni pentru utilizatori, cum ar fi cea de partajare a coșului de cumpărături, cu ceilalți membri ai familiei. Astfel, poate fi realizată o listă comună, iar cumpărăturile sunt făcute on-line, împreună.

La finele anului, raportul pentru Excelență în Experiența Clientului, realizat de KMPG l-a plasat pe Bringo în topul preferințelor de lider în experiența utilizatorului. Studiul se derulează simultan în 25 de țări la nivel global, pe un eșantion de peste 2500 de respondenți care au evaluat 140 de branduri. Pilonii luați în considerare vizează integritatea, timpul și efortul, abilitatea de a soluționa probleme, empatia, gestionarea așteptărilor clienților și personalizarea soluțiilor oferite clienților.

La final de 2022, Bringo a atins pragul de 6 milioane de comenzi. Cele mai importante îmbunătățiri realizate de Bringo pentru utilizatori se referă la extinderea serviciului de personal shopper și în alte orașe, cooptarea mai multor furnizori în platformă, inclusiv cu timp de livrare în 30 de minute, introducerea plății prin carduri de masă, actualizarea interfeței aplicației, și alinierea ofertelor din aplicație cu cele din magazinele fizice, pentru a oferi utilizatorilor o experiență cât mai bună pentru cumpărăturile on-line.

Mai multe despre evoluția Bringo România în acest an, planurile și trendurile din e-groceries puteți citi în ediția de ianuarie a revistei Progresiv, unde Cătălin Samara, CEO Bringo International, ne-a oferit un interviu în cadrul proiectului "Viziuni de Business"! 

Cătălin Samara pleacă de la conducerea Bringo
Cătălin Samara pleacă de la conducerea Bringo
Bringo, platforma de e-grocery lansată în 2015 în România, anunță plecarea lui Cătălin Samara de la conducerea companiei și numirea...
Cătălin Samara, Bringo International: Ne-am propus ca în termen de cinci ani să dublăm businessul
Cătălin Samara, Bringo International: Ne-am propus ca în termen de cinci ani să dublăm businessul
După un 2022 cu creșteri similare anului anterior, dar cu un context de piață și un comportament de achiziție total diferite, Bringo România...
Bringo extinde metodele de plată disponibile pentru cumpărături
Bringo extinde metodele de plată disponibile pentru cumpărături
Bringo, platforma specializată în cumpărături online și livrare la domiciliu, introduce posibilitatea de a plăti comenzile plasate în...
Un nou parteneriat strategic în piața de delivery: Penny se listează pe Bringo
Un nou parteneriat strategic în piața de delivery: Penny se listează pe Bringo
Bringo, platforma specializată în cumpărături online și livrare la domiciliu, și discounterul german Penny, unul dintre cei mai activi...