Studiu: Produsele românești, cu 30% mai căutate decât în anii trecuți
Produsele românești au crescut vizibil în topul preferințelor clienților, atât datorită conștientizării cumpărătorilor, cât și datorită creșterii calității produselor locale și a modului acestora de ambalare. Potrivit Cooperativei Agricole Integrate Țara Mea, în urma unui studiu care a implicat 1.200 de cumpărători, procentul cu care a crescut preferința românilor pentru produsele românești este de 30. Această preferință a fost remarcată mai ales în cazul publicului tânăr și celui de vârstă medie, 30-50 de ani.
„Ultimii ani au adus publicul român la o maturitate a gândirii și la conștientizări importante legate de importanța ajutorului reciproc. Acest aspect se reflectă, astăzi, în preferințele acestuia pentru produse românești, cu intenția asumată de a-și ajuta propria țara și pe oamenii ei”, susțin reprezentanții Cooperativei.
Gama de produse românești aleasă de consumatori este variată, de la semințe și ulei de floarea soarelui până la ouă, brânzeturi și lactate, făină și murături. Totodată, au urcat mult în top conservele, în special cele cu mâncare preparată, potrivit datelor Cooperativei Agricole Integrate Țara Mea. Publicul intervievat – în general fidel produselor romanești, declară în unanimitate că se observă o creștere substanțială a calității produselor, precum și a modului de ambalare, care „începe să concureze cu mărcile internaționale”.
„Datorită eforturilor din ultimii ani și a faptului că am reușit să funcționăm integrat și unitar în cadrul Cooperativei, în acest an am reușit un rebranding spectaculos. Putem să spunem că am reușit să ducem acest brand 100% românesc, de cooperatori, la un nivel de aliniere cu mărcile internaționale. Ne bucurăm de feedback și de faptul că publicul ne susține. Acesta este motorul care duce înainte orice brand românesc: susținerea românilor”, declară Florin Burculescu, Președinte Cooperativa Țara Mea.
Între cererile cumpărătorilor se numără produsele 100% românești, cu ingredient 100% românesc, nu doar fabricat în România. Cei care au luat parte la studiu declară că își doresc să fie informați corect și vizibil privind proveniența alimentelor.
„Au fost cazuri în care fermierii s-au orientat către soiuri de legume provenite din afara României pentru că productivitatea acestora este mult mai mare la hectar. Au fost și cazuri în care legumele 100% românești au rămas nevândute în magazine pentru că forma lor nu era la fel de perfectă ca a celor străine. Este un efort comun al producătorilor, al cooperativei, dar și al consumatorilor. Este mai scump, dar nu imposibil să facem produse cu ingredient 100% românesc, dar întrebarea este: vor fi cumpărate?”, adaugă Florin Burculescu.
Cooperativa Țara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România și singura cooperativă integrată, cu activități de la cultivarea legumelor și creșterea animalelor până la producția de lactate, conserve, mezeluri și produse de băcănie. În cadrul cooperativei sunt membri peste 1.300 de fermieri. Produsele Țara Mea sunt disponibile în rețeaua de hypermarketuri Kaufland, în hyprmarketurile Cora și online, pe platforma eMag.