Tesco neagă zvonurile că ar părăsi Europa de Est printr-o investiție majoră

Retailerul britanic Tesco a anunțat că va investi într-un centru de distribuție de mari dimensiuni în Polonia, punând astfel capăt speculațiilor că se pregătește să abandoneze piețele din Europa de Est, scrie publicația britanică The Telegraph. Noul centru este localizat în Poznań și va deveni după finalizare principalul hub regional al retailerului, deservind peste 140 de magazine, începând cu luna septembrie. Tesco neagă zvonurile că ar părăsi Europa de Est printr-o investiție majoră

Adam Manikowski, Director General la Tesco Polonia, a spus că noul centru de distribuție, realizat de compania britanică de construcții Segro, va reduce cu circa 13% distanța anuală parcursă de camioanele de marfă ce transportă bunuri pentru retailer.

Zvonurile privind o iminentă ieșire din Polonia a lui Tesco au apărut după ce în anul financiar 2015 retailerul a închis 9 dintre magazinele operate în această piață, în timp ce în raportul companiei era precizat că va continua să își reducă “amprenta” și în 2016.

Ratele de creștere înregistrate în anul fiscal 2015-2016, încheiat pe 27 februarie, deși marginale, reprezintă un mare succes pentru britanici care vin după o lungă perioadă de performanțe negative, proiecte stopate și închideri de magazine.

Tesco a revenit pe profit anul trecut marcând o creștere a vânzărilor like-for-like de 0,1% de până la 48,35 miliarde de lire sterline (60 miliarde de euro), în timp ce profitul operațional al companiei a crescut cu 1,1% la rate de schimb constante, ajungând la 944 milioane de lire sterline (1,2 miliarde de euro).

Sursa foto: wbj.pl


 

Sainsbury’s încheie o tranzacție de peste 570 mil. euro cu LXi REIT
Sainsbury’s încheie o tranzacție de peste 570 mil. euro cu LXi REIT
Retailerul britanic Sainsbury's a vândut către investitorul imobiliar LXi REIT 18 magazine din sudul Angliei într-o tranzacție evaluată la...
Tesco, între extaz și agonie: profit triplu și amenințări la orizont
Tesco, între extaz și agonie: profit triplu și amenințări la orizont
Gigantul britanic Tesco a raportat pentru ultimul an financiar un profit de trei ori mai mare față de 2020, însă retailerul avertizează cu...
Tesco vinde operațiunile din Polonia către grupul danez Salling
Tesco vinde operațiunile din Polonia către grupul danez Salling
Retailerul britanic Tesco părăsește Polonia, businessul său local fiind achiziționat de grupul danez Salling pentru suma de 202 milioane de...
Tesco, profit în creștere cu 300 mil. lire sterline
Tesco, profit în creștere cu 300 mil. lire sterline
Retailerul britanic Tesco se așteaptă la un profit anual de 1,85 mld. lire sterline pentru anul fiscal încheiat în februarie, în creștere cu...