Studiu: Peste 50% dintre consumatori sunt atenți la prețuri

Mai mult de jumătate dintre consumatori (54%) s-au concentrat pe economisire și au fost mai atenți la prețuri (56%) începând cu toamna anului trecut, potrivit sondajului Global Consumer Insights Pulse realizat de PwC în luna iunie. Studiu: Peste 50% dintre consumatori sunt atenți la prețuri

Cu alte cuvinte, chiar dacă economia este din nou în creștere, iar campaniile de vaccinare continuă, consumatorii sunt la fel de preocupați de siguranța financiară ca în octombrie anul trecut.

„Dacă în ediția anterioară a raportului, din martie anul acesta, remarcam o ușoară înviorare a interesului consumatorilor de a cheltui, acum vedem o tendință clară către economisire. Chiar dacă aceste obiceiuri vor persista, ne așteptăm ca dispoziția consumatorilor față de cheltuieli să se îmbunătățească pe măsură ce economiile recuperează pierderile din timpul pandemiei. Există, de asemenea, o tendință de economisire și în rândul generațiilor mai tinere, chiar dacă nu au experimentat până acum crize financiare. Totuși, constatăm de exemplu că mulți dintre respondenți (61%), în special din Europa și SUA, s-au arătat dornici să cheltuiască mai mult pentru a lua masa în oraș”, declară Mihai Anița, Partener și Lider al Serviciilor pentru Retail, PwC România.

În privința structurii cheltuielilor, Sondajul PwC arată că, și în perioada următoare, mare parte din bani vor merge către lucrurile de bază, cum sunt alimentele și bunurile de uz casnic. Totodată, consumatorii se așteaptă ca în următoarele șase luni să aloce mai mulți bani pentru alimente (37%), pentru mâncare la pachet (32%) și home entertainment (30%), la polul opus aflându-se echipamentele sportive (21%), evenimentele culturale și sportive (19%) și băuturile alcoolice (18%).

„Unele dintre schimbările de comportament aduse de perioada pandemiei, fie că au avut loc forțat sau au fost voluntare, vor deveni obiceiuri permanente. Vedem că preferința pentru cumpărăturile online crește într-un ritm mai accelerat decât în perioada de lockdown, în special pentru produsele alimentare. În același timp, consumatorii se orientează mai mult către produse bio și locale. Companiile ar trebui să fie atente la aceste modificări și să se adapteze continuu”, subliniază Ruxandra Târlescu, Partener PwC România.

Peste o treime dintre consumatori (36%) spun că au devenit mai optimiști cu privire la revenirea economiei decât erau la sfârșitul anului trecut, iar tinerii sunt cei mai optimiști în privința viitorului.
Totodată, peste 50% dintre consumatorii globali chestionați spun că fac mai des achiziții online, chiar dacă a crescut numărul celor care au revenit în magazinele fizice după ridicarea restricțiilor (46% în iunie, față de 42% în martie). Chiar și în aceste condiții, cumpărăturile realizate cu ajutorul telefonului continuă să urce, câștigând două puncte procentuale față de cumpărăturile din magazin.

În topul motivelor pentru creșterea cumpărăturilor online, prețul a depășit calitatea și comoditatea, înregistrând marje mari la majoritatea categoriilor (modă, 47%, electronice, 42%, sănătate, 38%, electrocasnice, 40%). Excepție fac produsele alimentare, unde cele trei motive înregistrează procente apropiate, prețul fiind menționat de 35% dintre consumatori, comoditatea, de 33%, și calitatea, de 29%.

Iar când vine vorba despre alimente, mai mulți consumatori cumpără produse locale și peste jumătate dintre respondenți spun că se orientează mai mult către produsele ecologice. Din octombrie 2020 până acum a existat o creștere cu 6 puncte procentuale a numărului de cumpărători care spun că au sprijinit companiile independente locale.

Totodată, mulți dintre consumatorii chestionați de PwC susțin că au devenit mai sănătoși în ultimele șase luni, inclusiv cei care lucrează de acasă spun că au o sănătate mai bună acum (55%), decât cei care lucrează de la birou (46%).

Metodologie:
Sondajul Global Consumer Insights Pulse a mai fost realizat în octombrie 2020 și martie 2021 și a cuprins un eșantion de 8.600 respondenți din 22 de țări.

Consumatorii, pesimiști în privința evoluției prețurilor în următoarele șase luni
Consumatorii, pesimiști în privința evoluției prețurilor în următoarele șase luni
Aproape jumătate (46%) dintre consumatorii din întreaga lume cred că prețurile alimentelor vor continua să crească, potrivit sondajului PwC...
PwC: Consumatorii vânează promoții și se reorientează către mărcile proprii ale retailerilor
PwC: Consumatorii vânează promoții și se reorientează către mărcile proprii ale retailerilor
Peste două treimi (69%) dintre consumatorii de la nivel global și-au redus cheltuielile neesențiale și majoritatea (96%) au adoptat...
PwC: Consumatorii din întreaga lume se așteaptă la cheltuieli mai mari pentru alimente în următoarele șase luni
PwC: Consumatorii din întreaga lume se așteaptă la cheltuieli mai mari pentru alimente în următoarele șase luni
Consumatorii din întreaga lume se confruntă cu creșterea prețurilor, peste 75% dintre respondenții la sondajul Global Consumer Insights Pulse...
Cumpărăturile în magazinele fizice au revenit la nivelurile pre pandemice
Cumpărăturile în magazinele fizice au revenit la nivelurile pre pandemice
Datele celui mai recent sondaj PwC, Global Consumer Insights Pulse Survey 2021, arată că 61% dintre respondenți sunt optimiști cu privire la...