Spar deschide primele magazine din Kosovo
Retailerul olandez Spar a anunțat intrarea pe piața din Kosovo prin deschiderea primelor trei magazine în capitala țării, potrivit Esmmagazine.com.
Alte trei magazine urmează să fie deschise până la finalul acestui an, iar pentru 2020 sunt planificate șapte inaugurări, în Priștina și în alte orașe de pe teritoriul țării.
În următorii cinci ani, Spar intenționează să ajungă la o rețea de 35 de magazine în Kosovo, reprezentând o suprafață totală de vânzare de 50.000 de mp.
Jeta Rukiqi, Președintele Spar Kosovo, susține că intrarea brandului Spar pe piața din Kosovo demonstrează că această țară "devine casa celor mai puternice branduri din Europa”, deși este "una dintre cele mai puțin dezvoltate țări din Europa".
Anul trecut retailerul a intrat pe piața din Grecia unde intenționa să deschidă până în 2022 500 de magazine. În prezent, retailerul olandez operează la nivel global o rețea de peste 12.500 de magazine.