Senic Gross&Market continuă expansiunea și deschide primul magazin din București
Senic Gross&Market, comerciant independent cu capital 100% românesc, adaugă o nouă locație în rețeaua națională, cea de-a 11 deschisă de companie în cei șapte ani de prezență pe piața locală de retail. Noul magazin se află în București pe strada Fizicienilor nr 15, din sectorul 3. Noul magazin are o suprafață de 1500 metri pătrați, dispune de o parcare de 70 locuri și va fi deschis pe 12 decembrie în urma unei investiții de aproximativ cinci milioane euro.
„Ne dorim să deschidem câte un magazin în fiecare județ, iar în București ne dorim să avem și alte locații cât timp vom găsi spații care să fie conform cu standardele noastre”, explică Sorin și Marius Cîmpeanu, directorii Senic Gross&Market.
În oferta magazinului sunt listate aproximativ 10.000 SKU-uri , incluzând zona de legume-fructe, congelate, refrigerate, produse de bază, băuturi, snacksuri, conserve, produse pentru curățenie, produse de îngrijire personală, igienă și hrană pentru animale. La nivel de sortimentație, segmentul de food acoperă 65%, iar non-food 35%. Potrivit antreprenorilor, magazinul din București ar urma să atragă zilnic aproximativ 2.000 de clienți.
Pentru anul 2024, retailerul estimează o creștere de aproximativ 40% a cifrei de afaceri față de 2023 datorată atât creșterii organice a fiecărei locații, cât și datorită deschiderii magazinului din Deva, inaugurare care a avut loc în luna iunie a acestui an.
„În următoarele șase luni vom deschide alte trei magazine Senic Gross&Market. Primul va fi inaugurat la Buzău în luna martie, apoi vom deschide la Arad. Ambele magazine se află în centre comerciale. În a doua jumătate a anului primul retail park dezvoltat de noi. Acesta se află în Drobeta-Turnu Severin, iar investiția se ridică la peste opt milioane de euro”, au declarat directorii companiei pentru Progresiv.
Cu o rețea care include 11 magazine de tip cash&carry, Senic Gross&Market mizează pe diferențiere la nivel de preț pentru a-și consolida prezența pe piața locală de retail. Numai în anul 2023, compania a deschis trei magazine, la Caracal, Pitești și Sibiu. Totodată, retailerul este prezent în Drobeta Turnu-Severin, Brașov, Slatina, Focșani, Mediaș și Deva.
Antreprenorii care au pus bazele Senic Gross&Market au în plan extinderea cu două magazine în fiecare an, lucru care depinde de găsirea locațiilor potrivite, din moment ce compania are nevoie de spații extinse, care să includă și o parcare generoasă, de cel puțin 150 de locuri.
Înainte să fie prezent în piața de retail, brandul Senic reprezenta un nume important atât la nivel de producție, cât și pe piața locală de distribuție. Activitatea a început în 1994 și se baza pe distribuția de produse alimentare și pe importuri. Zece ani mai târziu, familia Cîmpeanu cumpăra fosta fabrică de bomboane de la Turnu Severin unde produc astăzi dulciuri. Componenta de comerț a fost adăugată în 2017 când a fost deschis primul magazin Senic.