Șase clădiri de retail, cumpărate de Lidl și Homelux în cadrul a două tranzacții de 8,5 mil. euro

Portico Investments România a finalizat vânzarea a șase clădiri de retail din portofoliu către Praktiker Real Estate și Lidl România, în două tranzacții care cumulează peste 8,5 milioane euro. Șase clădiri de retail, cumpărate de Lidl și Homelux în cadrul a două tranzacții de 8,5 mil. euro

Dezvoltatorul a fost consiliat de Colliers. Portofoliul vândut de Portico Investments cuprinde șase proiecte de retail, localizate în Tulcea, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Bârlad, fiind închiriate de Lidl, Penny Market, MOL România, Jysk, Altex, Ingrimar, Adidas, Romstal și Pepco, cu o suprafață închiriabilă totală de 16.312 metri pătrați.

Cu excepția clădirii Lidl Reșița, care a fost achiziționată chiar de către retailerul Lidl, toate celelalte cinci clădiri au fost cumpărate de către Praktiker Real Estate, compania controlată de Omer Susli, care în 2014 a preluat operațiunile Praktiker România și pe care ulterior le-a vândut către britanicii de la Kingfisher și a înființat apoi brandul de decorațiuni Homelux.

Cele două tranzacții fac parte din strategia Portico Investments de a-și optimiza portofoliul, renunțând la proprietățile din orașe mai mici, și de a achiziționa noi spații de retail închiriate de ancore de food localizate în Capitală și în orașele mari din țară. În paralel, dezvoltatorul a făcut patru noi achiziții, în București, Cluj și Timișoara.

Investitor și dezvoltator imobiliar de top în Europa Centrală și de Est, Portico Investments se concentrează în principal pe proprietăți imobiliare din zona de comerț alimentar, în locații de calitate, care sunt integrate în comunități durabile. Compania administrează 69 de proprietăți în România, Ungaria și Olanda, cu o suprafață închiriabilă de 135.000 de metri pătrați de spații de retail. „Continuăm colaborarea cu Portico Investments în vederea găsirii de noi oportunități de business, fiind activi în zona de achiziții de spații ocupate de operatori de food, din București și orașele mari”, precizează Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers.

Anul trecut, în februarie, Portico Investments România a vândut și complexul multifuncțional Oradea Plaza către grupul de firme cu capital autohton Lotus Center, într-o altă tranzacție consiliată de Colliers. De altfel, „anul pandemiei” a fost unul dintre vârfurile ciclului economic actual în ceea ce privește investițiile în active imobiliare comerciale, cu o creștere de 37% față de 2019, până la aproape 900 de milioane de euro.

CEO-ul Scandia Foods va conduce un fond de private equity axat pe sectorul alimentar. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
CEO-ul Scandia Foods va conduce un fond de private equity axat pe sectorul alimentar
Trinity Investments Management anunță încorporarea primului fond de private equity din Europa Centrală și de Est axat exclusiv pe sectorul...
parcuri de retail dezvoltare Romania spatii comerciale
Retailul modern din România, în plină expansiune
Piața de retail modern din România continuă să se extindă, contrar tendințelor de încetinire economică, susținută de un consum în...
centru comercial spatiu de retail livrare de proiecte de retail. Vezi mai multe pe revistaprogresiv
Colliers: România conduce în creșterea retailului nealimentar din UE
Nivelul consumului a atins un maxim istoric în 2024, iar piața continuă să prezinte oportunități importante de creștere, dacă tendințele...
dezvoltare spatii moderne de retail, logistica si depozitare. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Colliers: 2024, încă un an bun pentru piața industrială și logistică
Primele trei trimestre din 2024 au avut o evoluție favorabilă pentru sectorul imobiliar industrial și logistic din România. Cererea totală de...
centru comercial spatiu de retail livrare de proiecte de retail. Vezi mai multe pe revistaprogresiv
Livrările de proiecte de retail din prima jumătate a anului, triple față de 2023
Primul semestru din 2024 a fost foarte dinamic în ceea ce privește livrările de noi proiecte de retail, adăugând aproximativ 106.000 de metri...
Peste 150 000 mp din stocul de real estate au fost ocupați, cerere susținută și de dezvoltarea intensă a pieței de retail. Pentru detalii, accesați revistaprogresiv.ro
2023, unul dintre cei mai dinamici ani din ultimul deceniu în privința livrărilor de spații de retail
Anul 2023 s-a încheiat cu unul dintre cele mai bune rezultate din ultimii 12 ani în ceea ce privește livrările de noi proiecte de retail,...