Rewe a remodelat 30 de unități Penny Market în ultimele patru luni

Grupul german Rewe a finalizat remodelarea a 30 de unităţi Penny Market sub formatul ”Future Store Concept” în perioada aprilie-iulie, 12 din acestea fiind redeschise luna trecută. Potrivit companiei, până în acest moment au fost remodelate 82 de magazine, iar procesul va continua şi în această lună cu şapte noi remodelări.  Rewe a remodelat 30 de unități Penny Market în ultimele patru luni

”Fiecare magazin remodelat aduce o serie de noutăți și surprize pentru clienții Penny Market. Accentul este pus pe designul modern și elegant, experiența acestora la cumpărături fiind îmbunătățită datorită reorganizării categoriilor de produse, dar și articolelor atent selecționate zi de zi”, se arată în comunicatul de presă transmis de companie.

Anul acesta retailerul și-a concentrat atenția către remodelările de magazine. De la începutul anului și până în acest moment compania a remodelat 32 de locații și a inaugurat doar 4 unități comerciale. Potrivit anunțului făcut de reprezentanții Rewe, compania are în plan să inaugureze 20-25 de locații până la finalul lui 2017. 

În prezent, grupul Rewe deține 203 magazine Penny Market la nivel național. În plus, 6 dintre magazinele XXL Mega Discount - brand la care Rewe România a renunțat de curând - vor fi transformate în Penny Market în cursul acestui an. Aceasta nu este singurul brand la care retailerul a renunțat de-a lungul timpului. Primul brand la care compania a renunțat a fost Selgros, pe care l-a vândut într-o tranzacție internațională, iar în decembrie 2015 a fost semnată vânzarea lanțului de supermarketuri Billa către Carrefour, într-o tranzacție estimată la 97 de milioane de euro.

Rewe Group a încheiat anul financiar 2016 cu afaceri de 2,86 miliarde de lei, în creștere cu 7,8% față de anul precedent și a raportat un profit net de 23,75 milioane de lei, în creștere cu circa 85%.
 

Planul pe zece ani pentru PENNY România : 3 mld. euro investiții și 1.000 de magazine. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Planul pe zece ani pentru PENNY România: 3 mld. euro investiții și 1.000 de magazine
Lanțul de magazine de tip discount PENNY intenționează să ajungă în România la o rețea de 1.000 de magazine până în anul 2035 și alocă...
Magazin PENNY Timisoara, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
PENNY România, o nouă deschidere în Timișoara
PENNY România își continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 403 în Timişoara, pe Bulevardul Cetății nr. 71-75....
Penny mizează pe noi concepte de magazin și alocă 150 milioane euro pentru investiții în 2024
Penny mizează pe noi concepte de magazin și alocă 150 milioane euro pentru investiții în 2024
După ce în 2023 retailerul Penny a bifat un număr record în ceea ce privește deschiderea de noi magazine, rețeaua națională fiind extinsă cu...
Penny investeste in angajati si mareste salariul minim
Penny deschide un nou magazin în Focșani
Discounterul Penny continuă planul accelerat de expansiune și inaugurează un nou magazin în Focșani. Odată cu această deschidere, rețeaua...
Penny deschide un nou magazin în județul Sibiu
Penny deschide un nou magazin în județul Sibiu
Penny, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își extinde rețeaua și inaugurează un nou magazin în orașul Dumbrăveni, județul...
Rețeaua Penny ajunge la 340 de magazine în România
Rețeaua Penny ajunge la 340 de magazine în România
Penny, unul dintre cei mai activi retaileri din România, inaugurează cel de-al treilea magazin în Chiajna, județul Ilfov. Astfel, retailerul...