Rata inflației, dublă în 2025 față de anul 2024
România a încheiat anul 2025 cu o inflație anuală de 9,7% față de 5,14% la finalul anului 2024. Tarifele pentru servicii și prețurile mărfurilor nealimentare au bifat cele mai mari creșteri, de 8,44%, respectiv 7,24% în 2025 față de 2024. În ceea ce privește alimentele, prețurile acestora au fost, în medie, cu 6,76% mai mari pe parcursul anului trecut față de 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. 
La finalul anului trecut, pâinea costa cu 9,96% mai mult decât în decembrie 2024, fructele proaspete cu 15% mai mult, uleiul costa cu 10,5% peste nivelul din decembrie 2024, iar laptele și ouăle s-au scumpit cu 9%, respectiv 10,6% în perioada analizată. La polul opus, INS a calculat ieftiniri în cazul cartofilor (-11%), produselor de morărit (-1,13%) și a zahărului (-0,35%).
„Inflația la alimente și servicii a fost ușor sub așteptările noastre, la 7,75%, respectiv 11,0%, în timp ce inflația bunurilor nealimentare a fost în mare parte în linie cu prognoza, situându-se la 10,5%. Surprizele pozitive din zona alimentelor au venit în principal din partea legumelor, precum fasolea și cartofii, iar în cazul bunurilor nealimentare, combustibilii au avut o evoluție mai bună decât se anticipa. În sens opus, ouăle, cafeaua, gazele și biletele de avion au fost principalii factori care au alimentat presiunile inflaționiste de această dată”, explică analiștii ING.
Pe termen scurt, aceștia se așteaptă ca inflația să rămână la un nivel ridicat (în jurul sau ușor sub nivelurile actuale) până în vara acestui an. Până atunci, măsurile implementate în 2025 (majorări de taxe și liberalizarea pieței energiei electrice) își vor pierde efectul de bază. „În plus, echipa noastră anticipează presiuni mai reduse din partea prețurilor materiilor prime, prognozând scăderi ale prețurilor la petrol și gaze în 2026. Împreună cu presiunile descendente ale cererii, generate de slăbirea consumului și de atitudinea precaută a consumatorilor, ne așteptăm ca inflația să se tempereze către 4,5% până la sfârșitul anului 2026”, adaugă analiștii ING.
Având în vedere nivelul încă ridicat al inflației în lunile următoare și existența unor „necunoscute cunoscute”, este de așteptat ca Banca Națională a României să mențină dobânda de referință neschimbată la ședința din ianuarie , în pofida impactului îngrijorător al prudenței consumatorilor asupra cererii interne și a perspectivelor de creștere economică.
„În acest stadiu, ciclul investițional susținut de termenele limită din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar urma să compenseze parțial presiunile negative asupra cererii provenite din consum, în timp ce potențialul productiv va continua să beneficieze de dezvoltările în infrastructură. Deși cifra actuală a inflației este, în linii mari, în concordanță cu așteptările, ea lasă puțin loc pentru complacere din partea BNR, având în vedere că rata anuală este prognozată să rămână peste 9% în primele șase luni ale anului. Două „necunoscute cunoscute” rămân relevante: liberalizarea prețului la gaze și eliminarea plafonării adaosurilor comerciale pentru alimentele de bază”, consideră economiștii ING.








