Grupul Schwarz se angajează să nu cumpere retaileri mici în zonele în care are cotă de peste 40% pentru a prelua La Cocoș

Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Grupul Schwarz pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate pe piața comercializării cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de consum, în contextul preluării Supermarket La Cocoș SA. La Cocoș intră în Argeș cu un magazin deschis în locul unui hipermarket Carrefour. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Astfel, grupul Schwarz se angajează să continue actualul model de afaceri al rețelei La Cocoș, care să ofere clienților produse la prețuri reduse și competitive pe piețele locale în care este prezent, prin plafonarea marjei brute la un nivel mediu al perioadei, precum și prin continuarea politicii de expansiune, cu menținerea formatului de business și a independenței operaționale și comerciale. Nivelul marjei brute va fi stabilit astfel încât să asigure o profitabilitate minimă, iar orice modificare a acesteia se va putea implementa doar în situații obiective, după aprobarea autorității de concurență, având în vedere că o majorare a acesteia poate conduce la creșterea prețurilor.

De asemenea, grupul Schwarz se angajează să nu achiziționeze magazine (retaileri) mai mici – cu cifră de afaceri sub 4 milioane de euro, în zonele în care are o cotă de piață mai mare de 40%, în condițiile în care aceste tranzacții nu trebuie notificate autorității de concurență, și să informeze Consiliului Concurenței cu privire la achiziția sau închirierea de spații comerciale și la planurile de deschidere a magazinelor în aceste spații.
În același timp, angajamentele propuse vizează protejarea furnizorilor exclusivi La Cocoș, prin implementarea unei proceduri clare care să cuprindă regulile pentru delistarea furnizorilor în cadrul rețelei La Cocoș, indiferent dacă aceștia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.

Astfel, grupul Schwarz se angajează să aplice furnizorilor exclusivi La Cocoș o procedură prin care se stabilesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi delistați, ce se va aplica pe o perioadă de doi ani de la finalizarea tranzacției. Astfel, se angajează să nu delisteze/să nu elimine din rețea produsele furnizorilor exclusivi, decât în anumite condiții clar stabilite, care includ prevederi legale sau situația în care produsele devin nerelevante pe piață, cererea pentru acestea scăzând substanțial.

Procedura prevede și o delistare parțială, Supermarket La Cocoș având obligația de a menține cel puțin 80% din achizițiile de produse de la furnizorii relevanți, pe o perioadă de doi ani.

În România, grupul Schwarz operează magazinele Kaufland și Lidl. În anul financiar 2023, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 167,1 miliarde de euro.

Fondat în 2014 la Ploiești de antreprenorul Iulian Nica, La Cocoș este cunoscut pentru politica prețurilor mici și pentru faptul că a fost primul hipermarket din România care a introdus conceptul cu trei niveluri de preț, în funcție de cantitatea achiziționată. Aceste magazine își desfășoară activitatea pe suprafețe mari, având la vânzare aproximativ 12.000 de produse din cele mai cunoscute și mai vândute produse din România.

Din decembrie 2024, compania a atras în acționariat un consorțiu format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondurile de investiții Morphosis Capital și CEECAT Capital, care au preluat un pachet de 56% din acțiuni. Deși majoritari, investitorii i-au oferit antreprenorului Iulian Nica - rămas cu 44% din acțiuni - drepturi depline de conducere, păstrând astfel viziunea și strategia inițială a brandului. Infuzia de capital adusă de către investitori are ca obiectiv deschiderea a 12 noi magazine și atingerea pragului de 1 miliard de euro în vânzări în următorii cinci ani.

La finalul anului 2024, rețeaua de magazine La Cocoș, cu doar trei hipermarketuri operaționale, două în Ploiești și unul în București, a raportat vânzări de 236,5 milioane de euro, devenind cea mai puternică rețea locală din comerțul alimentar raportat la cifra de afaceri.

Angajamentele formulate de grupul Schwarz sunt publicate pe pagina autorităţii de concurenţă, la adresa: http://www.consiliulconcurentei.ro. Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de grupul Schwarz până la data de 16 ianuarie 2026, prin e-mail, la adresa bunuri.consum@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la adresa Consiliului Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701.

Alin Serban Wolt Romania
O creștere double digit la nivelul cifrei de afaceri, ambiția Wolt pentru 2026
La șapte luni de la lansarea oficială în România, Wolt susține că a înregistrat o creștere semnificativă la nivel de business,...
Freshful by eMAG
Freshful by eMAG estimează 6.000 de comenzi pe zi în apropierea Crăciunului
Pregătirile pentru Crăciun sunt în plină desfășurare în casele românilor, iar datele Freshful confirmă ritmul intens al sezonului. Numărul...
Colliers: „Efectul decembrie” în consum slăbește în majoritatea piețelor europene. Vezi mai multe detalii pe revistaprogresiv.ro
Colliers: „Efectul decembrie” în consum slăbește în majoritatea piețelor europene
Creșterea tradițională a vânzărilor din „luna cadourilor” s-a temperat în ultimii ani, atât în România, cât și în restul Uniunii...
Crăciunul, o ocazie pentru susținerea producătorilor locali 
Crăciunul, o ocazie pentru susținerea producătorilor locali și pentru limitarea risipei
În prag de Crăciun, crește atât cantitatea de mâncare cumpărată, cât și risipa. În acest context, corelat cu un context economic dificil,...