Profi redeschide magazinul din Săvârșin sub noul concept
Profi continuă strategia de remodelare prin lansarea noului concept de magazin, prezentat pentru prima oară publicului în septembrie 2020, în Săvârșin. Astfel, magazinul Profi Loco din Săvârșin se redeschide în noul format ce pune accent pe zona de convenience și pe gama de produse locale.
Produsele puse în vânzare în noul format Profi fac parte dintr-o gamă împrospătată față de cea anterioară, sunt bine luminate, expuse mai vizibil și mai accesibil, produsele locale fiind mult mai bine reprezentate pentru a le oferi localnicilor gusturile lor preferate. În noua sa formă, cu o ambianță plăcută, primitoare și colorit relaxant, magazinul din Săvârșin s-a înnoit cu o zonă FiiGO cu produse preambalate și panificație coaptă în magazin, dar și cu un spațiu coffee corner cu hot-dog, grilluri, pizza, fresh-uri de fructe, cafea și prăjituri, alături de celelalte produse familiare clienților magazinelor Profi Loco.
Strategia de a remodela magazinele sub noul concept Profi este una dintre direcțiile strategice ale retailerului pentru perioada următoare, după cum a declarat Călin Costinaș, Directorul General Adjunct al retailerului, într-un interviu acordat Progresiv. “Vrem ca toată rețeaua de magazine Profi să aibă implementat noul concept, dar vorbim de ani mulți. Să remodelezi 1.500 de magazine înseamnă un efort fantastic și investiții pe măsură, financiare, de timp, logistice: trebuie scoasă marfa, schimbat echipamentul. Ele trebuie făcute pas cu pas, de aceea în perioada următoare ne vom axa pe două direcții: expansiune și remodelare. Investițiile le vom calibra în cele două direcții pentru că magazinele trebuie actualizate, altfel îți pierzi clienții, la fel cum este nevoie de magazine noi pentru a nu pierde locațiile potrivite pentru extindere. (...) În prima jumătate a anului am deschis 80 de magazine și în total ne-am planificat să inaugurăm/remodelăm 250 de magazine în 2021”, explica acesta.
Citește interviul acordat Progresiv aici.
Numai luna trecută Profi a inaugurat 5 unități comerciale Profi Loco la nivel național, dintr-un total de 11 noi inaugurări. Cu peste 25.000 de angajați în 675 de localități și aproape 1500 de magazine, dintre care peste 400 sunt magazine rurale Profi Loco, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geoografică din România și cel mai mare angajator privat.